Jurnalism cetatenesc

Acesta e părerea mea: Vlădică și opincă – trecut și prezent

Ziarul de Vrancea
25 ian 2021 1702 vizualizări

 MOTTO :,,Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă” citat din Biblie

Nu cred că există copil care să nu fi auzit sau citit poveștile lui Ion Creangă, cel care este socotit drept unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. Critica literară l-a situat pe Creangă printre marii umoriști ai lumii, umorul fiind o notă importantă a creației sale.     

A fost și rămâne un scriitor profund original datorită umorului său țărănesc, dar și datorită accentelor satirice profunde la adresa unor nelegiuiți ai vremii, făcând ca ironiile sale fine să fie mai greu observate de cei în cauză, considerându-le tot o sursă de umor nevinovat. Citind cu atenție următorul dialog dintre Ion Roată și boier (Moș Ion Roată și Unirea), observăm cu câtă finețe îl tratează țăranul pe boier, pentru a nu-l supăra, dar în același timp îi reproșează acestuia că oricum nimeni nu-i ia în seamă pe țărani. La fel, boierul folosește un limbaj duplicitar, plin de neadevăr, specific celui care conduce, demonstrând putere și aroganță.

Dialogul dintre vlădică și opincă, în sec. al XIX-lea, arăta așa :      

Opincă (Moș Ion Roată) – „Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: "Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte", să ierte cinstită faţă dumnevoastră. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb… Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea…” 

Vlădică (boierul) – „Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii făceau totul în ţara aceasta ş-o storceau după plac. Astăzi toţi, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi pentru toţi deopotrivă”.

Acum, în secolul XXI, vlădică poate fi om de afaceri prosper, care are contracte cu statul, politician versat în mai multe mandate, cu relații diverse, director de deconcentrate sau pensionar cu pensie specială, etc. Opincă poate fi angajat la stat sau la privat, mic întreprinzător, liber profesionist, țăran cu fermă proprie, beneficiar al ajutorului de șomaj sau handicap, beneficiar al ajutorului social sau pensionar, etc. Exceptând progresul tehnic din prezent, observăm că relațiile dintre îmbogățiții vremii și truditorii de zi cu zi se bazează pe aceleași criterii: aroganță, îngâmfare, lipsă de omenie și empatie din partea celui bogat, în contrast cu supunere, umilință și servilism din partea celui angajat. Fac precizarea că sunt și excepții, de aceea rog să nu fiu scuzat de cei care mențin o relație profesională și umană cu angajații lor și au o conduită socială corespunzătoare, etică.

Nu poți să rămâi impasibil atunci când vezi atâtea abuzuri și inechități, abateri de la morală, de la lege și ce este mai grav e că nimeni nu pățește nimic sau că se tergiversează intenționat procesele până la prescrierea faptei, vinovații rămânând cu toate bunurile dobândite ilicit. De ce? Pentru că se poate. Mereu am sperat, la alegeri, că noua conducere va acționa și va schimba din temelii tot ce este greșit, că lucrurile pot intra în normal, în așa fel încât poporul să capete încrederea necesară în instituțiile statului. Acum, când Guvernul are majoritate în Parlament, sunt posibile toate aceste modificări. Acum e momentul să fie puse în practică toate promisiunile electorale făcute de noua majoritate politică, acum e momentul ca justiția să fie repusă în drepturi prin modificarea tuturor legilor date cu dedicație, acum e momentul să fie abrogate legile aberante care pun sub presiune bugetul de stat și creează atât inechități sociale, cât și profunde nemulțumiri în rândul populației, într-un cuvânt, e momentul resetării. Dacă nici acum nu se va face ordine, înseamnă că România nu are oameni politici, ci are doar politruci care urmăresc doar interesele lor și atât. Sper să nu am eu dreptate. Aștept să văd puse în practică toate lozincile fluturate în perioada electorală. Până atunci nu voi mai crede nimic din ce vor spune politicienii. Aștept fapte. De vorbe ne-am săturat.

Până atunci, „vreau să vă spun că nu mai am nimic de spus”.

Ionel Pârlea

Profesorul Ionel Pârlea este colaborator al Ziarului de Vrancea      

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.