Jurnalism cetatenesc

”Negăm cu fermitate afirmația potrivit căreia sursa dejecțiilor sunt fermele Premium Porc”

Ziarul de Vrancea
19 sep 2018 2071 vizualizări

Numele meu este Georgiana Vlad și reprezint Premium Porc Group. Acest e-mail este adresat redacției Ziarul de Vrancea, cu referință la articolul publicat în data de 18.09: ”Dosarele X” cu dejecții de porc, pe câmpul de la limita comunelor Urechești și Gugești!

În ciuda faptului că între Premium Porc Group și Ziarul de Vrancea a existat o apropiată colaborare, am fost neplăcut suprinși să sesizăm că în articolul de mai sus se fac mențiuni la compania noastră fără ca vreun reprezentant al publicației dumneavoastră să ne consulte.  

Așa cum ați observat de-a lungul timpului, suntem deschisi la dialog și dornici să informăm publicul despre activitățile noastre. Și cu toate acestea, constatăm cu dezamăgire că redacția Ziarul de Vrancea nu a luat în considerare inițierea unui dialog cu reprezentanții grupului nostru cu privire la subiectul articolului menționat mai sus chiar dacă alte surse au fost invitate să își exprime punctul de vedere.

Pe lângă asocierea faptului ca dejecțiile provin de la fermele Premium Porc, articolul prezintă si comentarii răutăcioase: “Reprezentanții Gărzii de mediu ar trebui să-și facă simțită prezența în rezolvarea legală a ”Dosarelor X” cu dejecții de porc din Vrancea și să comunice public măsurile care au fost luate, mai ales că astfel de acțiuni fac parte din obiectul lor de activitate.”

Asadar, va informam pe aceasta cale ca reprezentantii autoritatilor sunt informati permanent despre activitatile noastre si potrivit reglementarilor publice compania noastra se afla in deplina conformitate. Drept marturie stau la baza atat documentele care confirma acest lucru, dar si activitatile de responsabilitate sociala in care suntem implicati avand constant in minte protejarea mediului inconjurator.

Cât despre afirmația potrivit căreia sursa dejecțiilor sunt fermele Premium Porc, o negăm cu fermitate.

Ca atare, cititorul poate fi ușor indus în eroare și poate să tragă concluzii nefondate, parcurgând informații de asemenea natură. Considerăm că astfel nu s-a respectat dreptul la corecta informare a opiniei publice, precum și dreptul la o imagine corectă a companiei Premium Porc Group

În astfel de conditii, solicităm dreptul la replica pentru acest articol. De asemenea, ne dorim ca în articolele viitoare în care se face referire la grupul nostru în publicatia Ziarul de Vrancea să fie cerut și punctul nostru de vedere înainte de publicare.

P.S Stimată doamnă Georgiana Vlad, după cum puteți constata, am publicat integral replica dumneavoastră, în calitate de reprezentant al Premium Porc Group, la articolul  ”Dosarele X” cu dejecții de porc, pe câmpul de la limita comunelor Urechești și Gugești!, deși aduceți acuzații la adresa redacției Ziarului de Vrancea, fără să fi citit cu atenție, sau în întregime, articolul. Din acest motiv, considerăm oportun să facem următoarele precizări:

1) Categoria ”Jurnalism cetățenesc”, unde este publicat articolul la care dumneavoastră faceți referire este, după cum o arată și numele, una pusă la dispoziție cititorilor Ziarului de Vrancea. Prin intermediul ei, cititorii noștri sesizează diferite probleme de care se lovesc în realitățile zilnice.

2) Singurul lucru pe și-l asumă redacția Ziarului de Vrancea este exclusiv acela că face publice aceste sesizări. Scopul acestui demers este ca oferindu-le vizibilitate, autoritățile să se sesizeze și să răspundă, ori să le rezolve, conform obligațiilor ce le revin. Exact conform celor enunțate anterior am procedat și în cazul articolului în discuție :”Dosarele X” cu dejecții de porc, pe câmpul de la limita comunelor Urechești și Gugești!

3) Dacă ați fi citit cu atenție și în întregime conținutul articolului respectiv, ați fi constatat un lucru evident: nicăieri nu apare scrisă vreo propoziție, asumată de Ziarul de Vrancea, care să justifice acuzațiile aduse de dumneavoastră în replica de față! Ce sesizează domnul căruia îi facem publică problema, pentru că repetăm, aceasta este menirea categoriei pe care publicația noastră a pus-o la dispoziție cititorilor, apare în articol, încadrat între ghilimele (”  ”). Și este doar părerea sa, a cititorului, neasumată de redacția Ziarului de Vrancea, ci doar făcută publică, din considerentele pe care le-am explicat deja.

4) Apelul la autorități (respectiv Garda de mediu în acest caz ), de la care așteptăm punctul de vedere autorizat, asupra celor sesizate de cititor, este și el unul absolut normal în opinia noastră. Și pentru faptul că solicităm răspunsul autorităților în domeniu, nu avem a da explicații nimănui.

5) Cu siguranță, dacă o asemenea autoritate va confirma implicarea, în vreun fel, în chestiunea sesizată de cititor, a grupului de firme pe care-l reprezentați, vă vom cere punctul de vedere. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, nu v-am contactat. Reprezentanții Gărzii de mediu Vrancea ne-au asigurat că au început o anchetă și ne vor transmite zilele următoare precizările în legătură cu subiectul articolului. Dacă în urma acestor precizări vom considera că se impune, vă vom solicita să ne transmiteți informațiile pe care veți dori să le faceți publice. Până acum, nu am avut de ce să vă solicităm așa ceva.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.