Doamne, ai grijă de țara mea!
Unde, Doamne, am greșit
De-așa tare ne-ai lovit?
Primăvara ne-a urât,
Vara n-a mai apărut!
Doamne, oprește potopul
Care ne-a înghițit cu totul!
Copaci scoși din rădăcini
Aruncați peste mașini,
Case de furtuni luate,
Animale înecate
Legumele măturate...
Uită-te, Doamne, înapoi
Și fă ceva pentru noi
Sau acum blestemul vine
După zeci de ani de zile,
Într-o mare sărbătoare
Când ȚARA era ca o floare?
De-atunci toate-s dărâmate
Fabrici, uzine stricate
Și speranțe îngropate...
Copilași săraci, orfani,
Fără părinți, fără bani,
Muncitori calificați
La străini acum argați.
Umblă urșii și te pradă
Chiar la tine în ogradă!
Mistreții-s de capul lor
Prin câmpii și prin ogor,
Prăpăd fac în urma lor.
Dă-ne, Doamne, și fă iară
Pe frumoasa noastră Țară
Cum era odinioară,
Nu cerea nimic de-afară!
C-ale noastre lighioane
Cată hrană-n tomberoane
Să nu sfârșească de foame...
Puse toate în valoare
Băgate în abatoare
Și-apoi scoase la vânzare.
Opriți masacru, hienii
Care-au speriat sătenii,
Intră urșii în turma lor
Mai ceva ca la Obor,
Toată munca le-o distruge
Nu știm unde vom ajunge...
Faceți din mistreți pastramă,
Nu-i lăsați murind de foame,
Trebuiesc sacrificați
Și de lume consumați.
Nu aduceți de afară,
Avem destule în țară!
Iar pentru a se înmulți
Avem de unde opri.
Nu-i lăsați de capul lor
Să distrugă tot ce vor!
Nu au unde să trăiască,
Doamne Sfinte, în țara noastră!
Că nu este vina lor,
C-a rămas codruțul gol
N-au unde se-adăposti
Și nici cu ce se hrăni...
Vin containerele pline
Cu gunoi din țări străine.
În frumosul București
Nu mai e rost să trăiești!
Ce frumoasă mai era,
România pe tarla,
”Grânarul Europei”se numea
Cereau alții de la ea...
Grâne, fructe, îmbrăcăminte,
De nu le mai ținem minte.
Acum stau cu toți la pândă
Nu prea au ce să mai vândă,
Cu-atâtea nenorociri
S-au pus tare pe scumpiri.
Gina Muscă