Orașul Odobești

Foto | Sfinţirea troiţei ridicată la Odobești de familia Hagiu

Vasile Tarciniu
18 oct 2022 12314 vizualizări

14 octombrie 2022, ora 12:30. O zi  ploioasă de toamnă. Odobești. Zona primăriei. Mulți credincioși, primarul și viceprimarul orașului, dar și un sobor de preoți, toți adunați cu același scop - sfințirea troiței ridicată la Odobești de familia Hagiu

Orașul Odobești a trăit momente de mare sărbătoare prilejuite de sfinţirea acestei troiţe,ridicată din evlavie față de Dumnezeu,de familia Hagiu,care a dorit să lase un însemn creștin în orașul nostru.

Maica Domnului a dorit ca în acest an să avem un motiv de bucurie și a îngâduit ca să apară o persoană iubitoare de Dumnezeu care să doneze banii necesari unei troițe închinată Sfintei Cuvioase Parascheva.

Dumnezeu lucrează prin oameni, iar oamenii prin care a lucrat Dumnezeu de data aceasta,a fost această familie. Gândul l-a așezat Dumnezeu în mintea și în inima lor și iată că acum a sosit vremea și lucrul acesta s-a realizat.A fost nevoie de multă răbdare, de multe ori dorinţele nu se îndeplinesc când dorim noi.

În ziua sărbătorii „Sfintei Cuvioase Parascheva", vineri,14 octombrie 2022, în orașul Odobești, a avut loc sfințirea celei mai mari și mai frumoase troițe din «orașul dintre vii».Această troiţă, este o biserică în miniatură,este ridicată în vecinătatea primăriei și a primit Hramul  „Sfintei Cuvioase Parascheva" . Cheltuielile cu amenajarea acestei troițe și a locului unde a fost amplasată au fost suportate de familia Hagiu, care au avut de fapt această iniţiativă.

Manifestarea a început cu slujba de sfințire oficiată de preoții din oraș.

Enoriașii creștini ortodocși din Odobești, după slujbele religioase de Sfânta Cuvioasă Parascheva ținute la bisericile din localitate,au participat la oficierea slujbei de sfințire a troiței cu Hramul  „Sfintei Cuvioase Parascheva" ridicată din evlavie față de Dumnezeu și donată orașului de către familia Hagiu.

După oficierea slujbei de sfințire a luat cuvântul primarul orașului Odobești. În scurta sa alocuțiune, domnia sa a subliniat semnificația și importanța așezării și sfințirii  troiței, a mulțumit inițiatorilor care au contribuit la realizarea acesteia,credincioşilorprezenţiși, nu în ultimul rând, preoților care păstoresc acest oraș.

La final,în ordine, credincioșii au intrat și s-au închinat la troița recent sfințită,apoi cei prezenţi au primit câte un pachet cu alimente.

Pentru noi toți, ziua de vineri, 14 octombrie 2022 a fost înălțătoare,mai ales că slujba a avut loc, când cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

De astăzi toți cei ce își vor îndrepta privirea spre Sfânta Troiță să se închine, să dea slavă Domnului și să aducă recunoștință ctitorilor.

Dumnezeu să dea iertare păcatelor celor care au ridicat acestă sfântă troiţă şi să luăm aminte la exemplul acestor ctitori, ştiut fiind faptul că binele nu se uită şi că fiecare faptă bună pe care o săvârşim, ne apropie mai mult de Împărăţia lui Dumnezeu.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca jertfa adusă de cei care au făcut posibilă construirea acestei troiţe să fie primită în Împărăţia lui Dumnezeu.

Vasile Tarciniu, profesor de matematică din Odobeşti, colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.