Orașul Mărășești

Primarie liberala , sponsorizata de PSD

Valentin Muscă
24 nov 2008 1460 vizualizări
Sfirsit de an auster la Primaria Marasesti u primele pe care ex-primarul Brasov le acorda fara numar personalului vor fi atribuite de primarul Vlase doar celor care merita u iluminatul decorativ de sarbatori se va face in regie proprie, in vreme ce bornele de la intrarea in oras au fost cofinantate electoral de candidatul PSD u pentru 1 decembrie abia s-a gasit simbolica suma de 3.000 de lei u doar dascalii navetisti vor primi banii de «autobuz» u asa arata bugetul unei primarii liberale , care nu sta in genunchi in fata conducerii PNL

Singura localitate urbana din judetul Vrancea condusa de un primar liberal a ajuns in mod paradoxal oaia neagra la alocatiile bugetare acordate de guvernul condus de liberalul Calin Popescu Tariceanu. Surpriza este cu atit mai mare cu cit organizatia liberala din Marasesti este una din putinele din judet alcatuita din liberali cu traditie si nu din traseisti din PSD. Saracia este asa de evidenta la Marasesti incit la ultima sedinta de Consiliu Local a fost votata pentru festivitatile de la 1 Decembrie suma simbolica de "¦ 3.000 de lei. Mai grav decit atit, pentru prima data dupa multi ani, pe timpul sarbatorilor de iarna, orasul va fi aproape in bezna, nefiind bani pentru a angaja o firma sa impodobeasca strazile cu traditionalele ghirlande de lumini. Si ca indiferenta conducerii PNL fata de Primarie sa fie totala, edilii au acceptat, din cauza saraciei lucii, ca bornele de la intrarea in oras sa fie platite de candidatul PSD in Colegiul 5, cind puteau foarte bine sa fie platite de liberali, de exemplu. Si cum nu erau de ajuns asemenea umilinte, surse neoficiale din Primaria Marasesti ne-au declarat ca sindicatul angajatilor din Primarie, condus de oamenii lui Emilian Brasov, a pus presiune pe edilul liberal Constantin Vlase, ca acesta sa nu se lege de organigrama institutiei, pe care acesta isi propusese in timpul campaniei sa o «aeriseasca».

"Avem nevoie de 2 de milioane de lei"

Primarul Constantin Vlase spune ca sumele primite recent de la Guvern, respectiv 1,2 milioane de lei, abia au ajuns pentru plata facturilor curente, iar necesarul Primariei pentru a evita colapsul la sfirsitul anului se apropie de 2 milioane de lei. "Sint multumit ca mi i-a dat si pe astia si sper sa mai vina si altii, ca sa putem echilibra bugetul. Ne-ar mai trebui 2 milioane de lei. Am speranta sa primesc acesti bani, indiferent de guvernul care va veni dupa 1 decembrie", ne-a spus primarul Constantin Vlase. O problema care dospeste in Primarie sint primele pe care fostul primar PSD Emilian Brasov le acorda cu generozitate si pe care liberalul Constantin Vlase vrea sa le acorde doar celor care merita. "Premierea este un act care trebuie sa stimuleze angajatul si nu se da la toata lumea. Cei cu functie contractuala pot primi pina la 2%, iar functionarii publici pina la 10%. Cred ca este normal ca acele persoane care merita, sa primeasca acesti bani, in functie insa si de banii pe care-i avem", ne-a mai spus primarul, care nu uita ca in spatele puternicului sindicat al angajatilor din Primarie se afla o oculta alianta de familii ajunse, cu mic cu mare, in ultimii 5-6 ani, in Primarie, si care nu va ceda cu una cu doua. Mai ales ca in spatele lor se afla tot ex-primarul PSD, care mai este si seful Comisiei Buget-Finante din Consiliul Local!

"Primarie liberala", cofinantata de candidatul PSD

Referitor la bornele de la intrarea in oras de pe soseaua E85, primarul Marasestiului a recunoscut ca au fost cofinantate in campania electorala de PSD. "Am reusit sa punem bornele si candidatul PSD a sponsorizat cu 1.500 de lei, dar Primaria a pus diferenta de 5.500 de lei. Intr-un final am negociat si am obtinut chiar jumatate din pretul pe care-l cerea initial firma", ne-a precizat primarul Vlase. Ca imagine insa, un oras condus de un primar PNL sa fie lasat la ananghie de conducerea judeteana, tocmai in timpul campaniei electorale, asa incit bornele orasului sa fie sponsorizate de PSD, spune destul de mult despre relatiile dintre filiala Marasesti si conducerea PNL Vrancea, invadata de multi transfugi din PSD. In timp ce la Andreiasu de exemplu, primarul Ionel Budeanu, si el migrat de la PSD, nu stie pe ce sa mai chletuiasca banii, la Marasesti saracia planeaza deasupra Primariei. Si aceasta pentru ca liberalii din Marasesti au ramas verticali si nu au stat in genunchi in fata deputatului Nini Sapunaru, care ar fi vrut sa li-l bage pe git pe Emilian Brasov, dupa ce acesta spalase putina in 2004 la PSD. Si pentru ca primarul Vlase este un bun diplomat si nu mai crede demult in Mos Craciun, le-a adresat marasestenilor, prin intermediul Ziarului de Vrancea, rugamintea echidistanta "Sa mergeti duminica la vot!". Si nu va lasati cumparati, am adauga noi! (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.