Orașul Odobești

Zilele Culturii Odobeştene readuc la lumină evreii vechiului oraş

Mihai Boicu
7 oct 2012 4134 vizualizări
Casa de Cultură „Constantin C. Giurescu” din Odobeşti organizează în perioada 12 - 14 octombrie „Zilele Culturii Odobeştene”

Manifestările vor debuta vineri, pe 12 octombrie, la orele 11.00, cu dezvelirea unei plăci memoriale pe locul unde a funcţionat Templul Comunităţii Evreieşti, demolat de regimul comunist după cutremurul din 1977, pentru că se afla în proximitatea viitorului Centru Civic al oraşului.

De la orele 12, la Sala de Lectură a Bibliotecii „Ana Georgescu” se va desfăşura simpozionul „Evreii din Odobeşti în secolul XX”, în cadrul căruia cercetătorul Bogdan Dogaru de la Direcţia Judeţeană Vrancea a Arhivelor Naţionale va lansa două din lucrările sale despre evrei: Congresele Sioniste de la Focsani (1881 - 1883), Ed. Hasefer, Bucuresti, 2011 şi Evreii din Vrancea în timpul Holocaustului (1938 - 1944), Ed. Hasefer, Bucuresti, 2011.

Vor participa membrii Comunităţilor Evreieşti din Vrancea în frunte cu Mircea Rond, Preşedintele Comunităţii, profesori şi elevi de la cele două Licee Odobeştene şi alţi invitaţi. Următoarea zi va fi dedicată artistelor Virginia Hossu şi Simona Mateev, care îşi vor vernisa o expoziţie de grafică, un album de artă şi un volum de poezie.

„Zilele Culturii Odobeştene” se vor încheia cu o zi dedicată filmului, cand la sala de cinema „Constantin Apostol” vor putea fi vizionate cele mai recente producţii cinematografice romaneşti şi hollywoodiene. (M. B.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.