Jurnalism cetatenesc

Excursii, film şi mese festive pentru copiii din centrele rezidenţiale, de Ziua Copilului

Dana Lepădatu
31 mai 2017 1288 vizualizări

Ziua de 1 iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria, fiind o zi de mare însemnătate pentru toţi copiii ocrotiţi în cadrul DGASPC Vrancea şi nu numai. Această zi reprezintă un prilej de a inspira comunitatea şi familia, de a  aprecia, de a iubi, ea conferind, an de an, posibilitatea unei „întâlniri” fericite a celor mari cu cei mici, nu doar prin intermediul unor atenţii şi cadouri, ci şi prin participarea la acţiuni atractive pentru copii.  Anul acesta,  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea va organiza o serie de evenimente menite să marcheze momentul şi sa aducă un strop de bucurie şi culoare în sufletele acestora.

Astfel, evenimentele programate pentru cei  220 de beneficiari ai unei măsurii de protecţie specială, respectiv plasamentul în cadrul Serviciului Management de Caz Pentru Protecţie de Tip Rezidenţial, sunt din cele mai diverse. Centrul De Asistenţă şi Sprijin Focşani  organizează o excursie în aria protejată „Focul Viu”, copiii din centru  bucurându-se de natură şi descoperind totodată, cu ajutorul specialiştilor, secretele acesteia. Astfel, sub îndrumarea doamnei Irina Bouroşu de la Muzeul Vrancei, a domnului Cornel Badea de la Asociaţia „Focul viu” şi a unui reprezentant de la Asociaţia Pentru Conservarea Diversitaţii Biologice, copiii vor efectua drumeţii pe trasee marcate, vor învăţa să identifice flora montană şi vor dobândi tehnici de supravietuire.

Copiii ocrotiţi în cadrul Modulelor Familiale Dumbrăveni vor petrece ziua într-un mod inedit, în compania Comunităţii  Motocicliştilor din Vrancea. Oaspeţii sunt aşteptaţi cu mare nerăbdare în mijlocul copiilor, prin această întâlnire concretizându-se o dorinţă mai veche a lor, anume aceea de a avea ocazia sa admire îndeaproape motoarele şi să se fotografieze cu acestea. Programul se va va încheia cu vizionarea la  Happy Cinema din Focşani Mall,a filmului ”Piraţii din Caraibe”.

La Panciu, copiii vor marca ziua printr-o excursie la Mănăstirea Brazi din localitate, locul reprezentând o adevărată oază de liniște, de încărcătură spirituală, oferindu-le tinerilor posibilitatea de a conștientiza cât de diversificat și deosebit este patrimoniul turistic al zonei dar şi de a se bucura de un moment de delectare. Tot aici, la Panciu, ziua a fost deja marcată marcată şi prin participarea la mitingul aviatic de la Tecuci,  unde aceştia au petrecut clipe de neuitat.

Copiii din Mărăşeşti vor efectua o excursie la Galaţi unde vor vizita următoarele obiective: Grădina Zoologică, Grădina Botanică şi Muzeul Stiinţele Naturii. În cadrul excursiei, aceştia au programat şi o plimbare cu bacul, încheind apoi ieşirea cu un moment dulce la cofetărie.

Clipe deosebite vor petrece şi cei care se vor alătura comunitătii. Astfel, copiii din centrele  Odobeşti, Panciu şi Focşani vor participa la evenimentele organizate special pentru ei, unde vor avea parte de multe surprize, jocuri distractive, spectacole, cântece şi dansuri, concursuri sportive, desen pe asfalt, petreceri în aer liber, ei  având astfel un bun prilej de joacă, socializare şi distracţie. Finalul zilei va aduce, la nivelul tuturor centrelor rezidenţiale,  mese festive şi multă bună dispoziţie.

„Ne dorim ca propunerile noastre sa aducă copiilor clipe de neuitat iar aceştia să ne fie ghizi într-o lume a inocenţei. Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare clipă a vieţii, să sărbătorim alături de copiii noştri şi să ne lasăm inspiraţi de bucuria lucrurilor simple, fiind totodată un bun prilej pentru a uita toate grijile şi a regăsi magia copilăriei. Vă mulţumim, dragi copii, pentru momentele pline de emoţii, de viaţă, de bucurie, de iubire şi vă îmbratisăm cu sinceritatea şi caldura cu care îmbratişaţi voi, pe toţi cei care vă sunt alături. La mulţi ani!”, este mesajul trimis de DGASPC Vrancea tuturor copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie. (Dana LEPĂDATU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.