Recomandate cu răspuns plătit: Poemul trubadurului
Eu am purtat iubirea-ntr-un poem,
Sub şaua mea de bicicletă veche,
Nici Pegasul nu m-a-ndemnat să chem
O poezie, dintr-o dragoste pereche.
Nu sunt poet, eu sunt un om de rând,
Adorm vocale, cum s-aud prostia
Şi, niciodată n-o să vând
În braţele femeii, veşnicia!
Mi-e somn de tine, mamă, sunt sărac,
Mi-e vis de tine, tată, într-o doară,
Eu, cu a mea consoartă, sunt posac
Iar veşnicia, parcă, mă-nfioară.
Şi nu adorm nicicând, dacă Înaltul
Îmi dă un bonus de a mai trăi...
Mă-ntind în IAD, fiindcă e lat asfaltul,
Eu-n RAI de smoală, nu ştiu ce va fi!
Sunt purtător de veşnici sacră,
Ne dă iar Dumnezeu încă o zi
Şi pustiimea lumii e o lacră
În care-adun o lacrimă. Va fi?
- Apocalipsa, cum a spus Iisus
Sau veşnicia care mă-nfioară,
Eu mă închin la Răsărit, nu la Apus,
Să-mi cânte-un greier, veşnic, din vioră.
De am tristeţea mea în buletin
Mă-nchin spre tine, Început şi Nesfârşit,
Dar sunt nesăbuit ca un destin,
E bine pe pământ, am auzit.
Când florile se nasc şi mor zici,
Deasupra, dedesubt e, poate, rece,
Eventual, îmi fac colibă din chirpici,
Esă am răcoare-n viaţa care trece.
Uitaţi-vă: mor oamenii sărmani
De stres şi de iubire întreruptă,
Cerşind, de pe la cei care au bani,
Coliva aşteptării care-i ruptă.
Şi împărţită, ca şi o colivă,
De ciorile flămânde-n cimitir,
Sunt, chiar şi ele, păsări în derivă,
De foamea metaforică. Respir...
Mi-e dor de viaţa asta care trece,
Mi-e bine, încă-s cald şi nu sunt rece.
Corneliu Stanciu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
