Piesa „Tache, Ianke și Cadâr” prin ochii unei adolescente din Focșani
„Vă transmit un articol prin care îmi exprim admirația față de actorii care au jucat in piesa de teatru la care am fost săptămâna asta. Aș vrea ca toată lumea să înțeleagă că oamenii au puterea de a face fericiti alți oameni, doar prin simplul fapt ca sunt ei înșiși. Desigur, dacă vi se pare ca merită publicat, aș fi recunoscătoare… din nou și din nou.”- Miruna Dascălu, elevă, 17 ani, Focșani
Marți, pe 13 septembrie am fost la teatru. Poate că pentru că unii dintre voi, „a merge la teatru” face parte din activitățile săptămânale sau nu este ceva atât de rar încât să vă facă să scrieți un articol. Însă pentru mine este ceva cu care îmi permit să mă laud.
Anul acesta am bacalaureatul și într-una din zilele în care îi spuneam bunicii mele cât de panicată începusem deja să fiu, ea m-a întrerupt și m-a întrebat: „Ai vrea să mergem la teatru?” Eu sunt o fire romantică, visătoare, iubitoare a momentelor mult prea mărunte pentru a putea fi înțelese de unii adolescenți de vârsta mea, dornică să facă lucruri atât de comune și normale, încât aș putea crede că m-am născut în vremurile greșite. Iar „a merge la teatru” este cu siguranță pe această listă cu lucruri pe care nu le fac des, dar pe care le trăiesc cu tot sufletul.
Și bineînțeles că am vrut. Am căutat pe internet cea mai apropiată dată a unei piese de teatru în Focșani și am găsit piesa „Tache, Ianke și Cadâr“, în rolurile principale fiind domnul Horațiu Mălăele, domnul Răzvan Vasilescu și domnul Mihai Constantin. Bunica era încântată până peste măsură pentru că deși ea mai văzuse această piesă de teatru, acum aveam șansa să ne bucurăm împreună de ea.
Am ajuns în sala Casei de Cultură cu jumătate de oră înainte să înceapă piesa și am rămas impresionată de cât de mulți copilași și adolescenți au venit. Este foarte plăcut să vezi că această generație, generația din care fac și eu parte, mai are o șansă. Pe scenă era doar decorul și am privit în detaliu cele trei prăvălii. Eram fascinată de micile obiecte care făceau fiecare bucată de material, de lemn să pară de parcă ar fi fost rupte din viziunea lui Victor Ion Popa și așezate pe scenă.
Nu am de gând să povestesc piesa de teatru. Vă fac un favor și vă încurajez cu mâna pe inimă să aflați singuri cât de multe stări vă pot încerca în doar două ore, în care vă eliberați de problemele care au apărut odată cu răsăritul soarelui. Dar voi continua să-mi exprim admirația față de cei șapte actori care merită toate aplauzele din lume. Pe lângă cei trei protagoniști, pe scenă au mai urcat doamna Dana Dogaru, domnul Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin. Actori mari, reprezentanți ai teatrului românesc. O onoare pentru mine că i-am privit, auzit, că am avut șansa să mă aflu printre cei care s-au ridicat în picioare, la finalul piesei, pentru a le mulțumi că ne-au împărtășit din talentul lor.
M-am simțit ca și cum am evadat din stres, din temeri, din realitate. Parcă eram hipnotizată de gesticulațiile lor, de expresiile lor. Și sinceră să fiu, au fost unele momente în care am uitat că oamenii la care mă uitam erau actori. Pentru mine, erau personajele. Replicile, vestimentația, limbajul corpului... tot ceea ce a făcut parte din compoziția personajului, părea că are o tentă a realității noastre. Nu sunt critic și nu pot nici să compar această piesă cu alta, însă pentru că am dreptul să am o părere subiectivă, pot doar să spun că în acest caz, zicala “Mereu este loc de mai bine” nu este valabilă. De la muzică până la decor, de la replici până la costume, de la actori până la personaje, de la atmosferă până la public.
Imediat cum s-a auzit din boxe ultima melodie din piesa de teatru, toți cei prezenți în sală au început să aplaude pe ritm. Ne-am ridicat cu toții în picioare și i-am admirat până actorii au dispărut în culise.
Mă aplec în fața voastră, dragi actori! Embleme ale teatrului românesc! Vă mulțumesc pentru toată pasiunea pe care ați demonstrat-o. S-a simțit! Cu respect, Miruna. O mare fană. O să ne mai întâlnim.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
