Viitorul (Focșaniului) sună bine!
„Noi suntem schimbarea,
Totul începe cu noi!”
(Așa grăit-a Miruna Dascălu n.r în articolul Focșani al meu!)
Mesajul acesta, atât de optimist şi dătător de speranțe, izvorât din sufletul curat al unui copil de 15 ani, a trecut rapid „peste ani”, găsindu-mă într-o stare de blazare vecină cu dezamăgirea, rod a tot ce se întâmplă (sau, mai curând, a tot ce nu se întâmplă!) în jurul nostru de mult, prea mult timp şi, m-a înviorat!
De la celălalt pol al intervalului de vârstă care ne desparte (și nu sunt decât „doar” vreo 65 ani!), îi transmit tinerei și inimoasei MIRUNA DASCĂLU, un sincer și mare MULȚUMESC, pentru bucuria ce mi-a dăruit-o prin articolul „FOCȘANI AL MEU”, publicat în paginile acestui ziar!
Este atât de reconfortant să constați că pe un teren atât de arid, pe care nu a crescut nimic timp de 30 de ani (ci doar câteva averi uriaşe!), au început să apară mugurii speranţei, generaţia autoarei de mai sus!
Articolul în cauză reuşeşte o simplă şi sinceră radiografie a vieţii urbei noastre, văzută prin ochii unei fetiţe de 15 ani. Din toată inima FELICITĂRI !
Însă, esenţialul acestui articol este că, citindu-l, începi să constați, încet-încet, cu bucurie, că încă nu este totul pierdut, că ÎNCĂ SE POATE, că generaţia Mirunei este pusă pe fapte mari, AICI ACASĂ, nu prin alte părţi! Cât de revigorantă este convingerea Mirunei transmisă prin mesajul: „Noi suntem schimbarea! Totul începe cu noi!”. Nu am mai avea mult de așteptat, pe lângă cei 30 de ani sterili care au trecut!
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă vegheze paşii spre atingerea acestui nobil și sfânt țel, spre desprinderea de acest „la dolce far niente”, care parcă a pus stăpânire pe neamul nostru.
Miruna se întreabă, retoric, oare cum arăta oraşul nostru în urmă cu 20-30 de ani și, publicând în acelaşi articol și o vedere cu Piaţa Unirii „de atunci”, îşi răspunde singură: că arăta frumos!
O asigur eu acum, că aşa este: Piaţa Unirii arăta splendid, plină de flori, curată și, mai ales, CIVILIZATĂ, iar înşiruirea de arcade care o străjuiau la parterul blocurilor, îi dădeau un aspect deosebit, o notă de eleganţă și sobrietate.(Cui, Doamne, i-o fi venit năstruşnica idee de a masca această frumoasă faţadă cu aceste „baracamente”, amplasate până la bordura trotuarului și cu ferestrele toaletelor spre Piaţă, frumos nu-i așa ?).
Pe lângă faptul că toate magazinele din spatele acestor „construcţii” au rămas fără lumină, scufundate în umbră și cu accesul obstrucționat, au dispărut generoasele trotuare și frumoasele peluze de flori, care constituiau farmecul acestei zone de promenada.
Aceste „construcţii”, împreună cu „surorile” lor ridicate fără noimă în Grădina Publică, au transformat această zonă, altădată alcătuind un spaţiu unic de recreere, de agrement şi, în special, de LINIŞTE pentru focşăneni, într-un spaţiu comercial care s-a dovedit, în timp, un FIASCO !
Odată, cu transformarea brutală a destinaţiei acestei frumoase zone într-un fel de „bâlci permanent”, el fiind gazda celebrelor „paranghelii” (de 2-3 ori pe an, după voia mai-marilor zilei), s-a demonstrat „grija” faţă de focşăneni, faţă de liniştea lor, fără a se ţine seamă, măcar, de existenta în centrul Pieţei a unui monument sacru, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”!
Dar, revenind la felul cum arăta Piaţa Unirii, în vederea ce însoţeşte articolul Mirunei, probabil pentru că arăta prea frumos, a trebuit să intervină „OMUL POST-DECEMBRIST”, care, conform tradiţiei moştenite de la înaintaşii săi, a tinut să-şi lase amprenta şi aici, transformând zona într-un etern şantier, inclusiv prin deteriorarea continuă a pavimentului.
Și, fiindcă a venit vorba de acest bâlci continuu, care s-a instalat în această frumoasă Piaţă, el este „acompaniat”, în mod firesc (păi, se putea altfel?), de „suave şi liniştitoare” ritmuri de manele! Oare asta să fie cultura pe care ne-o dorim?
Ai dreptate Miruna! Până nu demult, în primitoarea sală a Ateneului nostru (parte a acestei Pieţe), aveau loc concerte de muzică clasică ale Orchestrei de Cameră „Unirea”, sub bagheta dirijorului Vincet Gruger, orchestră înfiinţată prin strădania tânărului și ambiţiosului director al instituţiei Valentin Gheorghită, prin pasiunea şi dăruirea sa, el a încercat şi, în bună măsură a reuşit, să apropie oraşul nostru de ceea ce a fost odată (prin anii 50-70, când focşănenii se mândreau cu o Orchestră filarmonică de valoare, cu o stagiune permanentă, cum puţine erau în țară).
Din păcate însă, datorită aceluiași om post-decembrist, căruia muzica cultă nu-i rezona cu pasiunile sale, această orchestră a dispărut, iar iniţiatorul şi sprijinitorul ei, dat afară din post.
Oraşul nostru a avut întotdeauna un potențial cultural deosebit şi încă mai are, cu toate transformările social-structurale lăsate moștenire de comunism.
Este datoria generației voastre, Miruna, să readuceți în viața muzicală a oraşului nostru drag, noblețea și farmecul adevăratei culturi.
Vreau să-i transmit Mirunei și, prin ea, întregii ei generaţii, că entuziasmul lor firesc se va lovi de dese încercări, că în paralel cu înălțătoarea şi nobila misiune pe care și-au propus-o, îi aşteaptă un drum greu, plin de şicane, de suişuri şi coborâșuri, care vor încerca să le mai dilueze din elan, însă ce este mai dificil, este lupta cu INERŢIA, cu eternul „las-că merge şi aşa!”.
Dar sunt convins, că ambiţia şi tenacitatea care-i caracterizează, întreţinute de flacăra şi entuziasmul vârstei lor, le va asigura (şi prin ei și nouă) satisfacţia împlinirilor !
Ce este mai important însă, în această misiune la care se vor „înhăma” este CONTINUITATEA, apăsarea continuă a „accelerației”, nu aşa cum se practică, din păcate, astăzi, în funcţie de ciclul electoral (odată la 4 ani!).
Îmi permit să-i amintesc generaţiei Mirunei, de o altă latură a misiunii lor, poate mai importantă decât celelalte: SALVAREA CLĂDIRILOR ISTORICE ȘI DE PATRIMONIU (atâtea câte au mai supravieţuit până azi), fiindcă, în ritmul actual sunt şanse minime să se rezolve ceva, până vor ajunge ei „la butoane”: frumosul Palat al Prefecturii Putna, Casa Tatovici, Casa Apostoleanu, cele două imobile Macridescu de lângă fostul Tribunal, două clădiri de pe str. Mihail Kogalniceanu (una fostă Grădiniţă, cealaltă fostă Bibliotecă) și multe altele, clădiri emblematice ale urbei noastre, martori tăcuți ai frumuseţii de altădată !
Sunt convins că una din cele mai grele probleme cu care vor avea de luptat, este latura educaţională a celor ce vieţuiesc în jurul nostru, vor avea mult de lucru pentru a ajunge să se bucure de o „salubrizare” totală a oraşului sub toate aspectele: de la aruncatul gunoaielor pe jos, mâncatul semințelor în locurile publice, siguranța trecătorilor, dispariția indivizilor dubioși de pe străzi, care se înmulțesc de la o zi la alta, până la respectarea confortului auditiv și vizual al concetăţenilor noştri !
Într-un cuvânt: le revine nobila misiune de a ridica gradul de CIVILIZAŢIE al oraşului nostru la nivelul pe care îl merită și la care au aspirat dintotdeauna !
Lucian Dordea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
