Poezie dedicată lunii Mai
Lună Mai capricioasă,
Tu erai cea mai iubită,
Când pe câmpuri și pe plai
Erau toate înflorite.
De zăpada mieilor,
Așteptată cu mult fast,
Fulgii mari zburau în zare
Se topeau când cădeau jos,
Iute ca o lumânare.
Cel puțin copiii, mieii,
Tare se mai bucurau
Prin poienile-nflorite
Cu toți, la un loc zburdau.
Anotimpul cel geros
A uitat să se retragă
Frigul, gheața stau pe loc,
Asta, chiar că nu-i de șagă!
Liliecii îndrăzneți
Și-au deschis cu toții floarea,
Nu le pasă de îngheț
Nici că trece primăvara...
Nici bujorul cel frumos
Ce-nflorea de Sf. Gheorghe
Prima floare ca debut...
- Să mai ieși la iarbă verde,
Nu s-a mai purtat demult!
Sau cum țara stă pe loc,
A uitat și clima, poate,
Ce mai are de făcut,
De nu merge mai departe?!
Lumea s-a schimbat cu totul
Zâmbetul a dispărut
Cu figura ”mutilată”
Multă lume s-a pierdut!
De Grânarii Europei
Nu s-a mai vorbit demult,
Să mâncăm pâine din greieri,
Asta-i nou ce-a apărut!
Așa zisa ”emancipare”
Poartă multe după ea,
Droguri, arme, multă boală
Că mai rău nu se putea!
Câmpul tot e astupat
De ambrozii și gunoaie
Că rămâne nelucrat,
De ani buni, nu-i de mirare!
Ce-au pățit pădurile,
De-ți vine să plângi ce vezi,
Au pățit și grânele
Și bogatele livezi...
Mor și peștii de prin râuri,
Nu mai au un viitor,
Fiindcă oameni fără suflet,
Scurg otravă-n apa lor.
Pământul nostru bogat
A rămas fără stăpân,
Păcat de cei ce au luptat
Și de sângele vărsat!
(Gina MUSCĂ)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
