O datorie a Vrancei acum 90 de ani 1932 – 2022
Pot spune că sunt de modă veche și la cei 77 de ani încă mai cred în respectul vrâncenilor față de trecutul istoric. Așadar, se cade să reamintim că acum 90 de ani , mai precis
În 1932 , la inițiativa Societăților culturale : ,,Comoara Vrancei“ – Năruja , ,,Tudora Vrâncioaia “ – Bârsești si ,,Liga culturală“ , secția Năruja, unite într-o înfrățească gândire, au hotrât ridicarea unei cruci din piatră cu placa comemorativă din marmură albă , pe mormântul Părintelui Șerban Bălan , aflat în curtea Bisericii ,,Sf. Paraschiva‘’ din Năruja.
-S-a editat o foaie comemorativă purtând numele de ,,Vrancea‘’ și s-a împărțit un manifest prin care vrâncenii erau chemați să ia parte la serbare. Au venit fruntași de prin toate părțile ținutului: pe jos, călări și cu căruța , adunându-se ân curtea bisericii. Au sosit și alte personalități de seamă din afara Vrancei arhaice. S-a oficializat un parastas și s-a făcut o impunătoare slujbă pentru sfințirea crucii monumentale .
Au luat cuvântul părintele protoereu (Focșani), reliefând vrednicia neînfricată a iconomului Șerban Bălan care a știut să trezească conștiința răzeșilor vrânceni ca, uniți să lupte prin propriile lor puteri până la desăvârșirea dreptății. Magistratul Aurel Sava (președintele Tribunalului Lăpușna) și iubitor al plaiurilor vrâncene, a făcut un frumos istoric al procesului de dezrobire a Vrancei, amintind rolul important pe care l-a avut ic. Șerban Bălan. Sunt oameni cu suflete mari ale căror fapte bune rămân veșnice și, prin ele, oamenii aceștia trăiesc după moarte. Părintele N.N.Mihail (parohul bisericii) amintește numele vrednicului mitropolit Veniamin Costachi, om drept și sfânt care, prezidând Divanul Domnesc, a făcut lumină cauzei vrâncene. A urmat o masă comună unde au contribuit și alte obști. După amiaza s-a ținut la școală Congresul tuturor obștilor vrâncene în vederea înțelegerii cu privire la stabilirea unui asezământ uniform, prezidat de Aurel Sava. În urma discuțiilor și lămuririlor date de președinte, majoritatea obștilor au hotărât înscrierea devălmașilor majori în obștea de moșneni unde își are locuința, afară de obștile: Năruja ,Tulnici, Pădureni și Herăstrău, care sunt de părere ca fiecare urmaș să fie trecut în obștea de origine. S-au citit în adunare telegramele primite din partea profesorilor Simion Mehedinți și Constantin Giurescu, prin care se asociază cu tot sufletul manifestărilor culturale. Seara s-au jucat două piese de teatru: „Ovidiu Sicana “ și „Arvinte și Pepelea “. S-au cântat coruri, s-a recitat, urmând apoi cântece și dansuri populare.
Conform datelor înscrise în monografia „Năruja inima Vrancei“ Editura Terra, Focșani 2005, am consemnat faptul că în 1996, director cămin cultural fiind, în ședinta de lucru de la Direcția pentru Cultură Vrancea, am propus ridicarea unui bust a lui Șerban Bălan ,personalitate marcantă în trecutul de zbucium al Vrancei, de la inceputul sec. al XIX-lea. În acest scop contribuind cu reconstituirea portretistică inițiată personal încă din 1994. Oficialitatile care sau perindat la conducere au promis, și doar atât. Se adeverește așadar proverbul latin „Verba volant, scripta manet”- „vorbele zboara,scrisul ramane “
Titel - Toader Chirilă - Năruja