Jurnalism cetatenesc

Zgomot puternic reclamat de locatarii de pe Bulevardul Independenței din Focșani.Vezi care-i cauza și ce spune Primăria

Mircea Pavel
20 mai 2026 2034 vizualizări

Primăria anunță intervenții și asfaltare în zona sensului giratoriu din vecinătatea intersecției cu strada care duce spre Piața Moldovei.

Un cititor al Ziarului de Vrancea susține că locuitorii din apropierea intersecției B-dului Independenței cu strada spre Piața Moldovei sunt afectați de zgomotul produs de plăcile metalice montate peste un canal tehnic. Primarul Cristi Valentin Misăilă afirmă că municipalitatea a intervenit pentru remedierea problemei.

O sesizare transmisă marți, 19 mai 2026, redacției Ziarului de Vrancea de către un locatar din municipiul Focșani readuce în atenție disconfortul provocat de lucrările temporare executate pe Bulevardul Independenței, în apropierea sensului giratoriu din zona Pieței Moldovei. Potrivit cetățeanului, zgomotul produs de autovehiculele care trec peste plăcile metalice amplasate pe carosabil ar afecta locatarii „24 de ore din 24”.

Locatarii reclamă zgomote puternice pe B-dului Independenței din Focșani,  zona sensului giratoriu din vecinătatea intersecției cu strada care duce spre Piața Moldovei

Potrivit sesizării transmise către redacția cotidianului nostru, problema ar fi apărut după realizarea unor intervenții la infrastructura rutieră și la un canal tehnic amplasat în carosabil, în apropierea sensului giratoriu de pe Bulevardul Independenței, zona sensului giratoriu din vecinătatea intersecției cu strada care duce spre Piața Moldovei

 

Cititorul Ziarului de Vrancea, care locuiește într-un bloc din zonă, a transmis și o înregistrare VIDEO realizată de pe balconul apartamentului său, pentru a ilustra nivelul de zgomot resimțit în timpul traficului rutier.

Vă trimit așa cum am discutat sesizarea pe care am trimis-o către Primărie acum 5 minute și un filmuleț făcut de pe balcon cu geamurile termopan închise ca să vă faceți o idee despre ce îndurăm. Așa cum se vede în filmuleț, prima mașină care trece încet nu face zgomot, dar celelalte care trec cu viteză fac un zgomot foarte puternic. Și majoritatea trec cu viteză și asta 24 de ore din 24”, a transmis cititorul redacției marți, 19 mai 2026, la ora 11:43.

În documentul transmis către Primăria Municipiului Focșani, locatarul susține că problema persistă de aproximativ două luni și că vibrațiile produse de traficul greu și de autoturismele care circulă cu viteză ar afecta confortul locatarilor din blocurile situate în apropiere.

Primăria Focșani: „Se intervine astăzi. Mâine se asfaltează”

După primirea sesizării, redacția Ziarului de Vrancea a solicitat un punct de vedere primarului municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă.

Edilul a precizat, într-un prim răspuns transmis marți, 19 mai 2026, la ora 11:56, că echipele municipalității urmau să intervină pentru fixarea elementelor metalice care ar produce zgomotul reclamat.

„Bună ziua! Se intervine astăzi pentru a le fixa. Mâine se asfaltează”, a transmis primarul municipiului Focșani.

Ulterior, la ora 15:22, primarul Cristi Valentin Misăilă a revenit cu precizări privind măsurile luate în teren.

„A fost înlocuită tabla deformată. Au fost montate și pene din lemn pentru a atenua zgomotul”, a precizat edilul.

O problemă semnalată frecvent în zonele cu trafic intens

Situațiile generate de plăcile metalice montate temporar peste canale tehnice sau zone aflate în reparație sunt frecvent reclamate în orașele cu trafic intens, în special în apropierea intersecțiilor circulate sau a zonelor rezidențiale.

Locatarii din zona Bulevardului Independenței susțin că, în anumite intervale, zgomotul produs de autoturisme și vehicule de mare tonaj devine dificil de suportat, mai ales pe timpul nopții.

Rămâne de văzut dacă lucrările de asfaltare anunțate de administrația locală pentru miercuri, 20 mai 2026, vor elimina complet disconfortul reclamat de cetățeni.

Mircea Pavel 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.