VIDEO | Despre orașul Mărășești, cu profesoara Roxana Amariei: „Tatăl meu a crescut la Mausoleu”
Într-un interviu realizat de Asociaţia „Voluntariat pentru Viaţă”, în cadrul proiectului ON AIR, proiect finanţat de către U.E. prin Corpul de Solidaritate Europeană, profesoara Roxana Amariei de la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Mărășești povestește cum a fost școala în pandemie și ce urme a lăsat această perioadă în rândul elevilor și al profesorilor, ce a determinat-o să-și aleagă meseria de dascăl, cum arăta Mărășeștiul pe timpuri.
Tot cu acest prilej, profesoara Roxana Amariei a dezvăluit ce înseamnă Mărășeștiul pentru ea, dar și despre încrederea pe care o are în generația actuală de elevi care, în opinia sa, „va schimba lumea și are puterea și dorința de a face altceva”.
Vizionați în continuare înregistrarea VIDEO și transcrierea interviului realizat de voluntarii Asociaţiei ”Voluntariat pentru Viaţă” cu profesoara Roxana Amariei de la Liceul Tehnologic ”Eremia Grigorescu” Mărășești.
Transcript interviu realizat de voluntarii Asociaţiei ”Voluntariat pentru Viaţă” cu profesoara Roxana Amariei
Voluntar VPV:Bună ziua! Numele meu este Iancu Mihai Nicușor și vom face un interviu împreună. Care este numele dumneavoastră?
Profesor Roxana Amariei:Bună ziua! Numele meu este Roxana Amariei.
Voluntar VPV:Ne puteți spune cine sunteți dumneavoastră? Cu ce vă ocupați?
Profesor Roxana Amariei:Desigur! Sunt profesor de limba și literatura română la Liceul Tehnologic ”Eremia Grigorescu”. Acum suntem la structura liceului, Școala Ecaterina Teodoroiu. Am o vechime de 18 ani în învățământ și cred că sunt o norocoasă pentru ce am ales să fac și am ocazia să fac ceea ce îmi place și ce mi-am dorit.
Voluntar VPV:Cum este această perioadă pentru dumneavoastră? Ce semnifică aceasta perioada în privința pandemiei în care ne aflăm?
Profesor Roxana Amariei:Cred că a fost o provocare pentru toți. Nu numai în sistemul educațional, cred că peste tot au fost provocări. Ne-am trezit așa, aruncați într-un tăvălug al informației și al necesarului de digitalizare. Eu cred că a fost bine că ne-am confruntat și cu situații noi. Într-adevăr, contactul direct cu elevii a suferit puțin în perioada asta și faptul că învățământul s-a desfășurat o bună perioadă online cred că va lăsa urme în educație, în sănătate, în raporturile dintre oameni și în relaționarea copiilor, până la urmă. Știm că școala presupune nu doar culegerea unor informații, ci și relaționarea. Dar cred că am învățat să trecem și prin asta, eu cred că suntem o nație care ne descurcăm și putem să ne descurcăm în orice situație. De aceea și lumea asta e împânzită de români și probabil că facem față la schimbări...
Voluntar VPV:Ne puteți spune ceva special despre meseria dumneavoastră? Ce v-a atras, ce v-a făcut să alegeți această meserie?
Profesor Roxana Amariei:Ce m-a atras? Cred că mi-a plăcut foarte mult partea de literatură și limbile străine. Am avut noroc de profesori, care m-au format și m-au îndrumat către cariera asta. Părinții mei și-ar fi dorit să fac medicina, însă am simțit că nu este ceea ce îmi doresc și probabil și într-o revoltă, așa, am dat pentru facultatea de litere. Cred că în ani, recompensa sufletească și valorile astea pe care vezi că le sădești în sufletele unor copii sunt lucrurile cele mai de preț și cele mai valoroase. Este ceea ce rămâne de fapt din cariera de dascăl.
Voluntar VPV:Am înțeles că dumneavoastră ați mai locuit aici, în Mărășești, cu ceva timp în urmă. Ne puteți spune dacă știți sau ați auzit din străbuni vreo legendă, ceva semnificativ din istoria acestui oraș?
Profesor Roxana Amariei:Sigur! Am locuit până m-am căsătorit și m-am mutat din Mărășești. Am copilărit aici, am învățat aici, liceul l-am făcut la Focșani într-adevăr. Nu știu dacă este într-adevăr o legendă, dar știu că tatăl meu a crescut la Mausoleu. Bunicul lui era ghid pe vremea aceea, este vorba de anii ‘50 și s-a născut și a crescut acolo. Locul în care acum există muzeul a fost o casă. Eu am prins în copilărie și țin minte că mergeam cu părinții, probabil era una dintre puținele activități pe care le făceam în weekend, duminica la Mausoleu și țin minte că observam cu drag, am prins casa, încă mai exista casa, transformată în muzeu și ne arăta soba, aici am crescut, aici copilăream. Și existau niște reviste în perioada aceea, este vorba de înainte de Revoluție, de ‘89 chiar văzusem niște articole și îmi arăta tata, țin minte, cu el și cu fratele lui. Erau niște copii și spuneau că se joacă deasupra istoriei, că nu știu ce este dedesubt acolo. Cred că Mausoleul este o emblemă a Mărășeștiului și este un monument care a început să capete un pic de mediatizare acum, în ultima perioadă. În schimb, înainte de ‘89 țin minte că vizitele frecvente erau duminica la Mausoleu. Cam astea erau activitățile. Copii, adulți și chiar locuind și fiind, tatăl meu fiind din Mărășești, mergeam de fiecare dată cu plăcere să văd locurile unde a copilărit, unde a crescut. Era o perioadă, din ce mi-a povestit am înțeles că după aceea, când el s-a apropiat de vârsta școlară, s-au mutat în Mărășești. Dar până la vârsta școlară acolo au stat și bunicul lui era chiar sârb. Și înțelesesem că până a venit la școală nici măcar nu știa să vorbească românește, știa sârbește, crescând cu bunicul. Da, cred că a fost o perioadă frumoasă și cred că ne cam pierdem din detaliile astea și ne e teamă probabil să descoperimun pic istoria, așa cum a fost ea.
Voluntar VPV:Ne puteți descrie puțin relația dumneavoastră cu elevii?
Profesor Roxana Amariei:Da, eu cred că am o relație plăcută și sunt printre norocoșii îndrăgiți de copii. Acum ar trebui să îi întrebați și pe ei… Dar probabil că și materia pe care o predau, fiind limba și literatura română, subiect de examen, de evaluare națională, de bacalaureat, orele sunt mai multe și contactul fiind mai des în timpul săptămânii, bănuiesc că se atașează altfel față de o altă materie unde nu există decât o oră pe săptămână și vederea este mai rară. Am o relație bună și am încredere în toți copiii. Și consider că toți pot și depinde numai de dascăl să îi facă să își dorească și să dovedească ceea ce pot.
Voluntar VPV:Puteți să ne spuneți ce semnifică Mărășeștiul pentru dumneavoastră și ce părere aveți despre acest oraș?
Profesor Roxana Amariei:Mărășești este locul unde am crescut, am mers la școală, unde am avut parte de o educație bună, unde am învățat ce înseamnă valorile, ce înseamnă istoria… Cred că Mărășeștiul înseamnă un loc de suflet pentru mine. Faptul că eu m-am mutat și am ales să fac naveta, fac 100 de kilometri zilnic, încă nu am avut puterea să mă desprind cu totul, deși în învățământ există diferite perioade de mobilitate, când poți pleca, încă mi-e bine și mi-e drag. Vin de fiecare dată cu plăcere aici. Am prieteni aici din copilărie, am colegi care mi-au fost profesori și am ajuns la rândul meu să văd ce înseamnă asta în momentul în care am avut elevi care au ajuns profesori și ne-am întâlnit în școală. Cred că este o meserie frumoasă și cred că mi-am ales bine locul în care să predau.
Voluntar VPV:Cred că a fost cel mai frumos sentiment, bănuiesc, când un elev al dumneavoastră a ajuns la rândul lui profesor.
Profesor Roxana Amariei:Sigur, da! Și abia atunci am înțeles mândria profesorilor mei care mă vedeau în cancelarie și eram colegă, acum, cu ei. Este nemaipomenit! Cred că doar cu asta rămânem. Cu lucrurile frumoase pe care le sădim.
Voluntar VPV:Și o ultimă întrebare, ce părere aveți despre generația care urmează și ce sfat le-ați da pentru a îmbunătăți timpurile viitoare ale acestui oraș?
Profesor Roxana Amariei:Da, deși toată lumea a început să eticheteze generația asta de analfabeți funcționali și de copii care nu mai citesc, într-adevăr, poate că lectura nu mai este la modă acum, însă eu am încredere că generația asta este cea care va schimba lumea și care are puterea și dorința de a face altceva. Cred că sunt un pic înțeleși greșit atunci când li se aduc aminte răstimpurile. Pe vremea noastră, când noi citeam, noi ne jucam… Nu erau chiar jocuri sigure nici pe vremea noastră și nici noi nu eram chiar ușă de biserică. Însă cred că sunt tineri care datorită evoluției tehnologiei, accesului la informație, care vor să facă lucruri și care pot schimba. Cred că nu suntem destul de deschiși la ideea asta de voluntariat, tinerii aceștia, de mobilități, care vin și iată, trăiesc altfel decât am fost noi obișnuiți. Și cred că i-aș sfătui pe tinerii din ziua de astăzi să îndrăznească, să aibă mai mult curaj și să își propună lucruri care îi fac diferiți de ceilalți. Nu știu, cred că sunt așa, uneori retezați în planurile lor. Pentru că pare că nimeni nu are încredere în ce pot ei. Dar eu cred că sunt tineri capabili și mă uit că vorbesc limbi străine, au acces la învățarea unei limbi străine încă din grădiniță, lucruri pe care noi nu le aveam. Și le facilitează cumva accesul la diferite domenii. Și cred că i-aș sfătui să călătorească mai mult și să împărtășească din experiențe. Să îndrăznească și să călătorească. Nu știu dacă neapărat educația… Mi-ar plăcea să cred că pe viitor și școala, pentru că este timpul pe care un copil îl petrece cel mai mult departe de familie, la școală, nu? Și cred că ar trebui să nu ne rezumăm doar la competențe și conținuturi, să oferim și activitatea aia a copilului care este departe de familie. Și emoțiile, da. Și cred că ei pot schimba lucrurile astea, pot percepe altfel oamenii.
Voluntar VPV:Da, cred că nu totul se rezolvă prin obligații și…
Profesor Roxana Amariei:Sigur că da! Prin note și prin evaluări. Nu!
Voluntar VPV:Tatăl meu îmi spunea: „O notă nu înseamnă că ești prost sau deștept. O notă este un calificativ pe care ți-l dă un profesor”
Profesor Roxana Amariei:La un moment dat.
Voluntar VPV: Da. Dar tu poate știi mult mai mult, dar în situația dată nu ai știut să te exprimi, nu ai știut ce să faci, dar tu poate știai rezolvarea, doar că nu ai avut curaj.
Profesor Roxana Amariei:De aceea trebuie să îndrăznești și să cauți în tine. Eu cred că generația asta poate găsi resursele de a merge mai departe.
Voluntar VPV: Asta a fost tot. Vă mulțumim!
Profesor Roxana Amariei:Vă mulțumesc și eu!
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Orașul Mărășești
Așa arată Vrancea reală: Mărășeștiul nu are spital, dar găzduiește în patru locații case de pariuri și jocuri de noroc
De același autor
