Jurnalism cetatenesc

(Update) Un beneficiar de la CITO Odobești acuză că s-ar petrece abuzuri grave, inclusiv sexuale, în centru!

Ziarul de Vrancea
10 aug 2020 5649 vizualizări

Într-o sesizare transmisă pe email și pe WhatsApp către Ziarul de Vrancea, un beneficiar în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești face publice acuzații referitoare la abuzuri, inclusiv sexuale, care s-ar întâmpla de mai multă vreme în centru. Vă prezentăm în continuare sesizarea integrală transmisă Ziarului de Vrancea de către beneficiarul din cadrul CITO Odobești.

Ziarul de Vrancea a solicitat și o reacție a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, din structura căreia face parte Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești, în legătură cu sesizarea menționată a beneficiarului. Prezentăm de asemenea în articol integral și precizările purtătorului de cuvânt al  Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea pe acest subiect.

Sesizarea transmisă de un beneficiar al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești: 

”Subsemnatul L. E.(..) beneficiar în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești, declar următoarele. În data 7.08.2020 numitul J. B. beneficiar în centrul CITO Odobești a recidivat. Acest beneficiar nu este de prima dată când el ne amenință pe noi beneficiarii din cămin. El are un comportament foarte urât față de angajați și de cei din centru. Problema este că i s-a adus la cunoștință și la cei de mai sus dar degeaba. Pe lângă aceasta, el mai agresează și fete din cămin, cât și bărbați la relațiile intime. Aceste probleme s-au spus și nimic! La noi în centru sunt persoane cu probleme psihice care nu au atâta de credibilitate. Și când vede, o bagă cu forța în salon și dacă nu face, dă bătaie. Această problemă trebuie rezolvată. Și pe lângă aceasta, urmând să fie sesizat la Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Vrancea. Și pentru că trebuie sesizat, asta am să fac. Pentru că el nu este prima dată când comite asemenea abuzuri. Noi ne-am săturat. Vă rog din suflet să transmiteți prin presă această problemă, să se facă dreptate! Ne ajunge 15 ani! Gata, stop abuzurilor din sistemul care trebuie ocrotit!”

Completare sesizare:

”Subsemnatul L.E. beneficiar de servicii sociale în cadrul CITO Odobești Vrancea, declar în data 7.08.2020 numitul J. B. beneficiar în cadrul Cito Odobești nu este prima dată când eu sunt amenințat de el și unde mă vede îmi vorbește foarte urât. Am sesizat cei din Centru CITO Odobești, dar degeaba! El tot continuă, nu se potolește! El face scandal în centru acesta de vreo 10-15 ani. Nimeni nu poate lua cu el măsuri! Îl lasă să facă ce vrea la el. Nimeni nu-i spune nimic. Și să vă spun. El are un obicei: când iese din salonul lui pe etajul 3, este o fată care personalul o pune să măture. Și personal fiind jos și ea este sus, el iese din salon și o forțează să facă relații sexuale. La care fata mi-a spus că ea nu vrea. El.spune, dacă nu faci te bat. Asta ar însemna viol. El nu este prima dată. La câteva angajate din cadru DGASPC Vrancea, care una din angajate a intrat la baie și i-a spus uite ce mare am... Acest cretin nu trebuie să mai stea. Fata respectivă a fost la cele de mai sus și apoi i s-a făcut o plangere penală. El are vreo 3 plângeri penale. La care am să urmez să formulez eu o plângere penală. Din cauza comportamentului lui pe care ni l-am spus. Unde mă vede, mă face în tot felul! Gata, m-am săturat! Am să fac tot posibilul să înaintăm ca el să fie anchetat. Și la următoarele date de organele statului îl dau în tribunal poate răspunde în fața legii”

Precizările purtătorului de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, Adina Lăscan, referitoare la sesizarea transmisă Ziarului de Vrancea de către un beneficiar în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești: 

În legătură cu aspectele semnalate de dumneavoastră vă pot transmite faptul că toți beneficiarii acestui centru sunt persoane adulte, cu discernământ, care au posibilitatea de a sesiza în nume propriu organele de anchetă în cazul în care se consideră a fi nedreptățiți sau victime a unui abuz.Totodată, în toate centrele de tip rezidențial există posibilitatea apelării unei linii telefonice gratuite, linie telefonică prin intermediul căreia aceștia pot relata eventuale situații deosebite și pot obține consiliere și suport de la o echipă de specialiști. Cu toate acestea, ca urmare a celor sesizate, vom demara o anchetă internă pentru a verifica dacă aceste acuzații se confirmă și pentru soluționarea acestei situații.”

Revenire - 9 august, ora 15:45, la sesizarea transmisă de către un beneficiar din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești: 

”Subsemnatul L. E. beneficiar în cadrul CITO Odobești Vrancea declar în data de 9.08.2020: Resping declarația doamne purtător de cuvânt din cadruL DGASPC Vrancea deoarece nu este adevărat ca majoritatea au discernământ. Nu majoritatea au probleme psihice și aceste fete care sunt cu probleme nu judecă nu pot vorbi, nu pot scrie. Să vină doamna din cadrul DGASPC Vrancea, doamna de purtător de cuvânt și să analize dacă cele două fete cu autism despre care dânsa spune că au discernământ, pot comunica prin apelarea liniei telefonice gratuite”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.