Gaudeamus, Inspectoratul Școlar Județean, Vrancea
Marți 20 februarie 2018, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a sărbătorit 50 de ani de la înființare. Inițiativa echipei actuale a ISJ Vrancea, de a marca semicentenarul acestei instituții administrative a școlii românești mi s-a părut un lucru de ispravă atât pentru școală, ca instituție de educație, cât și pentru comunitatea didactică actuală, mai ales că printre cei invitați au fost prezenți inspectori din primele garnituri, de acum… 50 de ani: profesorulConstantin Dumitriu, al doilea inspector școlar general (1968-1975) pe care l-a avut instituția după înființare și profesorul Ilie Geantă, fost inspector școlar general adjunct într-o echipă care a făcut istorie într-o perioadă pe care astăzi o dezavuăm fără argumente peremptorii.
Fără a fi cârcotaș cu orice preț, păstrând intacte meritele inițiatorului acestui eveniment – prof. Dorin Cristea împreună cu întreaga echipă, cred că întâlnirea festivă de pe data de 20 februarie ar trebui să fie doar preludiul unei suite de activități, pentru că semicentenarul Inspectoratului Școlar este tot anul acesta, așa cum este Centenarul Marii Uniri. Ar mai fi și argumentul că inspectoratul școlar trebuie fie nu numai administratorul, vătaful educatorilor, ci trebuie să aibă și rolul de formator de profesioniști și de caractere.
Afirm acest lucru ca unul care a fost martorul acelor timpuri de revenire la matcă a școlii românești după Reforma ,,roșie” din septembrie 1948.Atunci tradiția școlii noastre a fost ghilotinată complet: liceul a devenit ,,școală medie” cu durata de 3 ani; bacalaureatul a devenit ,,examen de maturitate”; manualele alternative au devenit ,,unice”, cele mai multe importate din școala sovietică, religia a fost aruncată pe scări etc. etc.
Școala românească și-a păstrat calitatea și demnitatea prin eroismuldascălilortimpului care au rămas alături de tineri chiar dacă au trecut prin ,,lagărele de reeducare”. Dacă veți privi cu atenție în ,,cartea de istorie” a fiecărei școli vrâncene, nu veți găsi aproape nicăieri dascăli care să fi făcut pactul cu diavolul. Cu toate acele presiuni politice, administrative, financiare, școala a continuat să fie un loc mai respirabil față de alte domenii ale vieții sociale și culturale din acel timp.
Pe lângă deschiderea care s-a făcut după 1960, reconsiderarea unor mari valori ale culturii și științei românești interbelice (Eminescu – reluarea Seriei Perpessicius, 1963; Lucian Blaga, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc.), revenirea la vechile branduri (secție de învățământ – inspectorat școlar; regiune, raion - județ), avea darul de a mobiliza resorturile interioare ale dascălilor, ale întregului popor.
Faptul că primul inspector școlar general Ion Ciolacu și-a dat demisia ,,în direct”, din funcție la câteva luni (nov. 1968) după numire, în semn de protest că un șef de la partid îl apostrofase public pe nedrept, avea darul să ridice încrederea dascălilor în diriguitorii școlii.Inspectorii școlari ai acelor timpuri vegheau la calitatea învățământului prin inspecții făcute în condiții grele: mers pe jos de la o școală la alta, deplasat în mijloace de transport improprii, dormit prin ,,camere oficiale” insalubre etc., ori lucrul acesta ar trebui să fie relevat, ca să vadă colegii tineri, care, deși iau note mari la titularizare, nu merg în mediul rural, preferând ,,bucăți de catedră” sau alte locuri de muncă, doar ca să rămână în oraș.
Mai cred că fiecare echipă care a funcționat la Inspectoratul Școlar Vrancea (Echipa Dumitriu, Echipa Stavrache, Echipa Ene, Voicu, Lupu, Mîndrescu, Popoiu, Bostan etc.) ar fi trebuit să facă o radiogramă a propriilor realizări și modul în care au armonizat Școala vrânceană în progresul continuu al școlii românești, dar mai ales în reforma școlii, declanșată după 1989 și de ce nu, modul în care au relaționat și relaționează cu factorul politic și în folosul cui.
Încheind cu aceste considerații stângace din punctul de vedere al unora, partizane sau nostalgice din punctul de vedere al altora, cred cu toată convingerea că întâlnirea festivă, unde s-a făcut doar un mare consum de emoție, după afirmația unui fost inspector școlar, ar trebui să continue cu câteva activități mai prozaice, care să marcheze o aniversare de o asemenea importanță:
- realizarea unuicrochiu de monografie a ISJ Vrancea în care să se vadă drumul ascendent al acestei instituții nu numai ca administrator, ci și ca manager care coordonează și împlinește ,,misiunea” școlii în teritoriu,în toate articulațiile ei;
- identificarea pragurilor pe care le-a trecut și modul în care a transpus legislația școlii (1968,1978, 1995, 1997, 2007-2008, 2011);
- care a fost contribuția specifică a ISJ Vrancea în această jumătate de veac la acest progres, dacă el a fost cu adevărat;
- cum a manageriat instituțiile conexe: Organizația Județeană de Pionieri; caselepionierilor, azi palatul și cluburile elevilor; Administrația Taberelor școlare – azi inexistentă,Casa Corpului Didactic ,,Simion Mehedinți”, Vrancea.
Ar fi aceasta o ,,Carte albă”, critică și plină de învățămintea Școlii vrâncene, ar da un răspuns serios la ironiile aparent nevinovate, pe care și le-au aruncat cei doi foști inspectori generali, profesorii Dănuț Popoiu și Iordache Bostan, la întâlnirea festivă. Ar fi un punct de plecare pentru un nou semicentenar, o lucrare pe care ar trebui să o aibă fiecare bibliotecă școlară și publică din Județul Vrancea.
Sugerăm ca ,,Anul semicentenar al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea” să se încheie cu o întâlnire publică la care să participe directorii actuali ai unităților școlare – unii viitori inspectori școlari –, primari, părinți, foști dascăli etc.
Fac aceastăpropunere pentru că educația se sprijină pe trei piloni importanți: școala, familia, comunitatea locală.
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
