Orașul Odobești

Personaje care au marcat rezistența anticomunistă din Podgoria Odobeștilor: Duhovnicul Nil Dorobanțu (1920-1977)

Romeo-Valentin MUSCĂ
5 iul 2019 7083 vizualizări

Cercetând perioada dintre 1944-1989 și personajele care au marcat rezistența anticomunistă din Podgoria Odobeștilor am avut imensa surpriză să descoperim un personaj fabulos: Ieroschimonahul Nil Dorobanțu. A fost unul dintre duhovnicii care străbăteau satele din Munții Vrancei și parohiile din zona Odobeștilor, îndemnând credincioșii să reziste și să lupte contra regimului comunist.

A fost starețul Mănăstirii Tarnița, l-a cunoscut pe vrednicul Evghenie Hulea și înfruntând interdicțiile mergea pe ascuns prin mănăstiri și ajungea noaptea incognito la credincioșii din Focșani. „ A fost arestat de miliție pentru perioade scurte, fiind bătut, schingiuit și maltratat, ajungând să stea ascuns în locuri știute numai de măicuțele de la mănăstiri”, după cum mărturisește Pr. Prof. Univ. Dr. Ionel Ene în volumul „Jertfă în spațiul mioritic” (Focșani, 2001, p. 60). S-a retras în catacombe între 1956-1964, trăind ca primii creștini în perioada persecuțiilor, unde a scris mii de pagini, pe care le-a păstrat cu teamă și grijă, spre cinstea sa, un preot din Podgoria Odobeștilor până în zilele noastre. Preotul vrâncean Ionel Dumitru Adam le-a recuperat și îngrijește publicarea postumă a „operei” duhovnicului prin Asociația „Nil Dorobanțu”. Poate, într-o zi, cu sprijinul și mărturiile odobeștenilor care au trăit acei ani dificili și greu de judecat vom putea organiza la Casa de Cultură o masă rotundă pentru a discuta despre duhovnicii care țineau trează conștiința generației care a construit economia României între 1948-1989, pe care „Moștenitorii Securității” (cum îi numește Marius Oprea în volumul omonim) se chinuie să o taie și să o vândă la fier vechi. 

Dr. Romeo-Valentin Muscă

Text informații + foto:Casa de Cultură Odobești


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.