”Nu există ceva mai rău pe lumea asta pentru PSD decât să stea pe margine, doar să adulmece și să saliveze”
Încep să cred că va fi o luptă atipică, pe undeva dorința de revanșă față de 2016, atunci când un partid a câștigat folosind promisiuni fanteziste care s-au dovedit minciuni nerușinate.
Am observat o înverșunare teribilă a oamenilor împotriva unui PSD incapabil să se reformeze, să se adapteze la realitățile prezente si să scape de lichelele îmbuibate din cauza cărora acest partid n-are nicio șansă să evolueze.
Cetățenii au privit cu dezgust tentativa de a “trânti” guvernul, prin moțiune de cenzură, în plină luptă cu epidemia, folosind ca argumente incompetența si hoția celor de la guvernare. Să vorbești de incompetență când tu ai avut Guvernul Dăncilă e culmea tupeului.
Dacă vorbim de hoție, aici lucrurile devin un pic complicate. Se prea poate ca unii să fi făcut matrapazlâcuri la adăpostul stărilor de urgență și alertă, dar cu PSD-ul la guvernare ar fi fost un jaf sistemic. Și dacă vorbim de furat, dacă ăilalți fură, într-adevăr, nu există ceva mai rău pe lumea asta pentru PSD decât să stea pe margine, doar să adulmece și să saliveze.
La nivelul județului, un “baronat” etern și ermetic, se simte adierea vântului schimbării care va fi ca o furtună pe 27 Septembrie. Se pare că, în sfârșit, vrâncenii vor spune: DESTUL! Ați avut aproape 20 de ani în care puteați face județul bibelou, dar de fapt nu a fost decât VACĂ DE MULS.
Este de-a dreptul scârbos să faci aceleași lucruri: asfalt la repezeală, înșirat șantiere peste tot și plimbarea utilajelor de la unul la altul și promisiuni de realizări mărețe... fără număr. În toată perioada asta am tot trecut pe lângă “monumentul” de tembelism administrativ numit săpatul în asfaltul dat la gata (inclusiv marcat) pentru că s-a “uitat” să se bage rețeaua de apă și canalizare.
Și nu ar mai fi un partid cu reflexe comuniste dacă nu ar face ce știe cel mai bine: intimidări, amenințări și aruncatul cu lături în adversar.
La final, totul depinde de cifre. Vor veni la vot în număr suficient de mare cei care vor să restarteze un județ inert sau îi vor lăsa tot pe cei care pun botu’ la prafu-n ochi? ( Marius CRĂCIUN este candidatul Alianței PNL-USR-PLUS la Primăria Vânători)