Omagiu celui mai mare creator de dascăli din județul Vrancea – domnul profesor Gheorghe Zaharia care astăzi(n.r miercuri 28.03.2018) a trecut în eternitate
Când am intrat la primele mele ore de profesor de română, în toamna anului 1985, am avut îngrozitoarea senzație că nu pot fi eu, că nu am o voce proprie, că nu pot să mă eliberez de modelul teribil de puternic al marelui meu profesor de română din liceu, domnul Gheorghe Zaharia.
Senzația era atât de copleșitoare, încât, imediat ce am găsit câteva ore libere, m-am dus la dumnealui la liceu și l-am rugat să mă primească la câteva ore vrând să mă conving cumva că mai am totuși și ceva al meu. „De ce, mă, Popeasco?”, a venit întrebarea lui și mi-a cercetat cu privirea fiecare mușchi al feței, ca să vadă ce-i ascund și-n același timp ca să-mi dau seama că sunt cam ciudată cu cerința asta directă. „Pentru că vă urăsc extraordinar!”, i-am răspuns rece, ca și cum cuvintele acestea ar fi fost cele mai firești într-o discuție magistru-discipol. „Păi ce-am făcut?” mi-a zis el cu o mirare jumătate reală, jumătate jucată. „Nu pot fi eu la ore! Mă surprind aproape la fiece mișcare, la fiecare înșiruire a ideilor, la fiecare discuție cu elevii, că vă imit!” i-am zis, gândindu-mă că asta e încă una din foarte multele conversații neverosimile pe care le-am avut cu domnul profesor în cei doi ani în care i-am fost elevă (clasele a XI-a și a XII-a) și în cele câteva dăți în care am avut norocul să-l mai întâlnesc în timpul facultății și după. Și atunci mi-a dat una din cele mai memorabile definiții ale vieții de profesor: „Măi Popeasco, eu încă îl imit pe profesorul meu de română și azi și el mi-a zis cândva că el a luat foarte mult de la marele profesor Arbore. Așa că, dacă asta te consolează cu ceva, nu mă imiți pe mine sau numai pe mine. Suntem un șir de dascăli. Cine știe ce dascăl de suflet imita și Arbore?”.
El vedea meseria asta ca un fel de ADN spiritual!
A fost cel mai uluitor profesor pe care-l poate cineva avea. Era de o exigență ascuțită ca o sabie japoneză: un zece la el era un triumf. În același timp, rar intervenea pentru a-ți estompa excesele de personalitate, pe care le cultiva, cum cultiva și cele mai personale și îndrăznețe interpretări! Orele lui erau un spectacol de inteligență, originalitate și rigoare.
Când pomeneai o carte pe care ai citit-o, domnul Zaharia îți expunea cu claritate țesătura ei de idei, pe care le lua apoi pe rând și, după cum considera necesar, le făcea istoricul, le prezenta în familia de idei din care veneau sau făcea orice magie intelectuală i se părea atunci cea mai spectaculoasă și fructuoasă pentru dezvoltarea gândirii și culturii noastre.
Profesor Daniela Plăiașu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
