Mărăști - Vatră de istorie și legendă
S-a scris mult despre Mărăști, mai ales în literatura militară, dar puțini știu și cunosc surpriza care a creat spectacolul victoriei asupra Armatei Germane, stabilită și organizată în sat. Piese de artilerie, cuiburi de mitraliere, gard de sârmă ghimpată electrificată (în timp de ploaie nu este electrificat) acesta era copiosul stabiliment al nemților.
Scurt istoric - la cca 4 km de Mărăști se afla Dealul si Botul Albei, unde s-au găsit obiecte de ceramică folosite de daci, săbii, spade și centurioane folosite de romani, datând din anul 1570. Un oarecare staroste din Străoane, pe nume Dragotă, a venit să caute locuri de arătură (curătură) și a hotărât se defrișeze Dealul Mare (Merești) actualul Mărăști. Dealul Mare era o colină la cca 55 m față de nivelul mării, cu păduri în zona de Nord, islaz la răsărit și la sud, terenuri arabile în apus. Atestat în anul 1572, dată la care actualul sat a început să prindă viață în liniște și pace, dezvoltarea s-a instalat aici, s-au construit case din lemn și din chirpici, se trăia din agricultură și creșterea animalelor. De asemenea satele Vizantea, Răcoasa, Gogoi, Cîmpuri au început să se populeze, creând comunități bazate pe obiceiuiri, limbă și religie. Dar cum binele nu primează întotdeauna, s-a ajuns până în anul 1916, dată la care a început, ceea ce era mai rău, RĂZBOIUL. Armata germană, bine echipată și dotată, a ocupat o parte din România, astfel că armata și guvernul s-au retras în Moldova. Nemții s-au oprit pe Dealu Mare (Mărăștii de astăzi) s-au organizat creând o inexpugnabilă apărare și cu condiții de viață normale: aducțiuni de apă, plantări de pomi și de flori. Armata Română Divizia 37 condusă de generalul Grigorescu și ofițeri francezi s-a stabilit pe aliniamentul Pleașa Țintea Codru Necoară la cca 5 km de sat. Condițiile în care trăiau ostașii le stârnea ura și pofta de răzbunare asupra cotropitorilor. Se făceau planuri și procedee de pătrundere în dispozitivul inamic. În ziua de 4 iulie , trei ostași români au plecat din unitate, s-au deghizat în ciobani și au pătruns în sat cu gândul de alimentare a familiilor. Au fost opriți de santinele nemțești, dar misiunea lor era să vadă partea vulnerabilă a acestei organizări. Astfel, Miron Dogaru din Cîmpuri, Anghel Vasile din Vizantea și Nicolae Ciornaga din Mărăști și-au făcut un plan și cu acesta au mers la comandantul de baterie; și-au construit o prăjină de 4 m formată din segmente și a explicat căpitanului Mardare felul cum vor proceda. La rândul lui, căpitanul a raporat generalului și a explicat pas cu pas acțiunea pusă la cale de cei trei viteji. Cu strângere de inimă, generalul a acceptat. S-a format un număr de 10 ostași voluntari înarmați, pe o noapte ploioasă și o ceață densă, s-au apropiat de gardul de sârmă ghimpată neelectrificată, ploia si ceața deasă le-a permis să ajungă la 2 metri de gard. Puțin zgomot și santinela a ieșit din gheretă, iar vitejii noștri, cu unealta făcută din lemn și seceră, au curmat viața santinelei. Au fost secondați de cca 200 voluntari la 50 metri depărtare și în momentul în care au fost anunțați au pornit și au pătruns pe teritoriul inamic. Aceeași soartă au avut încă 2 santinele, la cca 200 m una de alta. Cu ajutorul oamenilor din sat au identificat casele unde dormeau ofițerii germani. Pătrunderea în dispozitiv a fost anunțată grosului armatei, care în pas alergător, într-o oră a fost în spațiul eliberat de cei 200 de voluntari. Și tot aceștia au înconjurat garnizoana germană, construită pe actualul teren unde se află școala, și rezultatul a fost pe măsură. Prizonieri și lichidați, o parte din aceștia su scăpat cu fuga, dar urmăriți îndeaproape nu au avut posibilitatea de reorganizare. În ziua de 7 Iulie, într-o campanie rapidă și distructivă, a ajuns într-un punct strategic de apărare, Dealul Muncelu, organizat cu cuiburi de mitraliere și piese de artilerie pentru ca armata în retragere s-a stabilit în Mărășești cu gândul de a porni în contra ofensivă. Trei au fost la număr, încercările, și tot de atâtea ori au fost respinși, de unde a apărut zicala ”Pe aici nu se trece”, folosit de cei care și-au sacrificat viața. Generalul Averescu conducătorul suprem al Armatei, văzând succesul nesperat a hotărât ocuparea Oituzului de către General Prezan și cu mii de oameni sacrificați, Armata Germană a fost nevoită să se retragă și s-a stabilit tot la Mărăști.
Armata Română condusă de Generalul Dragalina a pornit din Podul Turcului și au acționat conjugat împotriva Mărășeștiului. Ca o recunoaștere a strategiei Armatei Române, Generalul Mackensen comandantul Armatei Germane i-a trimis o scrisoare Generalului Averescu în care a scris doar un rând: „Averescule, și în școală ai fost mai bun decât mine!” , este vorba de Școala de razboi germană pe care Averescu a absolvit-o în 1908. A fost începutul sfârșitului marei Armate Germane. România s-a aliat cu Antanta și împreună au ajuns în 3 luni la Budapesta unde printr-un gest de omenie soldații români au dat de mâncare locuitorilor, aflați în mare criză alimentară. Acțiunea celor zece a fost un gest aparent simplu, dar cu o încărcătură simbolică semnificativă. Aceste rânduri scrise și dedicate EROILOR pomeniți mai sus, au fost povestite chiar de cei care au înfăptuit ”surpriza”, au fost înobilați cu legiunea de onoare și la cererea lor au fost lăsați la vatră. Printre altele, Generalul Grigorescu le-a spus ”România vă este datoare!”. În urma acestui neașteptat succes, Regina Maria, mama ostașilor români, a construit în Mărăști 6 case tip, biserică, școală, troiță și spațiosul și frumosul Mausoleu, cel mai mare din sud-estul Europei, loc de veșnicie a Generalului Averescu și Grigorescu. Curajul, inteligența, dar mai ales dragostea de țară, a scris pagini de istorie, faptele de arme constituind cel mai amplu exemplu generațiilor viitoare.
Lupta pentru independență și neatârnare și de apărare a pământului românesc s-a făcut cu mari sacrificii (aviz celor care visează Ardealul). Este de înțeles că noblețea și patriotismul Armatei Române, pildă demnă de aducere aminte de Plevna și Smârdan, a condus la adevărata și prețioasa armată română. Cele povestite de cei trei oastași au fost confirmate și de Ivan Băeșu - aghiotantul principal al Generalului Averescu.
Armatei Române, cinste respect și plecăciune!
(Gheorghe Băeșu)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
