Jurnalism cetatenesc

Mesaj de adio, din Focșani, pentru anul 2020!

Daniel Muşat-Mureşanu
2 ian 2021 3047 vizualizări

Primul capitol din cartea „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” scrisă în primele ore ale anului 2021. 

La revedere 2020! Rămas bun! Adio!

Nu doresc să te hulesc, nu doresc să te cert, nu vreau să te deranjez cu nimic, dar vreau să îți reamintesc că nu ai fost un an pe placul meu, al focșănenilor mei dragi, al omenirii. Iubindu-mi foarte mult Focșaniul, doresc să îți amintesc, având curajul chiar să îți reproșez că ai reușit să îmi provoci mari pierderi. Când afirm acest lucru mă gândesc la oamenii pe care i-ai smuls din sufletul focșănenilor și sunt convins că nu ai avut niciun pic de regret.

Eu nu am să mă răzbun pe tine, blestemându-te, ci doar am să îți repet obsesiv că ai făcut să dispară oameni buni și frumoși. Din cauza ta 2020, nu voi mai putea saluta pe aleile Focșaniului pe oamenii și prietenii dragi mie. Încă de când erai copil, adică prin luna februarie ai început să faci rău și să muști în carne vie lăsându-mă fără prieteni dragi. Am judecat că ai minte de copil și nu îți dai seama ce faci și că totul este o greșeală.

Prima dată, așa cum îți spuneam, în luna februarie mi l-ai înșfăcat pe poetul și scriitorul Ion Lazăr da Coza. Prima dată am crezut că visez, dar m-am trezit și mi-am dat seama că trăiesc o realitate cruntă. M-am consolat însă și am acceptat că puternicul Tomiță Lazăr are nevoie în Cer de Ion, fratele său, să îi mângâie sufletul cu versuri.

Nu a trecut însă mult timp și tu ... 2020, ai declanșat răspândirea unui mare dușman al Pământului, numit Covid. Era începutul lunii martie când toți pământenii erau speriați de temutul virus. Am dat din nou vina pe vârsta ta fragedă, însă nu știam cât de mult rău urmează să faci: Noi oamenii, fii lui Dumnezeu, ne-am izolat, am început să devenim străini, am început să purtăm măști de protecție, să nu mai avem același chip și asemănare ca al Tatălui nostru Ceresc. Ne-ai forțat să nu ne mai apropiem unii de alții, să devenim străini și reci, copiii noștri, Îngerii lui Iisus, să nu mai meargă la școală și să învețe într-un sistem neconvențional. Pe tine 2020, cu cine să te compar ? Cu Dumnezeu ? sau cu necuratul ?

Apropiindu-ne de Sfintele Paști, nu ai renunțat la ura ta, tu 2020 și ai trimis în cealaltă lume un bun prieten, Tavi (Octavian) Frăsineanu, cumnatul lui Viorel Necula - patronul magazinului „Crinul – Alb”. Domnul Tavi era atât de bun și politicos încât de cum te observa îți făcea cu mâna în semn de salut și prețuire. Am crezut că lista dispăruților se va opri aici și îmi vei lăsa oamenii buni ai Focșaniului să meargă pe străzi, să se bucure de parfumul vechi cu mireasmă de tei și iasomie. M-am înșelat însă! 

L-ai cules și pe domnul profesor Dumitru Huțanu, celebrul muzeograf care a iubit clădirile vechi ale Focșaniului și oamenii săi. Mă tot gândeam că vei opri pandemia și vei face ceva ca totul să intre în normal. Din nou m-am înșelat și mi-am dat seama că ... intrând în anotimpul fierbinte al verii vei face alte ravagii. Ca un copil rău și obraznic nu ai ascultat de sfaturile celor de lângă tine și nu ai ținut cont de rugămințile lor. Ai înghițit multe suflete, care acum se odihnesc în pământul cimitirelor Nordic, Sudic și Sfântul Mina.

Pofta ta nesătulă nu te-a oprit, și la începutul lunii noiembrie să îl smulgi cu ghearele tale ascuțite pe chestorul (R.) Gheorghe Viorel Ivu. Un om cu calități deosebite, cu nume de floare și de Sfânt. L-ai răpit din rândul familiei și al prietenilor pe nepusă masă, când nimeni nu se aștepta.

La puțin timp tot în luna noiembrie ai doborât-o și pe doamna Victoria Zota, soția „Domnului Zota” – capitol din cartea mea – care s-a stins în urmă cu cinci ani. Într-o dimineață de noiembrie rece, într-o zi de luni, telefonul mi-a sunat și la celălalt capăt al firului era doamna Zota care o ruga pe soția mea să vină la dânsa deoarece se simțea foarte rău. Pentru că locuim perete în perete, am mers imediat la doamna și am constatat că starea domniei sale nu era foarte bună. Am stat de vorbă și am văzut că se simte rău și spunea că atunci când închide ochii să se odihnească „vede doi ochi mari albaștri, bătrâni și obosiți care o ceartă”. Am încercat să o încurajăm, dar doamna Victoria ne-a spus că de fapt sunt ochii mamei sale care a plecat de mult la Cer. Un lucru asemănător vă reamintesc că a văzut și domnul Zota când se afla pe patul de moarte. Vedea un bătrân care stătea lângă el pe pat, îl chema să se plimbe împreună, dar nu ajungea deoarece bătrânul se tot înălța la Cer. Nu a mai durat mult și doamna Victoria Zota s-a stins discret, la fel cum a trăit. Am crezut 2020 că te vei opri, dar m-am înșelat.

Am aflat cu stupoare că a plecat într-o altă lume. Aurel Pastia (Nea Relu) cel care o viață a driblat mingea pe stadioane. Se spune despre domnia sa că odată, într-un meci al echipei „Unirea Focșani” arbitrul nu a vrut să acorde 11 metri ci doar lovitură liberă. Aceasta a fost executată de „Pasto” care a exclamat :„ Ce îmi este 11 metri, ce îmi este 15 metri”, a executat ireproșabil și a înscris. Dumnezeu să îl odihnească.

O altă veste a căzut ca un trăsnet aflând că fostul meu coleg comisarul șef Doru Gabi Mihalcea a plecat la cele veșnice. Deja am rămas neputincios la faptele rele pe care le-ai făcut. Necazul și durerea mea au continuat la începutul lunii decembrie când am aflat că o tânără copilă de numai 19 ani pe nume Melissa și-a părăsit dragii prieteni plecând într-o lume mai bună. Mi-am dat seama 2020 că ești foarte nesătul, macabru și obsedat. Nu te-ai săturat cu oamenii adulți pe care i-ai omorât și ai vrut să îți potolești setea și cu carne de copil fraged. Ai lăsat niște părinți fără glas și fără speranță. În sfârșit m-am gândit că ești sătul de atâta moarte și am sperat că te vei opri. Iarăși însă m-am înșelat și am văzut că nu ești ghiftuit destul.

Spre sfârșitul lunii decembrie ai mușcat din nou fără milă și l-ai smuls din rândul prietenilor și pe Sorin, omul care prin meseria sa asigura bună-starea a sute de copii. Nu ai ținut cont că și el are un băiețel și l-ai chemat brusc într-un loc pustiu și rece.

S-au apropiat sărbătorile Crăciunului, dar tu ca un obsedat, nu ai ținut cont de viețile noastre și l-ai ucis fără de milă pe comisarul șef Adrian Apostol. Acest om de 1,95 metri, a picat în ghearele tale la sfârșitul sărbătorilor de Crăciun într-un moment în care cei doi băieți ai săi împreună cu mama lor, aveau cea mai mare nevoie de el, având doar 55 de ani. Cunoscându-l și văzându-l pe Adrian, nu te gândeai că nu va depăși 85 de ani. Prin pandemia pe care ai creat-o, tu 2020, ai răpus un munte de om și pe lângă soție și copii, ai lăsat și o mamă îndurerată, care nu își va mai găsi liniștea până la sfârșitul vieții.

Tupeul tău a mers atât de departe încât ai îndrăznit să îl iei de lângă noi și pe părintele Nicolae Cobzaru, care de acum înainte va face parte din ceata lui Dumnezeu în Cer. 2020, nu vreau să te hulesc, nu vreau să te cert, dar mă bucur pentru prima oară că pleci, chiar dacă eu mai îmbătrânesc cu un an și trăiesc cu speranța că 2021 se va naște peste câteva ore și va crește ca un copil bun, va face ordine în această lume, va arunca măștile și va face să ne vedem chipurile așa cum îi place Bunului Iisus. Să dea Dumnezeu ca noul copil născut, 2021 să nu învețe nimic din cel ce a fost bătrânul 2020.

Fie ca acest an să bucure sufletele focșănenilor mei dragi și să mângâie suferințele celor care au pierdut ființe de neînlocuit.

La mulți ani cu sănătate!

Al dumneavoastră, Daniel Mușat Mureșanu-Focșani

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.