Jurnalism cetatenesc

Retenţia de apă - soluţii simple pentru a o combate!

Dana Lepădatu
19 iun 2017 1803 vizualizări

În funcţie de cauză, medicii tratează uneori retenţia de lichie cu diuretice care fac organismul să elimine exesul de lichide. Dar aceste medicamente determină eliminearea din organism şi a unor minerale importante care, printre altele, îţi fac inima să funcţioneze adecvat. În vreme ce diureticele sunt necesare în unele afecţiuni medicale, remedii simple pe care le poţi face singură – modificarea dietei, ceaiuri de plante şi o plimbare lungă de câteva ori pe săptămână – ar putea să îţi ofere tot ajutorul de care ai nevoie.

Luptă împotriva apei cu apă!

S-ar putea să sune ciudat, dar consumul mai mare de apă ar putea să rezolve problema retenţiei de lichide. Dacă eşti deshidratată, organismul înmagazinează apă pentru a face faţă perioadei de „secetă” pe care o întrevede. De asemenea, atunci când bei mai multă apă, vei elimina mai multă sare din organism.

 

Ajustează echilibrul sodiu-potasiu

Mănâncă mai puţină sare. Mare parte din sarea pe care o mâncăm provine de la alimentele procesate, cum ar fi supele, sosurile, snacksurile şi chiar şi pâinea cumpărată de la magazin. Alege, în schimb, alimente neprocesate, cum ar fi fructele, legumele şi cerealele integrale. Dacă poţi, prepară-ţi singură pâinea. Atunci când mănânci, totuşi, alimente procesate, încearcă să cumperi sortimentele etichetate „cu sare puţină” sau „sodiu redus”.

Consumă mai mult potasiu

Acest mineral nu acţionează direct ca un diuretic, dar echilibrul sodiu-potasiu este esenţial pentru reglarea lichidelor din organism. Marea majoritate a oamenilor consumă prea puţin potasiu şi prea mult sodiu. Mănâncă multe fructe şi legume care sunt bogate în potasiu, cum ar fi bananele, avocado sau portocale. De asemenea, potasiul este prezent în cantităţi mari şi în carnea de vită, carnea de pasăre, lapte sau iaurt.

Elimină lichidele pe calea naturală!

Bea două, trei căni de ceai de păpădie în fiecare zi. Frunzele de păpădie sunt un diuretic natural, permiţând rinichilor să elimine mai multă apă şi, în plus, este şi o excelentă sursă de potasiu.

Mătasea de porumb este un diuretic moderat, poate pentru că are un conţinut ridicat de potasiu. Pune o linguriţă de mătase de porumb uscată (o găseşti la plafar) în apă rece. Pune-o la fiert timp de două sau trei minute înainte să o strecori. Bea câte o cană de mai multe ori pe zi!

Limitează inflamaţia!

Fă mult sport, pentru a ameliora umflarea picioarelor, care este un simptom frecvent întâlnit al retenţiei de lichide. Pentru că gravitaţia trage apa în jos, s-ar putea ca gleznele să se umfle, în special la sfârşitul zilei. Dacă faci exerciţii care să îţi lucreze muşchii coapselor, din picioare sunt pompate mai multe lichide prin intermediul vaselor de sânge. Încearcă să faci cel puţin 20-30 de minute de jogging, plimbări cu bicicleta sau alte exerciţii pentru picioare pe zi.

Dacă ai gambele şi labele picioarelor umflate atunci când ajungi acasă de la muncă, stai întins pe canapea şi pune-ţi picioarele la un nivel mai ridicat decât inima. Excesul de lichide acumulat îşi va găsi drumul înapoi în circuitul sanguin, va ajunge la rinichi şi va fi eliminat. Menţine această poziţie timp de o oră sau două daca este posibil

Sursa: csid.ro

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.