Jurnalism cetatenesc

FOTO | Cum a fost la spectacolul „Țara Vrancei 25 - Un sfert de veac cu Vrancea-n suflet, în slujba folclorului românesc”

Ziarul de Vrancea
27 sep 2021 1745 vizualizări

Spectacolul a avut loc vineri, 24 septembrie, de la ora 18:00, la Sala ”Balada” din Focșani. Amănunte despre spectacolul „Țara Vrancei 25 - Un sfert de veac cu Vrancea-n suflet, în slujba folclorului românesc” au fost transmise pe Facebook de Cristi Valentin Misăilă, primarului municipiului Focșani.

„În această seară am sărbătorit un SFERT DE SECOL de istorie folclorică la Ansamblul Folcloric

«Țara Vrancei

»

25 de ani de cântec, joc și voie bună s-au adunat în zestrea cu amintiri a celui mai longeviv ansamblu folcloric din Vrancea.

În tot acest timp Ansamblul Folcloric

«Țara Vrancei

»

a reușit să înnobileze publicul vrâncean, dar și pe cel din țară sau din diferite colțuri ale lumii.

Ca de fiecare dată când sunt în sala de spectacole, alături de artiștii folclorului vrâncean, sunt emoționat dar și mândru de faptul că avem în Municipiul Focșani astfel de artiști.

Pentru tot ceea ce au făcut pentru folclor, pentru Focșani, pentru Vrancea și pentru România, le-am mulțumit din suflet.

Doamnei Maria Murgoci, Sufletul și Mama Ansamblului Folcloric

«Țara Vrancei

» îi urez multă sănătate și putere de muncă pentru cel puțin încă 25 de ani!

Am fost nespus de bucuros să mă întâlnesc la spectacolul aniversar și cu Excelența Sa, domnul Vasile Soare, ambasadorul României în Azerbaidjan, căruia i-am oferit o modestă distincție!

Nu ai cum să nu fii mândru când poți fi gazda unor astfel de oameni, patrioți în cel mai pur sens al cuvântului!

La mulți ani, dragi artiști! La mulți ani folclorului nostru mult iubit!” - Cristi Valentin Misăilă

Detalii transmise de Cristina Lazarin după participarea la spectacolul „Țara Vrancei 25 - Un sfert de veac cu Vrancea-n suflet, în slujba folclorului românesc”

„Omul ăsta din prima poză, vă zic imediat ce-i cu el, povestea în seara asta cum

«Țara Vrancei

», ca să fiu mai clară - dansatorii ăia în costum popular de îi vedeți la festivalurile noastre, în Piața Unirii, au valsat recent și la Teatru, ca să vă reamintiți despre cine vorbesc, cu Maria Murgoci, măcar numele ăsta zice ceva... Reiau, omul ăsta povestea că ăștia pe înțelesul tuturor, ansamblul nostru, al Focșaniului, al Vrancei, au umplut sălile de spectacole din Rusia până dincolo de Ural, câteva săptămâni, seară de seară. Zicea așa că, în fiecare zi făceau cu autocarul 500 de km in medie, cu steagul României ca antemergator prin Crivăț, iar seara: spectacol, dans și cântec popular de-al nostru, 2/3 ore în săli cu sute de spectatori, unele vestite, peste mia de scaune ocupate. La temperaturi nu chiar de câmpie. Siberia, într-un parcurs de peste 5 mii de km din oraș în oraș, i-a aplaudat. Au avut cu ei un steag al României lung de 100 de metri cu care s-au înfășurat spre poale arătând, demonstrând, fălindu-se cu un Ceva! Un Ceva al nostru, Ceva-ul ăla care arată și altceva despre noi ca nație. Un turneu de multe zile, reluat după un an în alte orașe mari, cu multă zbatere oficială la uși închise, cu mult efort omenesc, pentru ce?! Pentru un ce!

Și n-aș crede că omul ăsta de povestea, minte așa, cum să zic, la scenă deschisă, și filmat.

Omul ăsta e chiar excelența sa, Ambasadorul României. A fost la Kazahstan, Moscova, se pregătește să preia mandatul la Azerbaidjan!

Diplomat de carieră, peste 20 de ani ambasador al României în Rusia, băiat de-a lui nea Soare de la Vulturu, Vasile.

Da, chiar așa. Băiatul lui nea Soare de la Vulturu a ajuns Ambasador, a ajuns acum 20 de ani, dar... nu a uitat de unde a plecat. N-am mai văzut demult așa un tip normal. Un om normal într-un discurs oficial al unui Înalt oficial, mai ales de aniversare.

Am stat deseori la ascultare mulți ani zilnic din viața mea, să prind ceva, să dau un boom de primă pagină când eram ziarist, am întâlnit o pleiada de miniștri, las pleiada fără ghilimele, am stat și la aceeași masă de presă cu Regele Mihai. Nu mă laud și nu fac pe interesanta, dar mi-era tare a fuma de atâtea blabla-uri.

În seara asta m-am stors în scaun, și nu că m-ar fi cuprins vreo nostalgie. Trăiesc de 20 de ani cu unul de-ăsta care a doua zi după ce și-a îngropat mama, trebuia să chiuie.

Și-a chiut.

Îl durea, îl doare, indiferent, oricând, oricum, tre să fie viu, apt, trebuie să fie Bucurie. Din culise poate văd altfel și sigur văd și simt altfel decât contabilii. Și decât politicienii vremelnici, și mai bine decât medicul lui, și înțeleg la anii mei că orânduirea o facem noi prin noi.

M-am resimțit om pe-aci prin orașul meu, ascultând povestea unui moment, a unei etape importante din cariera acestui ansamblu despre care nu se știe mare lucru în mare, nu le povestește cine trebuie, cum trebuie, postările pe fb dacă sint deschise, și zic fără a jigni, ci ptr că bag mâna în foc că puțini știu puțin lucru sau îi intereseaza despre altceva decât cercul mic și strâmt, casă-serviciu-nevoi primare interne.

Țara Vrancei are 25 de ani de când cântă și dansează în numele acestui județ și așa cum ne ridicăm din scaun la un moment zic Plaiesii, ptiu drace scuză-mă că m-am raportat la alt nivel decât maneaua, mai repede ar trebui să ne știm pe noi, pe ai noștri, nu pe ei neapărat, nu pe el, ci pe ai noștri. Să mai plângem cînd avem ocazia cu corul din Iresti, să râdem dacă avem prilejul prin Teatru, prin Ateneu, cât încă ne mai îngăduie sistemul atârnandu-ne măștile de cârpe.

M-a intrigat sala alcătuită din prieteni de suflet. Ori nu s-a știut, ori sintem atât de neoameni, de indiferenți până și la spectacole muncite din greu neplătite.

M-a intrigat și faptul că

Omului ăsta, Ambasadorul, i s-a refuzat titlul de cetățean de onoare al orașului, deunăzi, nu știu de ce și cine, dar simt așa cum...

Murim câte un pic în fiecare zi, nu știm mare lucru despre nimic, frecam telecomanda și feisbucul și trece ziua și timpul, și habar nu avem de nimic altceva decât de noi, un punct fix, rotund, în genogramă.

Toți sintem de onoare în accepțiunea mulțimii, menținem tradiția cu ciorbă.

N-ar trebui să mai scriu asta, dar nu pot să mă abțin. Ce-o să fie când n-o să mai fie nici o Murgoci, nici un Francu, nici Sandulachi, nici Carmen Ion, crezi că e ca atunci când nu mai ești tu?!”-Cristina Lazarin


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.