Jurnalism cetatenesc

Un banc pe zi

Dana Lepădatu
28 oct 2017 1179 vizualizări

Ion creşte într-un oraş mic şi-apoi se mută la Bucureşti pentru a urma facultatea de drept. Decide să se mute înapoi în oraşul natal şi să îşi deschidă propriul birou de avocatură, însă afacerile îi merg cam greu la început. 

Într-o zi, vede un om apropiindu-se de uşa biroului. Fiind primul sau client doreşte să îi facă impresie bună. Când acesta ajunge la uşă, Ion ridică rapid receptorul telefonului şi începe, făcându-I semn cu mâna să intre: 

- Nu. În nici un caz. Spune-le idioţilor că nu mă voi opri până nu primesc un miliard despăgubire. Da! La tribunal am şedinţă mâine. Spune-i procurorului general că am timp să mă întâlnesc cu el numai săptămâna viitoare cândva. 

Şi continuă aşa pentru vreo cinci minute. Omul aşteaptă cu răbdare până Ion termină. Acesta pune jos receptorul şi se întoarce către noul venit. 

- Îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi. Sunt foarte ocupat. Cu ce vă pot ajuta? 

Omul răspunde: 

- Sunt de la Romtelecom. Am venit să vă instalez telefonul...


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.