Jurnalism cetatenesc

(Update) Sesizarea cititorului ZdV: „Acum, când toată lumea este sfătuită să se spele cât mai des, în satele Putna și Ivăncești ni s-a oprit apa!”

Ziarul de Vrancea
17 mar 2020 1800 vizualizări

Știre actualizată 17.03.2020 ora 15:50 :Satele Putna și Ivăncești din comuna Bolotești realimentate cu apă potabilă astăzi, marți 17 martie 2020 prin intervenția polițiștilor și jandarmilor.Citiți în continuare cum s-a ajuns la un astfel de deznodământ. 

Cititor ZdV: „Ajutor! Acum,când toată lumea este sfătuită să se spele cât mai des, în satele Putna și Ivăncești ni s-a oprit apa! De către un om fără suflet! Deoarece puțul de forare este pe proprietatea lui! Iar noi murim de sete!”

Știre actualizată 17.03.2020 ora 15:50 Răspunsul primarului comunei Bolotești

Comunicat

Situația alimentării cu apă a satelor Putna, Ivăncești, a intrat într-o nouă criză juridică. Contractul de superficie care a expirat în data de 16.03.2020 prin care se oferă accesul operatorului serviciului de furnizare a apei potabile CUP S.A., s-a dorit a fi prelungit încă din 19 iulie 2019, când printr-o adresă trimisă SC Autoprim Service SRL, administrată de dl.Tutoveanu Mitică, am solicitat o întrevedere prin care să convenim modalitatea prin care operatorul serviciului va putea avea acces și pe viitor la stația de pompare din Putna.

În lipsa unui răspuns din partea dlui. Tutoveanu Mitică, am decis deschiderea unei acțiuni în instanță având ca obiect ”Obligația de a face” și în data de 26.01.2020 a fost depusă la Judecătoria Focșani.

În data de 06.03.2020, am primit la sediul Primăriei Bolotești o adresă prin care SC Autoprim Service SRL, prin dl Tutoveanu Mitica, fără a face nicio referire la solicitările anterioare ale primăriei de dialog, ne comunică refuzul acestuia de a permite accesul la puțul forat începând cu data de 16.03.2020.

Anticipând problemele de furnizare a apei potabile, am deschis un nou dosar în instanță pe data de 09.03.2020 cu obiect Ordonanță președințială, cu aceeași obligație de a face, respectiv obținerea permisiunii de acces la sistemul de alimentare cu apă, fiind singura procedură judecătorească cu caracter de urgență ce permite soluționarea provizorie a speței juridice.

Pe data de 13.03.2020 am trimis o înștiințare către Direcția de Sănătate Publică a Județului Vrancea prin care le aduceam la cunoștință situația gravă în care ne aflăm, măsurile pe care le-am luat, suspendarea activității juridice a Baroului Vrancea, toate acestea concluzionând necesitatea unei intervenții instituționale prin care SC Autoprim Service SRL să conștientizeze responsabilitatea gestului administrativ de a bloca alimentarea cu apă a populației.

În măsura în care furnizarea apei a fost sistată de către dl. Tutoveanu Mitică, în dimineața zilei de 16.03.2020, Primarul Fănică Popa a solicitat intervenția instituțiilor abilitate pentru protejarea populației, mai ales acum când igiena este un factor important în limitarea răspândirii coronavirusului.

Urmare și a sesizării 851 din 17.03.2020 a CUP S.A. înregistrată la Instituția Prefectului prin care se comunică situația de mai sus, coroborat cu prevederile Decretului nr.195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe Teritoriul României, Dl. Prefect Berbece Gheorghiță a dispus prin Inspectoratul General de Poliție Vrancea și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea luarea tuturor măsurilor necesare pentru reluarea alimentării cu apă a localităților Putna și Ivăncești.

Deși ne-am fi dorit ca tot acest efort instituțional să fi fost înlocuit de o înțelegere amiabilă, astăzi, am reușit reluarea furnizării apei către populație.

În calitate de Primar al Comunei Bolotești, voi căuta întotdeauna să rezolv problemele comunității noastre într-un cadru legal, în interesul tuturor, fără a ține cont de influențe sau coloraturi politice. Diversele ”sfaturi” și ”recomandări” de rezolvare a situației prin acreditarea unor merite onorifice unor persoane, nu reprezintă instrumente de management pe care să le agreez. Bunăvoința dl. Tutoveanu, putea, și încă mai poate fi arătată, prin rezolvarea amiabilă a conflictului juridic.

Mulțumim tuturor cetățenilor afectați pentru înțelegerea arătată și sperăm să evităm pe viitor astfel de situații neplăcute.”-Primăria Bolotești


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.