Aceasta e părerea mea: „Începem să ne pierdem sufletul”
MOTTO: „Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse.” (Octavian Goga)
„Bolile sufletului sunt mult mai periculoase și mai numeroase decât cele ale trupului.” (Cicero)
Uneori ne dăm seama prea târziu că trebuie să avem grijă și de sufletul nostru, dacă vrem să fie bine, că sufletul are nevoie de lumină și de căldură, de liniște și de iubire ca să lucreze pentru mintea și trupul nostru, astfel încât să ne bucurăm de tot ce ne poate oferi mai frumos viața. Octavian Goga spunea că: „sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse", iar noi nu ne dăm seama că o cantitate mare de cenușă a patimilor noastre ne va dăuna la un moment dat. Trebuie să acționăm la curățarea sufletului pentru ca razele de lumină să pătrundă în interiorul nostru cu scopul de a-l vindeca. Dacă aș putea, aș sfătui pe fiecare să privească în sufletul său și să stea de vorbă cu el. Astfel, fiecare va afla ce i-a oferit sufletului și dacă acestuia i-a plăcut oferta, în ce stadiu l-a adus în raport cu puterea lui de a oferi fericire și binecuvțntare. Lucrând cu sufletul tău, acesta te va răsplăti apoi în cele mai frumoase și diversificate moduri.
Știm cu toții că actorul Dorel Vișan a fost și rămâne preocupat de modul în care noi, pământenii, păstrăm legătura cu Divinitatea, dar și datoria noastră de creștini pentru a urma pe cât posibil învățăturile Fiului Domnului. Într-una din poeziile sale, Hristos trăiește în mine, actorul afirmă:
Doamne, ne-ai făcut
Nişte jalnice efemeride.
Între naştere şi între moarte
Nu ne-ai lăsat decât o clipită…
Nici n-apuci să numeri bine
Fericirea până la unu
Că de mult a trecut…
Şi atunci, Doamne, mă-ntreb:
În această scurtă măsură
De unde găsim zile şi ani
Pentru rău, pentru ură?! (Dorel Visan, 2 mai 2020)
Una din învățăturile biblice spune: „Iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuţi“. Trebuie știut că aproapele tău nu este semenul tău, nu omul în general, ci este omul care are aceeaşi conştiinţă cu tine, omul care merge pe aceleaşi căi cu tine. Pe acela trebuie să-l iubeşti ca pe tine însuţi. Pe omul care merge pe alte căi nu poţi să-l iubeşti, pentru că nu ai aceleaşi scopuri, dar nici nu trebuie să-l urăști. Scopul vieţii este şi scopul omului de a crea mereu fericire pentru el şi pentru semenii lui. Fără aceste două scopuri, viaţa nu are nici o valoare. Blaise Pascal spunea că „Oamenii trebuie cunoscuți pentru a fi iubiți. Dumnezeu trebuie iubit pentru a fi cunoscut”.
În zilele noastre, mulți oameni nu mai procedează așa, îndepărtându-se tot mai mult de ceea ce este normalitate, ancestral și sfânt, de morala socială și creștină, toate acestea din motive diverse. Observăm că se îndepărtează de Dumnezeu cei cu o dorință bolnavă de îmbogățire, cei duplicitari, mincinoșii, desfrânații, etc. Pentru aceștia nu contează faptul că în urma acțiunilor lor alții mor sau suferă pentru tot restul vieții. Pentru ei, banul e singurul țel pe care-l vor atins cât mai repede, iar călcatul pe cadavre este urmarea proverbului „Banul e ochiul dracului”. Din ce în ce mai mult se vede cum omul actual își ascunde gândurile interioare meschine prin manifestări exterioare total contrarii, cameleonice și aceasta pentru a te câștiga de partea lui, ca apoi să te trădeze. Atât tragedia recentă de la Matei Balș, cât și cele din anii anteriori se circumscriu acestui mod cameleonic de acțiune al omului, fără a realiza că atunci când „va pleca” nu va lua nimic cu el și nici nu poate fi sigur că moștenitorii lui nu vor da socoteală pentru păcatele comise în timpul vieții sale. Întrucât „nimeni nu este fără de păcat”, trebuie să conștientizăm faptul că e nevoie să existe un echilibru între viața materială și cea spirituală în așa fel încât niciodată să nu ne pierdem sufletul.
Ionel Pârlea
Profesorul Ionel Pârlea este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
