Jurnalism cetatenesc

Privind…      

Ziarul de Vrancea
7 iul 2017 4461 vizualizări

    După o zi istovitoare Soarele se retrăgea spre apus. Câteva raze obosite, ultimele suliți de foc, mai pâlpaiau molcom în departare. Amurgul părea liniștit. Cerul nu avea nici o pată de nor. Iar privindu-l din nimicnicie omenească, în meditație și contemplație tihnită, părea un infinit fără margini care îți sfredelea mintea spre curiozitate cu misterele lui.

Intr-un raționament abisal, dar confuz , fără o certitudine lustră și demnă se năștea întrebarea "Oare ce-o fi dincolo de noi…In transcendență ? ". Prin ungherele ferestrelor întunericul se înghesuia să intre, iar prin geamurile lor, se vedea cum lumina încă trona, fără a crede că întunericul o va fugări și o va birui, în priveliștea care tăinuia fără știre.

Grăbit și stăruitor, întunericul alunga lumina care, fără izbândă, capitula. Se știa că urma să apară Luna, Regina Nopții. Ea era Stăpâna Intunericului și se ivi îndată. Aștrii cerești se dezlănțuiau în jurul ei pe firmament, în salbe cu reflexii luminoase, impregnând pete de culori calde, galbene- strălucitoare. Razele ei brăzdau interiorul din încăpere, iar camera nu mai abunda în întuneric.

El, Micul Prinț, un june prim, semeț, frumos, chipeș, stând tolonit pe canapea, privea prin lumina ochilor lui senini splendoarea faimosului miraj. Era un tablou frumos, asemeni picturilor din perioada renascentistă, ilustrate în faimoasele muzee de artă cu renume. Prin desenul de lumini și prin umbrele întunericului, mintea ca într-o levitație plutea. Priveliștea care tăinuia la început părea să prindă contur. 

Dintr-un îndepărtat fascicul de lumină, o imagine plăsmuită din străluciri cerești, din conuri de lumină, o zidire fermă ce căpăta contur, se apropia încet, încet de el, alunecând  lin pe o rază de lumină. Se așeză în colț pe canapea. Coborâtă din eter părea diafană și intangibilă.

In apropierea lui, plăsmuirea care până adineaori părea o făptură de lumină celestă, se transformă într-o zidire palpabilă, trecută în terestru. Era … vie , umană cu trăsături lumești. Stătea tihnind pe canapea, slobozită de parcursul împovărat și îndelung.  Ea era o fire blândă, înțeleaptă, cu ochi frumoși, cu plete ce-i acopereau umerii , un chip angelic și totuți prihănit, detașată de întuneric. Venise odată cu noaptea. După o trudă cu el însuși, Micul Prinț izbuti să se ridice de pe canapea și să fie la înălțimea ei.

          Primii fiori ai pasiuni se iviră în ființa Micului Prinț. Freamătul liniștii spirituale revarsa în firea lui un extaz plutitor și se răsfrângea  precum o reverberație melodioasă. Veneau din lumi diferite, paralele, dar acum erau în același loc, pe canapea, în camera lui, izolați, departe de vacarmul tumultuos al terestrului. El, Micul Prinț, se stăduia într-un fel propriu să cuprindă cu firea, cu mintea, cu simțurile făptura care era aproape de el. Priveau cuprinși de uimire și fascinați unul de altul, plăpând, oarecum timid, dornici într-un fel anume de cunoaștere, de aprofunzime. Dar numai ea, Crăiasa Nopții știa că timpul reprezenta o amenințare, o scizură. In dimensiunea în care se afla, trebuia să o parcurgă cu repeziciune.

          -Dar de unde vii tu?

          -Eu vin din lungi depărtări. Te-am văzut din suișul înălțimilor și ți-am simțit chemarea.

O tăcere limpede se lăsară peste ei.  Dintr-o dată parcă timpul își uită rostul. Se opri în loc. Plutea în aer o liniște nețărmurită, o aspirație sublimă. Numai Luna trezea inerția, iar Micul Prinț trecuse fără știre parcă într-o altă dimensiune de timp. Se simțea benefic, invincibil în fața timpului.

          -Dar cum e acolo de unde vii tu?

          - Acolo…, nu mai sunt limite. Nici timpul, nici spațiul nu te poate birui. Ele sunt prezente în coordonatele lor, dar pentru noi , cei de acolo, au o altă definiție, o altă conotație.  Pare că o fizică abstractă, în care, deși noi existăm pe tărâmul lor, ele nu-și  lasă nici o amprentă  pe  existența  noastră.

          Micul Prinț privea fascinat, dar fără ca ceea ce auzea să aibă o noimă pentru el, în plan teluric. Fiecare cuvânt enumerat era precum un stimul, care trezea până și cele mai adormite cuiburi de neuroni ale minții. Era ca o trezire a ființei  lui, care se făcea sacadat, fiind întreruptă de trăirea duplicitară a momentului. Pe de-o parte era zidirea creată din binomul pământ cu spirit al Providenței, obișnuită, prozaică, pe de altă parte se transcenda în descrierea mirifică și sublimă pe care o auzise de la ea. Trăia în doua firi.

          -Dar ce faceți voi acolo?

          -Noi, nu avem ocupațiile voastre. Preocuparea  noastră determinantă  este  de a obține  alte cunoașteri, despre semeni de-ai noștri, despre alte locații, despre funcțiunea  lor în infinitul universului, pe care nici noi, mai presus de voi, nu-l putem  cuprinde cu mintea. Este un  spațiu mirific, fără, liman, care mereu, mereu ne îndeamnă spre a-i sfredeli  misterele.

          -Hm!…Ce frumos, îmbietor și suav o spui, îi zise Micul Print. In penumbra în care se afla, Micul Prinț parcă se renăștea. O beatitudine îl învăluia. Era o aspirație despre care el credea că nu există nicăieri.Din lumea lui învolburată în trudă, constrângeri, presiuni, condiționări impuse, așezată pe un ritm grabnic- abitir, preocupată mai mult de a avea, decât de a fi, nu se credea nicicând în supradimensional.

          -Dar ce relații aveți între voi?

          La noi nu există rivalități, disensiuni, egocentrism, zavistie, trăsături care aici aproape tronează sub înfșțisarea chipurilor voastre frivole. Prin prisma egolatriei voastre nu mai există valorile altruismului, compasiunii, blândeții, îngăduinței ca entități native. Preocupați mai mult de material, ca reper gnostic desăvârșit decât de spiritual, această egolatrie este în detrimental vostru și va determina o amorțeală spirituală, iar pe alocuri un vid spiritual. Noi suntem așezați pe trepte. Locul în care suntem așezați, l-am obținut în funcție de valoarea  spirituală pe care am dobândit-o în trecutul  nostru  existențial, și pe care încă o mai îmbunătățim. Putem parcurge  distanțe  lungi de la unii  la alții, ca într-o clipire a ochilor, așa cum voi o parcurgeți doar cu gândul, și nimeni nu pune opreliști.

Sensul  spuselor ei îl aprofunda tot mai mult pe Micul Prinț, în context, iar cu timbrul ei vocal suav și candid, adulmeca mireasma cuprinzătoare a împrejurării. Nu mai există nimic obiectiv din ce știa el. Noțiuni de relativitate, de metafizică, de imponderabilitate se succedau impetuos, năvalnic prin mintea lui, și-i încolțeau asiduu curiozitatea, fascinația, mirajul. Era o așezare magnifică descrierea ei. O revelație. Apologie se definea pe înțelesul  lui.

          -Dar aveți vreo temere?, o întreba Micul Prinț.

          -Nu este definită așa. Nu avem temeri față de cei din jurul nostru, de “natura” care ne înconjoară, de neant, de răzvrătiri. Nu avem lacune.Pentru noi, armaghedonul dintre bine și rău a apus de mult. Lupta a fost crâncenă și dusă până la final, când supremația binelui a învins. Acum, privind în trecutul nostru, oarecum îndepărtat, înghițit de trecerea timpului, suntem fermi și demni.Trăirea acestor atrocități nu-și au loc pe tărâmurile noastre. Sunt inexistente, neverosimile.

          -Dar ce este percepția pentru voi ?

          -Percepția…, spuse ea cu răbdare, rezidă în firescul nativ, subiectivist în felul ei, conturată  net de amprenta ambientului locativ și se reflectă la noi distinctiv, comparativ cu voi, doar spre rațional. Nu coexistă cu tactilul. Percepția o avem la tot pasul. Suntem cuprinși în mrejele ei, prin fiecare reper pe care îl explorăm și circumscrie în perimetrul ei traducerile minții. Prin ea împrejurarea nu mai este agnostică, iar conștiința nu mai este relativă. Libertatea noastră spirituală nu ne determină o gândire anarhică. Tinde spre adevărul absolute, care te face liber.

          Micul Prinț asculta necontenit, fără oprire. Discursul devenea tot mai illuminist, fără a mai fi anost la cele nevăzute. Se avânta tot mai mult în subiect fără a ști exact să-și lămurească cum transcendentul era aproape de el. Il simțea numai, dar cu ființa lui nu fusese niciodată pe acolo și nu obosea  deloc,  parcurgând fiecare sens al spuselor  ei.

          -Dar spunem ceva despre  iubire.

          -Iubirea?!...zise ea. Hmmm!...Iubirea este legea primordială a universului. Este valența definitorie a spiritului și sălășluește în el. Inzestrarea noastră spirituală este o combinație de rațiune cu iubire. La voi, iubirea vine din senzorial. Este efemeră, profană, condiționată de principii laice, de timpul pe care îl petreceți aici, biruită de neființă.  La noi, iubirea vine din rațional. Ea este autentică și fără atingere, necondiționată, stăruitoare, pură, viabilă necontenit, trainică în veșnicia  timpului. Ea este edificatoare pentru spiritual nostru, ne desăvârșește ca și creație.

Micul Prinț privea nedumerit și-și întortochea mințile pentru a pricepe.

          -Nu înțeleg prea bine, ce vrei de fapt să spui. Cum adică iubirea este edificatoare și vă desăvârșește?

          -Nici n-ai cum să înțelegi din lumea ta, în care ești. Locul și împrejmuirile acestuia în care te afli, sunt pentru tine niște repere fixe, fără alte referințe. Explicația, spuse ea, este o trimitere în timp îndepărtat, foarte îndepărtat, la geneza  creației care a luat ființă din iubirea transcedentală care este edificatoare și desăvârșește creația.

          - A!...Acum parcă mai înțeleg câte ceva. Pentru mine erau noțiuni agnostice, iar traducerea lor îmi amplifică fascinația și trăirea, zise Micul Prinț. Deci, creația despre care tu vorbești este rezultanta iubirii, conchise el.

          Prin lumina ochilor ei pașnici și blânzi, Micul Prinț cuprindea “ o porțiune” de univers, și-și frământa simțurile în dorința de a o atinge măcar cu o mână pe Frumoasa Crăiasă.

          -Dar din ce ia naștere această iubire a voastră?

          -Alături de rațional, din frumusețea spirituală, care la rândul ei, ia naștere din iubire, îi răspunse prompt Frumoasa Crăiasa. Ele sunt într-o interconexiune strânsă.

          Și totuși,  Micul Prinț nu înțelesese pe deplin și profund, deși exalta cu iluzia explicației.

          Era vorba, în aprofunzime, în esență despre o altă aserțiune, despre cele două creații. Una terestră, vremelnică, destinată ruinii și altă transcedentală, eternă, incununată de valori spirituale inestimabile, pentru care, până atunci, din lipsa de cunoaștere metafizică, fusese total refractar la aspectele ei.

          Micul Prinț se trezi. Dar nu-și aminti când adormise. Stări de exuberanță, succesiuni trainice frenetice curgeau în torente, în truda flămândă de a reconstitui mental acea reverie…        Din memorie se rupeau crampee de înregistrări. Noaptea își luase tributul. Frumoasa Crăiasă plecase odată cu ea, la ivirea zorilor…   

Ionelia Stan, Asistent medical Spitalul de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” Focşani

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.