Orașul Odobești

Odobestiul in date statistice

Ziarul de Vrancea
20 dec 2006 1371 vizualizări
Numele orasului vine, potrivit legendelor si istoricilor, de la un oarecare Odoaba.

începuturile vietuirii pe malurile Milcovului, pe locul actualului oras, se pierd in preistorie. La inceputul mileniului al II-lea, undeva in zona Odobestilor a functionat, intre 1227-1241,

Episcopia Catolica a Cumanilor. Tot pe aceste locuri a fost ridicata si cetatea Craciuna. Pina la 1482, Odobestii au tinut de Tara Romaneasca. Dupa ce Stefan Cel Mare cucereste Craciuna, la 1482, hotarul Moldovei se va muta pe Milcov, iar satele din stinga Milcovului trec la Moldova. Faima podgoriei este cunoscuta inca din secolele XVI-XVII. In "Descriptio Moldavie", Dimitrie Cantemir o situeaza pe locul al treilea, dupa Cotnari si Husi. La sfirsitul secolului XVIII, calitatea vinurilor din aceasta podgorie este

apreciata in mai toate lucrarile straine. La Odobesti traiesc peste 8.000 de locuitori, in 2.713 locuinte private si 162 locuinte publice. Suprafata agricola a orasului este de 5.000 de ha. Lungimea

strazilor este de 47 de km, din care 24 asfaltati, iar a retelei de distributie a apei potabile, de 55,2 km. Din totalul populatiei, 1.500 de persoane sint salariate. Aproape 2.000 de persoane au abonament la RadioTV si 1.500 la telefon. In Odobesti sint doua licee, patru gradinite si doua scoli. In oras functioneaza patru cabinete medicale private, doua cabinete medicale de specialitate, trei farmacii si un spital cu 60 de locuri. Toate acestea sint deservite de 14 medici si 42 de cadre medii. In Odobesti exista

273 de firme din care 40 au activitate de productie. (D. GANEA)


Odobestiul, la un pas de epidemie din cauza apei


Peste 90 la suta din subsoluri sint pline cu apa si dejectii provenite din scurgerile din reteaua de canalizare u prin aceleasi subsoluri trec si tevile de apa potabila u orasul a fost inchis in 1985, cind a fost o epidemie din aceeasi cauzaOrasul Odobesti risca sa fie lovit din ou de epidemii. Odobestenii s-ar putea imbolnavi cu apa de la chiuveta si asta din cauza scurgerilor din reteaua de canalizare. Peste 90 la suta din subsolurile blocurilor sint pline cu apa si dejectii ca urmare a vechilor tehnici de reparatii, prin care locatarii sparg tevile de canalizare blocate cu ciocanul. Pentru ca prin aceleasi subsoluri trec si tevile de apa potabila, iar unele dintre ele sint deja fisurate, rezidurile se pot infiltra oricind in conductele de apa potabila daca mizeria din subsoluri se ridica la nivelul acestora. Odobestenii s-au mai confruntat cu astfel de probleme si in anul 1985 cind intregul oras a fost izolat din cauza unor epidemii.


"Locatarii sint de vina"


Autoritatile locale dau vina pe locatarii pentru ca subsolurile sint inundate, deoarece refuza sa se constituie in asociatii de proprietari si nu-si repara reteaua de canalizare, desi sint stapinii apartamentelelor. Primarul Daniel Nicolas nu stie ce metode sa mai adopte pentru a-i determina pe acestia sa repare retelele de la subsoluri. "Am recurs chiar la amenintari cum ca vom sista furnizarea apei in blocurile respective si nu sint putine, sau vom aplica amenzi prevazute in lege pentru ca ei nu se constituie in asociatii. Am recurs la amenintari cu astfel de sanctiuni pentru ca

am ajuns la concluzia ca in Odobesti nu se mai poate face nimic fara constringere", a spus social-democratul Nicolas. Locatarii isi amintesc cu groaza de epidemia din1985. "Cine nu isi aminteste de perioada cind erau probleme cu apa? Foarte multi oameni erau la spital din cauza unor dezinterii. Era panica in tot orasul! Subsolurile sint pline ochi cu apa si dejectii, pentru ca tevile de canalizare sint sparte. Deocamdata, apa de la chiuveta este buna, dar nu mai e mult pina sa se amestece cu dejectii. Nu avem ce sa facem daca nu ne unim", ne-au spus citiva locatari.


Apa macina rezistenta blocurilor


Pericolul este cu atit mai mare cu cit apa din subsoluri afecteaza structura de rezistenta a cladirilor, care s-ar putea prabusi. Reprezentantii Inspectoratului de Stat in Constructii au recunoscut ca nu au fost executate verificari la structura de rezistenta a blocurilor inca din perioada comunismului. Acestia sustin ca nu au datoria sa verifice deoarece locuintele au fost cumparate de cetateni, insa sint de parere ca fenomenul poate degenera. "Chiar si betonul are o permeabilitate, iar apa cu acele dejectii si bacterii

pot crea unele fisuri care sa afecteze in mod serios structura de rezistenta. Daca subsolurile ar fi inchise etans, nu ar putea aparea fisuri, dar in cazul blocurilor de la Odobesti nu putem spune ca sintem in situatia asta. Dar nici nu putem pune varianta extrema ca se prabusesc blocurile. Practic se produce o tasare a zidurilor in timp", a declarat inspectorul sef al ITC Vrancea, ing. Dragos Micu. Oamenii spun ca blocurile au suferit deja modificari la structura, ceea ce i-a ingrijorat pe inspectorii din constructii. "Sper

ca ceea ce spun locatarii sa fie spus cu responsabilitate si sper, totodata, sa nu fie real. Este grav daca blocurile deja au suferit inclinatii pentru ca asta inseamna ca deja sint fisuri in elementele de structura. Chiar ne vom interesa daca este asa, pentru ca trebuie intervenit. Prin absurd, s-ar putea ajunge in timp la prabusirea blocurilor, daca situatia este asa si nu se intervine deloc", ne-a spus seful ITC Vrancea. (Dana LEPADAT)


Spitalul din Odobesti a fost resuscitat


In unitate se fac mai multe investitii, dar o parte din

instrumentarul de lucru este vechi de acum jumatate de secol


Dupa un declin constant intre 1990 si 2005, din acest an, Spitalul Orasenesc din Odobesti a inceput sa se schimbe putin la fata. în 16 ani a fost inchisa sectie dupa sectie, iar in 2003 a fost inchisa si maternitatea, incit la un moment dat Spitalul arata ca un colt de cartier parasit si era pe punctul de a fi inchis. Din luna iunie si pina astazi a fost redeschisa sectia de radiologie, din august la maternitate se aud din nou scincete de copii, a fost reamenajata sectia de urgente, modernizate farmacia, internele si pediatria. Toate acestea au fost posibile prin investitia a 400 mii RON. "în ultima jumatate de an s-a investit in Spital mai mult decit toate investitiile din ultimii 30 de ani. A fost inlocuita timplaria exterioara

veche cu timplarie termopan. S-a refacut acoperisul pavilionului A al Spitalului (Interne, Psihiatrie, Pediatrie), s-au facut modernizari la cladirile anexe si s-a reinoit lenjeria care era depasita fizic si

moral. Din proiectele inaintate Ministerului Sanatatii, in valoare de 1,4 milioane RON, s-au obtinut pina in prezent 244 mii RON. La aceasta suma s-a adaugat contributia autoritatilor odobestene in valoare de 140 mii RON. Asa a fost posibila resuscitarea inextremis a Spitalului", ne-a spus dr. Grigore Hanta, directorul Spitalului. Spitalul din Odobesti are in continuare nevoie de aparatura de specialitate (ecografe, electrocardiografe, analizoare, aparate de sterilizare), duce lipsa de personal, reparatiile curente la anumite componente ale spitalului nu s-au facut din timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar reinfiintarea sectiei de Chirurgie este una din prioritati. în aceasta sectie exista material si instrumente

de lucru din al II-lea Razboi Mondial. Or, nu se poate redeschide aceasta sectie cu obiecte de muzeu. Pentru cei care nu cunosc, spitalul din Odobesti functioneaza in cladirile in care a fost incartiruita Armata Germano-Austriaca in Primul Razboi Mondial. De aceea si forma Spitalului, cu cele trei mari pavilioane si cladirile anexe din spate, sint asemanatoare unei cazarmi, tocmai pentru ca spitalul a fost initial o cazarma. (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.