Orașul Mărășești

Primăria Mărăşeşti a obţinut o nouă finanţare pentru Centrul de zi

Mihai Boicu
4 apr 2016 8391 vizualizări
Primăria Oraşului Mărăşeşti a obţinut o finanţare suplimentară, de aproape 100.000 de euro, pentru ” Centrul de zi socio - educaţional ”, în continuarea programului de modernizare derulat anul trecut.

Acest lucru a fost posibil deoarece Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) a lansat facilitatea de finanţare PLUS, derulată în cadrul programului RO10, care a oferit oportunitatea unei finanţări suplimentare pentru beneficiarii care au realizat proiecte cu fonduri obţinute prin acest program. În urma demersurilor făcute de autorităţile locale, proiectul prin care ”Centrul de zi” a fost modernizat a fost prelungit de la 30 aprilie 2016 până la 30 octombrie 2016 şi s-a obţinut o nouă finanţare, în valoare de 410.077,50 lei. Această sumă va fi utilizată pentru noi investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor pe care le oferă centrul, cum ar fi un spaţiu de joacă şi un sistem de supraveghere cu camere video. De asemenea, se vor putea desfăşura o serie de activităţi complementare. Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, se va organiza competiţia de fotbal ”Cupa Primăverii”, la care vor putea participa toţi copiii din oraş. La începutul lunii august, când au loc Zilele Oraşului Mărăşeşti, va avea loc competiţia de minifotbal ”Cupa PLUS”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea. ”Finanţarea suplimentară pe care am obţinut-o pentru Centrul de zi ne oferă posibilitatea să continuăm lucrările de modernizare, prin care vom oferi condiţii mai bune pentru desfăşurarea de activităţi în folosul copiilor din oraşul Mărăşeşti care au nevoie de ajutor. Investiţia realizată anul trecut la acest centru şi-a arătat rezultatele şi vom investi în continuare în viitorul copiilor”, a declarat primarul Valerică Chitic, prin intermediul unui comunicat de presă. Centrul de zi a fost modernizat anul trecut datorită unui proiect în valorare de 840.888 lei. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.