Jurnalism cetatenesc

Părerea omului de afaceri focșănean Liviu Macovei, despre bugetul pe 2019

Ziarul de Vrancea
15 feb 2019 1711 vizualizări

Astăzi,(n.r vineri 15 februarie 2019) cel mai probabil, vom avea aprobat bugetul pe anul 2019. Tardiv! Un buget, în condiții normale, se aprobă la sfârșitul anului precedent, nicidecum la mijlocul lunii februarie. Dar e complicat după atâtea greșeli comise să elaborezi un buget care să stea în picioare.

O să încep cu începutul și, cu ce mi se pare mie, cel mai important. PSD și-a bazat planurile pe anul în curs pe o creștere economică de 5,5%. Un prag extrem de ridicat, dacă ținem cont de așteptările analiștilor care prevăd că această creștere nu va depăși 3%. Un plan bazat pe crearea a 700.000 de noi locuri de muncă și creșterea salariului minim brut cu 30%. Nu e rău să avem o așa creștere economică, doar că bugetul de stat nu reprezintă o simplă analiză economică. Pe baza lui se stabilesc toate cheltuielile pe anul respectiv. Dacă aceste praguri nu se îndeplinesc, fie se vor tăia cheltuielile, respectiv pensii și salarii, fie ne vom împrumuta la dobânzi nu tocmai mici.

Vorbim despre un buget mincinos deci, și despre un buget care să satisfacă strict interesele lui Liviu Dragnea și gașca lui. Astfel, cum se face că singurele instituții care au un buget mai mic decât anul trecut sunt tocmai DNA și DIICOT? Ce dovadă mai bună ne trebuie ca să înțelegem că suntem conduși de niște hoți?

O altă meschinărie comisă de Dragnea este transformarea primarilor din România în slugile lui personale. Printr-un simplu gest făcut din pix a transferat indemnizațiile persoanelor cu handicap și a indemnizațiilor pentru însoțitor din sarcina Guvernului, în sarcina primarilor. Care primari, sub presiune fiind, vor avea de ales între a tăia din banii de investiții, care oricum sunt puțini sau de a cerși bani de la Guvern. Este inutil să spun că unii vor primi, iar alții nu, în funcție de cât de flexibilă le va fi coloana vertebrală. Acest artificiu a mai fost folosit și în perioada lui Năstase, dar și a lui Ponta, când peste 200 de primari au schimbat barca, trecând la PSD.

În concluzie, perspectivele sunt destul de sumbre. Dar nu este cazul să ne pierdem optimismul. Anul acesta avem doua rânduri de alegeri. Avem, deci, două șanse în plus de a schimba lucrurile și de a trimite acasă, sau după caz în pușcărie, această gașcă de neisprăviți.

Text  informații+ foto:Liviu Macovei

Omul de afaceri Liviu Macovei se pregătește pentru a candida la funcția de primar al municipiului Focșani la viitoarele alegeri locale. Acesta este fiul unor cunoscuți și apreciați profesori de matematică din Focșani, Ștefana și Nicolae Macovei. Liviu Macovei este inginer informatician de profesie și este implicat într-o firmă cunoscută pe plan local în producția de soft financiar contabil.

Citiți și:Locurile de parcare din zona Catedralei din Focșani | Versiunea primarului Misăilă vs. a omului de afaceri Macovei;

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.