Jurnalism cetatenesc

VIDEO | Acesta e părerea mea:A înnebunit lumea!

Ionel Pârlea
11 ian 2021 3570 vizualizări

MOTTO :

Nebunii urcă-n vârf de tot,

Comandă lumea idiot,

Declară zilnic un război,

Murim săraci, murim umili,

Din moftul unor imbecili

Și este vai și-amar de noi.

 

Nu mai există nici valori,

Nu se mai nasc nemuritori,

Există bani și-atâta tot,

Să fim maimuțe-n carnaval,

Maimuța n-are ideal,

Maimuța are numai bot.

 

Sunt puse țările la zid,

Democrația e un vid,

Sub echilibrul pururi frânt,

Se-aruncă-n lume maladii,

Popoarele spre-a se rări,

Că-s prea mulți oameni pe pământ.

( Adrian Păunescu )

Să fi fost Adrian Păunescu un vizionar?        

N-aș vrea să creez panică sau să mă situez în categoria celor fără de speranță, însă constat, acum,  că lumea a luat-o razna și când spun lume mă refer la specia umană care populează această planetă, aflată și ea în suferință. S-ar putea ca tinerii să fie de altă părere, însă le-ar prinde bine o discuți pe această temă cu părinții și bunicii lor. Astfel, ei ar afla că în ciuda multor lipsuri de natură materială oamenii trăiau înainte mult mai liniștiți și mult mai mulți ani, fără medicamente, deoarece se hrăneau cu produse naturale din grădina proprie, nu aveau stresul zilei de mâine și nici dorința maladivă de îmbogățire, deși creșteau între cinci și zece copii. E adevărat că nivelul cultural era destul de precar, expectanțele pentru copiii lor aproape că lipseau, dar cât de sănătoși și viguroși erau aceștia pentru că trăiau de asemenea într-un mediu natural la fel de sănătos.

 Acum avem de toate, dar nu mai avem liniște interioară, acel confort psihic care ne oferă o stare de beatitudine, iar lipsa lor se pare că este cauza principală a bolilor moderne. Toți vrem mai mult pentru că oferta e tentantă, iar lucrul acesta duce la mari dezechilibre în relațiile inter-umane sau la mari depresii, pentru că fiecare vrea din ce în ce mai mult, conform proverbelor  ,,Banul e ochiul dracului” sau ,,Banul ne dezumanizează”.

Dacă observăm cu atenție evoluția societății contemporane, putem afirma că lumea ,,s-a răcit”,deși Pământul s-a mai încălzit, s-a individualizat, iar tendința e progresivă. Pentru atingerea scopului, mulți calcă pe cadavre, iar cel mai bun exemplu îl găsim la mulți politicieni, oameni care renunță la demnitate, la onoare, la cinste pentru a se îmbogăți cât mai repede și cât mai mult, iar lucrul acesta nu e valabil doar la noi, românii. Ceea ce am văzut recent la Washington, templul democrației mondiale, poate să ne pună pe gânduri. Este cel mai elocvent lucru cum un om care nu poate accepta înfrângerea poate gândi și manevra o parte din populațieîntr-o astfel de acțiune. În aceeași categorie se situează și o parte din mass-media românească, care promovează știrile de tipul fake news, acei ,,prooroci mincinoși” despre care vorbește Biblia. Într-un astfel de amalgam de știri, omul de rândnu mai înțelege nimic, e buimăcit, și contrariat.Pe bună dreptate, el se întreabă:

Când copiii ascultă și văd pe Tick Tock un om matur autointitulat ,, profesorul online”,  ce le poate trece

prin minte ?

Când un parlamentar este împotriva tuturor și folosește un limbaj degradant, ce crede românul votant ?

Când marii infractori condamnați definitiv în țară ,,fug în exil”, ce credem noi despre dreptate ?

Când marii delapidatori rămân cu averile ce crede contribuabilul român despre justiție ?

Așa-i că lumea a înnebunit ?

Dacă nu mă credeți, vizionați videoclipul de mai jos.

Va doresc un 2021 mai bun !

Ionel Parlea

Profesorul Ionel Pârlea este colaborator al Ziarului de Vrancea          


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.