Jurnalism cetatenesc

La început de an

Lucian DORDEA
17 ian 2022 2151 vizualizări

Ca la fiecare întâlnire dintre cel vechi şi cel nou, întotdeauna noul an ne aduce, după atâtea zile de „abandon” total spre hrana și bucuria trupului, două mari motive de bucurie spre hrana sufletului nostru: luna ianuarie ne oferă două înălțătoare momente ce ne-au marcat ca neam şi ca țară, atât din punct de vedere cultural cât și istoric. Nimic nu poate egala, ca reper și importanță în cultura noastră, ziua de 15 ianuarie, ziua de naștere a marelui nostru poet Mihai Eminescu, la fel cum nimic nu poate egala ca importanță existențială a noastră în acest spațiu geografic, ziua de 24 ianuarie, primul moment major al nașterii tânărului stat românesc!

Trecând, deunăzi, prin Piațeta Teatrului, prin preajma statuii lui Mihai Eminescu, am retrăit, aievea, o scenă memorabilă petrecută în urmă cu mulți ani, cu prilejul unei manifestări dedicate marelui poet: marea noastră actriță Leopoldina Bălănuţă, prezenţă obişnuită lângă statuia celui omagiat cu asemenea prilejuri, recitând, în integralitate, ca nimeni altcineva „Scrisoarea a III-a”, îndreptându-şi braţul, vizibil acuzator, către oficialitățile prezente, apăsând pe:  

.... Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!

I-e ruşine omenirii, să vă zică vouă oameni !...        

A fost un moment deosebit, încărcat de semnificații, sesizat şi gustat din plin de cei prezenți (desigur, doar de cei care erau prezenți şi cu mintea la ei, mai puţin de cei vizați, care aveau mintea mai înceată!).

Retrăind mental acest moment, mi-am reamintit de cea care a fost Leopoldina Bălănuţă (Poldi, pentru cei apropiați). Am cunoscut-o personal (fiind bună prietenă cu sora mea), prilej cu care am putut constata deosebitele trăsături de caracter care-i conturau personalitatea: o rară modestie ce trăda o firească nobleţe, naturală, moştenită din familie! O discreţie stânjenitoare, de neînţeles pentru cei ce se zbat pentru a ieşi cât mai în faţă, discreţie ce te obliga la un deosebit respect! Prezenţa ei se impunea tăcută, fără eforturi în faţa celor din jur! Caracterul ei deosebit, nobleţea moștenită din familia părintelui Bălănuţă, preot cunoscut pentru verticalitatea sa, anticomunist cunoscut ce a avut mult de suferit în acei ani, un adevărat patriot coborât din Nistoreștii Vrancei, care, ca mulţi alţii, a sădit în sufletele urmaşilor aceleași înalte şi nobile sentimente!

Și, când te gândeşti că această mare actriţă, mândrie a judeţului nostru, nu şi-a găsit un binemeritat loc între stelele destinate marilor valori în această piațetă!

Îmi permit să mai adaug un NUME MARE cu care, de altfel, ne mândrim cu fiecare prilej: ANGHEL SALIGNY, care, de asemeni, a fost „omis” de pe lista posesorilor de stele din această piaţetă, cu toate că a locuit, la un moment dat, la nici 200 de metri distanţă de aici: pe str. Simion Bărnuţiu, în casa care găzduieşte acum, după toate modificările și modernizările ulterioare (binevenite și lăudabile, de altfel) CASA VRÂNCEANĂ (un model de investiție pentru oraş)! Dar nu pot să nu mă întreb: ce ați avut cu placa comemorativă închinată marelui Saligny, care era fixată pe faţada casei? Oare unde a ajuns?

La fel mă întreb, fiindcă am atins această coardă sensibilă, unde a ajuns, sau dacă mai există undeva, placa comemorativă, de o mare valoare istorică, care amintea de inaugurarea staţiei CFR Focşani în prezenţa Majestății Sale Regale Carol I, placă ce era fixată pe zidul fostei (și frumoasei) Gări din Focşani!

Oare unde s-a pierdut respectul pentru aceste mari valori ale noastre, asta numai dacă el a existat în ultimii 30 de ani !

Vrând-nevrând, am alunecat, pe nesimțite, spre o zonă care a provocat de-a lungul timpului tuturor autorităților care s-au succedat la putere o de neînțeles amnezie (sau poate o amnezie impusă!). Cred că suntem printre puținele oraşe (dacă nu chiar singurul!), în care nu întâlneşti niciun semn al recunoștinței faţă de marii înaintași ai neamului, în general. În special, însă, faţă de Casa Regală a României, căreia îi datorăm scoaterea noastră din Evul Mediu! Sunt arhicunoscute și RECUNOSCUTE de toată lumea (după 1990) meritele şi contribuţia Casei Regale la dezvoltarea ţării! Este greu de înţeles în actualele condiţii, această stare de lucruri, această detașare şi nepăsare faţa de o realitate evidentă!

Îmi aduc bine aminte cu cât zel, cu câtă slugărnicie ne-am repezit după 1947 să înlocuim extrem de rapid denumirile principalelor străzi din oraş, după cum ni s-a impus, astfel: Bd. Gării a devenit Bd. Karl Marx, Bd. Carol a devenit Bd. I.V. Stalin, Bd. P.P. Carp a devenit Bd. V.I. Lenin, actuala str. Gh. Pastia a devenit str. Fr. Engels etc. etc. M-am referit aici doar la „cei 4 mari dascăli ai omenirii!” şi multe alte denumiri străine de neamul nostru, date altor străzi și edificii. E suficient să amintesc doar că perla orașului nostru, Teatrul Mr. Gh. Pastia, a purtat la un moment dat nunele unui mare criminal, cominternistul Gh. Dimitrov!

În aceste condiții, este firesc să te întrebi: oare de ce de atât de mult timp, nu s-a gândit nimeni, dintre cei ce conduc treburile oraşului, să readucă, măcar într-o mică măsură, istoria la ea acasă şi în oraşul nostru, fără prea mari eforturi şi costuri.

Îmi permit câteva propuneri:

De ce Grădina Publică nu ar putea căpăta şi numele Reginei Maria sau de ce Crângul Petreşti nu s-ar putea numi Crângul Carol I – Petrești (cel care de fapt, în vremea sa, s-a gândit să facă această oază „loc de recreaţiune pentru focşăneni”)! De ce unele din piațetele sau scuarurile oraşului nu ar putea purta numele M.S. Regele Mihai, sau al Reginei Mamă Elena, sau etc. etc.

Nu mai vorbesc de marile bulevarde, care ar putea reveni la denumirile antebelice, însă asta ar presupune eforturi și costuri mai mari ! Bine ar fi, pentru început să ne mulțumim cu puţin!

Să ne gândiri doar la faptul că, dacă după 1947 au hotărât alţii pentru noi, astăzi hotărâm doar noi pentru NOI !

Cerându-mi scuze pentru faptul că, pornind de la o temă la început, încet-încet am alunecat spre un fel de CALEIDOSCOP, îmi permit să vă urez LA MULTI ANI ! Și gânduri bune decidenților !

 Lucian Dordea-Ianuarie, 2022

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.