Scriitorul focșănean Daniel Mușat-Mureșanu, despre ”Nașterea Domnului și Pomul de Crăciun”, apărută în cartea sa, „Povestiri pentru copii dulci”
În Ajun de Crăciun, doresc să urez cititorilor mei, multă sănătate, bucurie, realizări și îndeplinirea tuturor dorințelor. Fie ca mirosul cetinii de brad să vă umple casele, iar turtele pline cu arome de nucă, rom și vanilie să vă stea belșug pe mese în dimineața de Moș Ajun. În semn de prețuire pentru dumneavoastră vă pun la dispoziție povestea „Nașterea Domnului și Pomul de Crăciun”, apărută în cartea „Povestiri pentru copii dulci”. La mulți ani!
Nașterea Domnului și Pomul de Crăciun
Poporul român are oameni frumoși cu suflete minunate. Dragostea față de Nașterea Domnului se sărbătorește cel mai frumos la noi față de toate ținuturile creștine de pe pământ. Crăciunul, așa cum este cunoscută marea sărbătoare, este serbat în fiecare an pe data de 25 decembrie și este un prilej de mare fericire în toate casele. În această perioadă, gospodinele, mamele și bunicile noastre, fie ele de la țară sau de la oraș, se întrec care mai de care în bucate alese. La țară, această sărbătoare este parcă și mai frumoasă deoarece gospodarii sacrifică porcii de Ignat din care femeile pregătesc cele mai bune bucate tradiționale. Pe masa fiecărui creștin, în ziua de Crăciun, se află cârnăciori, sărmăluțe învelite în frunză de viță sau foi de varză murată, caltaboși, șuncă, friptură bine rumenită și pentru ca ospățul să fie mai ușor, lângă bucatele din carne de porc se așază murături puse cu mult suflet încă din toamnă. Aceste bucate sunt minunate deoarece se consumă după o perioadă lungă de post, perioadă în care creștinii nu mănâncă de „dulce”. Totuși, ei au zile de dezlegare la pește când pot consuma cu poftă acest produs. Această mare sărbătoare reprezintă pentru toți copiii un prilej de bucurie fără margini. Toți elevii intră în vacanța de iarnă și se pregătesc pentru întâmpinarea Nașterii Domnului. Bunicii își iau nepoțeii de mână și merg la biserică pentru a îi mărturisi și împărtăși. Fiecare copil, își face planuri și îi trimite lui Moș Crăciun mesaje cu dorințele lor, cu ce ar dori să primească în noaptea magică. Orice copil își dorește să primească câte ceva la care s-a gândit tot anul.
Cu mulți ani în urmă, cei mici trimiteau bilețele scrise de mânuțele lor cu multă migală și îl rugau să le îndeplinească dorințele. Astăzi, trăind într-o epocă modernă, fiecare trimite Moșului un SMS. Îndiferent de felul mesajelor, Moș Crăciun le îndeplinește de fiecare dată dorințele. Mare bucurie în sufletele celor mici când, în dimineața zilei de Crăciun, se trezesc și găsesc sub brăduțul lor surprizele la care au visat să devină realitate. Din păcate...Offf...există și copilași (destul de mulți) care își doresc să primească și ei ceva de la Moșul cel Bun, dar din nefericire nu au noroc. Din cauza lipsurilor părinților lor, nu au posibilitate să meargă la școală, nu știu să scrie sau nu au telefoane mobile și tablete de pe care să trimită mesaje. Răspunsul părinților acestor copii este în ziua de Crăciun:„ Moșul a fost mai sărac anul acesta și din această cauză nu a ajuns și la voi dar, lăsați că la anul va fi poate mai bogat”. Aceste vorbe nu pot înlocui lipsa darurilor primite în această noapte frumoasă. Copiii se întristează și din colțul ochișorilor li se scurge câte o lacrimă amară în care se întrevede o rază de speranță. Speranța că...poate la anul va fi mai bine.
Am avut trista ocazie să întreb un copilaș ce și-ar dori să primească în ziua de Crăciun de la Moșul cel bun, el a oftat adânc și după câteva momente de tăcere, mi-a răspuns cu lacrimi în ochișori: - Aș dori ca Moșul, anul acesta, să mi-o aducă acasă pe mama care lucrează în străinătate și pe care nu am mai văzut-o de trei ani! M-a cutremurat dorința acestui copilaș și i-am promis că îi voi scrie personal Moșului un mesaj cu dorința lui de a își revedea mama. Tot în perioada Nașterii Domnului, poporul român are cele mai frumoase datini. Pe lângă împodobirea bradului, care umple casele cu miros puternic de cetină și luminează cu steluțe coborâte parcă din cer, copiii merg în Ajung cu colindul. Ei se pregătesc din timp, încă de pe la începutul lunii decembrie să învețe cele mai frumoase colinde, care vestesc Nașterea Domnului. Dacă iarna este bogată în zăpadă, bucuria copiilor devine fără margini.
Am trăit pe ulița copilăriei mele situată în apropierea pieței Focșaniului vechi și îmi amintesc cum în vacanța de iarnă învățam și eu colinde împreună cu prietenul meu cel bun, Dorin Moldoveanu, iar în Ajun porneam prin cartier să colindăm. Și ce fericit eram când mergeam prin vecini și eram primit în casele lor să le cânt frumoasele colinde. Din fiecare casă răsunau cântecele spuse de copilași, iar cel mai des puteai auzi „Fecioara Maria naște pe Mesia”, colind pe care și astăzi îl ascultăm cu mult drag. Când ieșeam din casele lor, eram răsplătiți cu bănuți și de la căldura lemnelor din sobe, ce trosneau puternic, ieșeam din nou afară prin ger și băteam la alte case pentru a ura. Ne trăgeam apoi cu săniuțele până ce ne udam leoarcă de la zăpada pufoasă, ajungeam acasă în seara de Ajun, târziu, și eram hotărât să îl aștept pe Moșul. De obosit ce eram, Moș Ene îmi dădea târcoale pe la gene și adormeam înainte de a sosi Moș Crăciun. Dimineața însă, mă trezeam grăbit din pat și dădeam fuga în camera unde era împodobit brăduțul. Tare mă mai bucuram când găseam printre crenguțele sale împodobite cu globulețele frumos colorate, cadourile la care visam un an întreg. Marea sărbătoare a Nașterii Domnului, este un prilej de bucurie personală, dar trebuie să ne gândim și la semenii noștri care din nefericire... duc lipsuri. Pe aceștia, în aceste clipe de sărbătoare, este bine să nu îi uităm și să încercăm ca din părticica noastră de fericire să le oferim și lor o rază de bucurie. Așa putem deveni mai buni, cu un gest simplu, să împrăștiem bunătate în jurul nostru, să oferim puțin din ce avem și celor nevoiași, în felul acesta bucurându-l și pe Domnul nostru Iisus Hristos. Una dintre cele mai frumoase sărbători din timpul anului este cea a Nașterii Domnului Iisus Hristos, Crăciunul denumit în termen popular.
Acest mare eveniment este sărbătorit de toți creștinii de pe acest Pământ și aduce multă liniște, pace și fericire în sufletele lor. Copiii se bucură cel mai mult de acest eveniment. Este perioada când ei își petrec vacanțele de iarnă, sunt alături de părinți și prieteni, de bunici, așteaptă cadouri de la Moș Crăciun. Gustă cârnați și cabanoși, sărmăluțe în foi de viță și varză, plăcinte umplute cu brânză făcute cu un gust minunat de către mamele și bunicile lor. Marea sărbătoare a iernii aduce în fiecare casă, pomul de Crăciun. Bradul verde și frumos mirositor este simbolul belșugului, al bucuriei și al liniștii. În ajun de Crăciun, fiecare copil își ajută părinții la împodobirea acestui pom fermecat. Agață în el tot felul de globulețe de diferite dimensiuni, sclipitoare și frumos colorate, beteală argintie sau aurie, flori de gheață confecționate manual, diferite figurine ce reprezintă reni, săniuțe, Moși Crăciuni, crenguțe de brad, clopoței și tot felul de personaje din basme. Pe lângă feeria de globuri colorate și atent aranjate în brad, mai agață și dulciurele din ciocolată, turtă dulce și marțipan. În vremurile noastre moderne, copiii împodobesc frumosul pom de iarnă cu luminițe frumos colorate, care sclipesc în toată încăperea pe timpul nopților de iarnă. Împodobirea bradului de Crăciun aduce și mai mare veselie în sufletul copiilor, dacă afară ninge. Sub gerul aspru de afară, în ajunul Crăciunului începe să ningă, iar copiii când privesc pe fereastră, observă fulgii de nea care plutesc și formează o pătură pufoasă de zăpadă. Fiecare își dorește cel mai frumos brad, cel mai înalt, cel mai bogat în coroană. Aproape că nu există gospodar care să nu aibă în casă câte un brăduț de Crăciun.
Sunt însă, din păcate, și fetițe sau băieței care încă mai oftează și nu se pot bucura de minunea sărbătorilor de iarnă. Ei suferă de frig, de singurătate, căci nu au părinții lângă ei, sunt triști că Moșu nu va trece pe la ei să le aducă jucării, dar trăiesc cu speranța că poate, la anul le va fi mai bine. Și atunci, în tristețea lor, privesc pierduți pe geam și văd cum fulgii de zăpadă dansează în acompaniamentul viscolului și se așază în mod haotic. Tot atunci privesc în depărtare pe la vecinii mai înstăriți și observă cum luminițele din pomul de Crăciun licăresc în zare și li se mai umple inimioarele de bucurie. Când eram copil, am cunoscut câțiva prichindei de o vârstă cu mine, care atunci când sosea Crăciunul, deveneau triști. Mama și tatăl meu, în fiecare an, în preajma sărbătorilor, îmi aduceau câte un pom de iarnă pe care îl împodobeam cum credeam eu că este mai frumos.
După ce îl terminam, îmi stângeam doi-trei copii, despre care știam că nu au brad și îi chemam la mine acasă să admire pomul meu de Crăciun, dar mă și jucam cu ei până seara, când, afară începea să se întunece. Și pentru ca ei să nu fie triști, când plecau spre casele lor, mama le dădea bomboane de ciocolată, turte dulci umplute cu miez de nucă și plăcinte calde făcute de ea. Când aveam câte un brad mai mare, le rupea și câte o rămurică și le dădea prietenilor mei, spunându-le:
- Uite, v-am dat și vouă câte o crenguță de brad să o agățați în cameră și să vă miroasă frumos a cetină și a Crăciun. Îmi mai amintesc cum în nopțile de Ajun, stăteam să îl pândesc pe “Moș Gerilă” să îl prind și să văd ce daruri îmi aduce. Da! Ați auzit bine. Pe vremea când eram copil, acum vreo 50 de ani, nu aveam voie să rostim cuvântul “Moș Crăciun” și dacă îl rosteam, o făceam doar într-un cadru restrâns. El era denumit “Moș Gerilă”. Dar despre acest lucru trist nu vreau să vă povestesc eu și vă îndemn să îi rugați pe bunicii voștri să vă explice de ce se numea așa. Da, spuneam că îl pândeam pe Moșu să îl văd și să știu ce îmi pune în brad. Niciodată nu am reușit să îl surprind, dar vă spun sincer că nu a fost an să nu găsesc dimineața în Sfânta zi de Crăciun, sub pom, daruri alese alcătuite din jucării și dulciuri. Nu reușeam să îl prind pe Moș din cauza oboselii. Am uitat însă să vă spun, dragilor, că eu împodobeam pomul de Crăciun în seara de Ajun și după ce îl terminam de gătit, îl priveam cu atenție, aprindeam luminițele care se reflectau în toate globurile și parcă se transformau în steluțe. După care, împreună cu câțiva prieteni, plecam să colindăm pe la vecini și după câteva ore veneam seara acasă, roșu în obraji, din cauza gerului de afară, ud la picioare deoarece atunci când ningea, întram unde era omătul mai mare, mâncam niște turte și mă așezam în pat, cu gândul să îl văd pe Moș Crăciun. Dar credeți că după atâta oboseală, mai rezistam mult ? Adormeam imediat și mă trezeam tocmai dimineața când fugeam repede la pomul de Crăciun să văd dacă am primit cadouri și mare îmi era mirarea când găseam în cutii mari, frumos împachetate în hârtii colorate și lucioase, exact cadourile pe care mi le doaream în tot timpul anului.
Odată, când eram prin clasa a doua, mi-am dorit încă din vara acelui an, un trenuleț în miniatură care mergea pe șine cu ajutorul unei baterii. Era un fel de telecomandă din zilele noastre, un lucru rar pe atunci. Locomotiva frumos construită, era exact ca cea reală, cu aburi, numai că era făcută în miniatură și trăgea după ea două vagonașe de călători. Telecomanda îmi dădea voie să manevrez trenulețul în față și în spate și se mișca în două viteze: încet și mai repede. Ce mai ! A fost cea mai mare bucurie trăită și cea mai frumoasă amintire a copilăriei mele. Acel trenuleț l-am păstrat până mai în zilele noastre. S-au jucat cu el și copiii mei. După ce aceștia au crescut mari, am hotărât că acel trenuleț să îl donăm unor copii mai necăjiți (frați) și care nu se puteau bucura de asemenea jucării. L-au primit cu multă plăcere și au promis că îl vor păstra cu mare grijă. Pomul de Crăciun mi-a marcat viața și am păstrat tradiția împodobirii lui, astfel că în fiecare an, a fost prezent în casa mea. Tatăl meu îmi povestea că bradul creștea în munți câțiva ani buni până să se facă mare și să fie tăiat. După ce creștea mai mare putea fi tăiat din munții înalți și ajungea în casele noastre unde era împodobit frumos, așa cum se întâmplă și astăzi.
Sfatul pe care vi-l dau, dragi copii, așa cum m-a învățat și pe mine mama, este ca atunci când vedeți un copilaș mai necăjit să îi dăruiți măcar în ziua de Crăciun o ramură din “POMUL DE CRĂCIUN”. Nici nu știți ce bucurie mare puteți să faceți în acea noapte magică.
Sursă: Foto proprie.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
