Orașul Odobești

Gradina Botanica la Odobesti

Ziarul de Vrancea
3 dec 2007 1856 vizualizări
Primaria Odobesti a reusit sa cistige un proiect in valoare de 700 de mii de lei pentru a reamenaja Gradina publica din fata Primariei. Acest spatiu verde va fi transformat intr-o veritabila Gradina botanica, dupa cum se lauda edilii locali.

Specii de arbori si arbusti pe cale de disparitie din cauza defrisarilor abuzive din Muntii Vrancei, ca si specii exotice vor popula aceasta oaza de verdeata din centrul orasului. Ca si celelalte orase din Vrancea, si Odobestiul este deficitar la capitolul spatii verzi, conform normelor europene, chiar daca in ultimii ani au fost amenajate 2 noi locuri de joaca pentru copii, in Supusi si centrul localitatii, in detrimentul bitumului. Proiectul este finantat din Fondul National de Mediu, Odobestii fiind singura localitate din judet care a prins un proiect pe acest grant. Tot pe acest grant, compartimentul de specialitate lucreaza la proiectul privind amenajarea a doua terenuri de sport si agrement in zona pietei, mai precis in spatele Halei. (A. M.)


Apă potabilă si canalizare la standarde europene

Orasul Odobesti ar putea avea, după un secol de la prima aductiune, apă potabilă si canalizare la toate gospodăriile u reteaua de apă din oras are o lungime de 55 de km, iar cea de canalizare numai 10,5 km, fiind mult subdimensionata

La un secol de la introducerea retelei de apă in Odobesti, de către fostul primar Manea Băiatu, la inceputul veacului trecut, in sfirsit, alesii locali au votat in ultima sedintă de Consiliu Local in favoarea unui proiect care are ca scop introducerea apei potabile si a canalizării pentru toate locuintele odobestenilor. în sedinta din 29 noiembrie acestia au votat in majoritate pentru asocierea localitătii cu firma TAHAL din Bucuresti, care va realiza un proiect la nivel national pentru aducerea apei potabile si dezvoltarea retelei de canalizare in fiecare localitate. Pentru inceput, Vrancea este unul din judetele pilot in care este realizat acest program. "Pentru a pune in practică acest proiect este necesară asocierea Consiliului Local cu firma TAHAL, intrucit proiectul implică si participarea comunitătii locale din Odobesti. Această firmă a cistigat un proiect la nivel national, proiect pe care-l dezvoltă Ministerul Mediului si Gospodării Apelor si nu a fost alegerea autoritătii locale. Pentru prima fază a proiectului, reprezentanti ai firmei au fost deja la Odobesti si au cules primele informatii despre retelele de apă si canalizare din oras", ne-a spus primarul orasului, social-democratul Daniel Nicolas. Reteaua de apă din Odobesti are o lungime de numai 55 de km, iar cea de canalizare de 10,5 km, doar o parte din cele 2890 de gospodării fiind racordate la reteaua de canalizare. "Poate prin acest proiect vom putea iesi din situatia dificilă in care ne găsim deoarece pe reteaua de aductiune există kilometri intregi de tevi care au deja un secol. Permanent reparăm la spărturi de-a lungul retelei, cheltuind sume importante, iar cind zicem că totul este gata altă teavă plesneste si tot asa", ne-a spus inginerul Liviu Munteanu, directorul Serviciului Public de Alimentare cu Apă, Canalizare si Epurare din Odobesti. Mai trebuie spus că actuala retea de canalizare transportă dejectiile odobestenilor direct in riul Milcov si asta de aproape 15 ani, poluind pentru citeva zeci de ani pinza freatică dintre orasele Odobesti si Focsani. Pină ce firma TAHAL va reusi să implementeze acest proiect complex, va fi deja realizată alimentarea cu apă si canalizarea (inclusiv statie de epurare) pentru noul cartier Mihai Sturza, o investitie in valoare de 4 milioane de lei, cistigată de Primăria Odobesti pe Ordonanta nr. 5 din 2006, pe 7 decembrie avind loc licitatia de atribuire a lucrarilor. (Andrei MILCOVEANU)


Padurea "Scoala", jefuita la drumul mare


In timp ce documentatia necesara reconstituirii dreptului de proprietate asupra celor 100 de hectare de padure ale orasului Odobesti asteapta deliberarea Comisiei Judetene de Fond Funciar, padurea "Scoala", aflata pe teritoriul comunei Mera, este jefuita dupa stilul clasic impamintenit in ultimii ani. Altfel spus, cu inocenta complicitate a Directiei Silvice Focsani. Altfel, nu se explica de ce zilnic pleaca masini incarcate cu lemne din aceasta padure, in timp ce padurarul care se ocupa de aceasta zona inchide ochii, ca si conducerea Directiei Silvice. Cu toate ca Primaria a adus toate documentele necesare privind dreptul de proprietate asupra acestei paduri, inclusiv declaratii ale martorilor inca in viata, Comisia intirzie inexplicabil reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie. Padurea "Scoala" a fost donata Primariei Odobesti de fostul primar al urbei, Spiridon Girneata, pentru ca din lemnul padurii sa se intretina scoala publica din localitate. In prezent se intretin hotii de lemne din Valea Rea pentru ca de 18 ani padurea este exploatata abuziv. (A. M.)


Turul Odobestiului


Supraveghere video


Pentru a pune capat unui anumit sentiment de nesiguranta creat de instalarea clandestina la Odobesti a unor cetateni din alte localitati din tara, primaria intentioneaza sa faca monitorizarea video a orasului. în studiul aflat in lucru ar urma sa fie monitorizate arterele principale din centrul localitatii, zonele unde sint situate unitatile de invatamint si principalele unitati economice si de desfacere a produselor. Desi infractionalitatea a scazut la Odobesti, localitatea se confrunta cu un alt gen de infractionalitate, creata de persoane care nu sint din oras, nu au domiciliu fix si locuiesc clandestin. Acestea vandalizeaza sistematic viile odobestenilor, ca si aleile cu tei de pe strada Garii. (I. C.)


Bani pentru blocurile ANL


Dupa un deceniu de la proiectarea unui complex mamut, care cuprindea o Biblioteca si o noua Casa de Cultura, din care nu s-au turnat decit fundatiile, Agentia Nationala pentru Locuinte va finanta cu 48 de miliarde de lei vechi constructia a 48 de apartamente si garsoniere. In ultimii 18 ani la Odobesti, desi exista aproape 500 de cereri pentru locuinte sociale, nu s-au construit prin ANL decit 6 apartamente in anul electoral 2004 si alte citeva in 1991. Din cele 500 de cereri, 285 sint cazuri in care exista familii cu mai multi copii, parinti bolnavi si venituri mici, iar cele 40 de apartamente nu vor rezolva decit in parte aceasta problema. Deoarece sint familii modeste si nu vor avea venituri suficiente, se afla in lucru proiectul unui ansamblu de case in valoare de 2 milioane de lei, ce urmeaza a fi ridicat in zona Stadionului, prin sistemul PPA, adica Parteneriat Public Privat. (A. M.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.