Jurnalism cetatenesc

De Ziua Constituţiei, în 8 decembrie, o istorie a Constituţiilor României

Corneliu Condurache
8 dec 2017 631 vizualizări

În România există o „tradiţie” a deselor modificări ale Constituţiei, iar fiecare nouă lege fundamentală a reflectat schimbarile din societate la momentul respectiv şi au fost inspirate din Constituţiile belgiană, sovietică sau cea franceză. Câte Constituţii a avut România şi care sunt diferenţele dintre ele?

 

 1

 

 595

Arhivele arată că România a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale

acestora: prima Constituţie în 1866, modificată în 1879 ca urmare a

dobândirii independenţei. Proclamarea Regatului în 1884 a adus o nouă

modificare. În 1916 s-a început o revizuire care a fost finalizată în

1917, când s-a acordat votul universal. În 1923 altă Constituţie şi apoi

în 1938, o nouă Constituţie. Între anii '40-'44, în timpul celui de-al

doilea Război Mondial, Constituţia a fost suspendată. În 1948, 1952 şi

1965 au urmat alte trei Constituţii. În 1991 a venit rândul Constituţiei

de după căderea comunismului. Această lege fundamentală a fost

revizuită în 2003.

Unele revizuiri au fost de importanţă

capitală, precum cea din 1884, care includea proclamarea independenţei

şi Regatul, sau cea din 1974, care instituia funcţia de preşedinte al

ţării.

Regulamentele organice

(w140) Regulament(w140) RegulamentPrima reglementare cu astfel de tentă a fost “Proclamaţia de la Padeş către norodul omenesc” din Ţara Românească, dată de Tudor Vladimirescu la 23 ianuarie 1821. Alt act, rămas însă în stadiul de proiect de Constituţie a fost cel al “Cărvunarilor” moldoveni din 1822.

Au fost şi alte reglementari, fie cuprinse în dispoziţiile unor legi,

ca Regulamentul Organic, fie în acte interne, ca programele divanurilor

ad-hoc, sau în proclamaţii de drepturi, cum au fost cele ale Revoluţiei

de la 1848. Regulamentul Organic a fost făcut sub îndrumarea

generalului rus Pavel Kiseleff şi pus în aplicare în 1831 în Ţara

Românească şi în 1832 în Moldova. Regulamentul

poate fi considerat o Constituţie, pentru că avea dispoziţii care

priveau organizarea de stat, organizarea justiţiei, a finanţelor, a

armatei. Se stabilea despărţirea activităţii legislative de cea

judecătorească şi se crea un Parlament unicameral numit Obicinuita

Obştească Adunare. Art. 1 al Regulamentului preciza că “domnii Moldovei şi Valahiei se vor alege de către boierii întruniţi în Adunarea Obştească Extraordinară”, iar art. 26 preciza că “domnul se orânduia pe toată viaţa lui”. El trebuia să aibă 40 de ani împliniţi, să fie din familie a cărei nobilime “să urce cel puţin până la moşul său”.

Activitatea executivă aparţinea domnului, care era şeful statului. El

numea în funcţii publice şi revoca pe slujbaşii statului, iar miniştrii

nu puteau fi şi deputaţi. Obicinuita Obştească Adunare se alegea pe cinci ani şi avea 42 de deputaţi în Ţara Românească şi 35 în Moldova.

(w460) Deschidere

În

ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn

al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După

alegerea din Moldova, privirile întregului popor român erau aţintite

spre Bucureşti. Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie

1859. În noaptea de 23/24 ianuarie, deputaţii partidei naţionale au

convocat o şedinţă la hotelul “Concordia” unde au hotărât să propună

Adunării ca domn al Ţării Româneşti tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Un alt act cu caracter constituţional a fost Statutul lui Cuza adoptat în anul 1864 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

1866 – Constituţia lui Carol I

(w300) ConstituţÎn

martie 1866, locotenenţa domnească instaurată după abdicarea lui

Alexandru Ioan Cuza a prezentat un proiect de Constituţie care a fost

votat de Adunarea Electivă la 29 iunie 1866 şi publicată la 1 iulie 1866

în “Monitorul Oficial” nr. 142. Aceasta a fost o Constituţie

modernă, influenţată de Constituţia belgiană din 1831, considerată un

model pentru acele vremuri, fiind inspirată la rândul său din

principiile Revoluţiei franceze din 1789. A fost cea mai longevivă Constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Constituţia

din 1866 a instituit regimul guvernului reprezentativ, al

responsabilităţii ministeriale, al separării puterilor, al drepturilor

cetăţeneşti, al egalităţii în faţa legilor, al libertăţii presei şi a

conştiinţei, pe scurt - principiile fundamentale ale lumii moderne. Constituţia garanta proprietatea privată.

Constituţia preciza că statul român este regat Constituţional şi ereditar, iar Domnul era Capul Statului Român şi personifica suveranitatea naţională.

Potrivit art. 92, Domnul era inviolabil, adică nu putea fi urmărit şi

supus la acţiuni represive pentru nicio faptă a sa. Orice act trebuia

semnat de Domn şi contrasemnat de un ministru. Corpurile Legiuitoare,

Adunarea Deputaţilor şi Senatul, aveau un mandat de patru ani, iar

Domnul avea dreptul să refuze sancţionarea unei legi. Domnul era Capul

Puterii Armate şi putea graţia sau micşora pedepsele în materie

criminală. Domnul conferea medalii şi grade militare.

Proprietatea de orice natură şi toate creanţele asupra statului erau sacre şi inviolabile. Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar, deputaţii se alegeau pe patru ani, iar senatorii pe opt.

Corpul

electoral al Camerei Deputaţilor era împărţit în patru categorii, după

criteriul averii şi al originii sociale, iar alegerile se făceau prin

vot cenzitar. Marii proprietari cu un venit de la 300 de galbeni în sus

făceau parte din colegiul I. Proprietarii rurali mijlocii (de la 300 la

100 galbeni) erau în colegiul II, iar comercianţii şi industriaşii cu

patentă, cei care exercitau profesii liberale, ofiţerii în retragere,

profesorii şi pensionarii statului faceau parte din colegiul III. Din

colegiul IV făceau parte ţăranii şi muncitorii.

Corpul electoral

al senatorilor era format din două colegii, cel al proprietarilor de

pământ cu cel puţin 300 de galbeni, şi al doilea, al proprietarilor de

imobile din oraşe şi judeţ cu un venit sub 300 de galbeni.

A

fost prima Constituţie elaborată fără concurs străin şi fără aprobare

externă şi a fost considerată una din cele mai democratice Constituţii

din Europa.

Până în 1918, a fost revizuită de trei ori:

în anii 1879, 1884 şi 1917. În 1879 a fost schimbat modul de dobândire a

cetăţeniei române prin lege, modificarea din 1884 a fost motivată prin

declararea Independenţei şi ridicarea României la rangul de Regat. S-au

adus modificări la regimul presei, invalidarea mandatelor, constituirea

biroului Senatului, dreptul la diurnă sau votarea în Adunări. Prin

revizuirea din 1917, s-a hotărât exproprierea de terenuri cultivabile

pentru reforma agrară şi s-a introdus un nou sistem electoral, precum şi

reprezentarea proporţională.

1923 – Constituţia interbelică

(w220) ConstituţDupă

Primul Război Mondial, reîntregirea României şi după începutul reformei

agrare, ţara avea nevoie şi de o nouă Constituţie. Pluralismul

inaugurat în 1866 de Constituţia lui Carol I a evoluat spre democraţie

în temeiul Constituţiei promulgate de Regele Ferdinand I în 1923.

Constituţia a proclamat drepturile românilor şi a afirmat principiile

libertăţii şi egalităţii, fără deosebire de origine etnică, de limbă,

religie sau clasă socială. Libertatea individuală era garantată, nimeni

nu putea fi urmărit sau percheziţionat decât în cazurile şi după formele

prevăzute de legi, mandatul trebuia prezentat în maximum 24 de ore,

domiciliul era inviolabil, iar art. 22 prevedea că libertatea

conştiinţei este absolută. Art. 25 prevedea că “libertatea presei,

care nu poate fi pusă sub regimul avertismentelor, nu poate fi

confiscată, suspendată sau suprimată şi nici cenzura, nici o altă măsura

excepţională nu poate fi înfiinţată”.

Constituţia din 1923

a introdus votul universal - doar militarii activi şi femeile fiind

excluşi - dar nu a adus modificări esenţiale în raporturile dintre

organismele statului. Regele deţinea puterea executivă, îi numea şi

revoca pe miniştri, putea refuza sancţionarea legilor. Constituţia din

1923 a funcţionat 15 ani şi a fost considerată cea mai liberală

Constituţie din Europa la acea vreme. Tradiţia Constituţională

democratică în România a continuat până în 27 februarie 1938.

(w220) Constituţ

1938 – Constituţia lui Carol al II-lea

Constituţia

a fost redactată în culisele Palatului Regal de Carol al II-lea, fiind

de fapt actul prin care regele a preluat puterea supremă printr-o

adevărată lovitură de stat.

Constituţia a fost votată printr-un referendum desfăşurat în 24 februarie 1938, la votul obligatoriu fiind chemaţi toţi alegătorii înscrişi în listele electorale pentru Adunarea Deputaţilor.

Prin Constituţie se instala practic un regim autoritar - dictatura regală. Regele era „capul statului”,

avea atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti, putea dizolva

Parlamentul fără a fi obligat să-l mai convoace, alegea miniştrii fără a

ţine seama de partide sau majoritatea parlamentară, iar guvernul nu mai

răspundea în faţa Parlamentului, ci a Regelui.

(w400) Suspendare

 

Pe 3 septembrie, generalul Ion Antonescu a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri.

Prin decretul din 8 septembrie 1940, generalul

Ion Antonescu a fost învestit cu depline puteri în conducerea statului,

iar Regele a primit puteri restrânse: era cap al oştirii, bătea monedă,

conferea distincţii, primea şi acredita diplomaţi, amnistia şi graţia,

numea primul-ministru.

1948 – Constituţia stalinistă

După

abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi după “câştigarea”

alegerilor de către comunişti, începe regimul politic ce va dura până în

1989. Noul regim elaborează o nouă Constituţie, după modelul celei

sovietice din 1936, care să consacre „cucerirea puterii în stat de către clasa muncitoare, cu ţărănimea muncitoare şi intelectualitatea legată de popor”. Constituţia din 1948 a abolit monarhia şi a instituit republica, a naţionalizat întreprinderile, iar Parlamentul a fost înlocuit cu Marea Adunare Naţională (MAN). România a primit numele de Republica Populară Română. Se desfiinţează judeţele şi se înfiinţează regiunile şi raioanele.

1952 – Constituţia naţional-comunistă

(w220) Constituţ

Proiectul

noii Constituţii a fost adoptat de Marea Adunare Naţională în ziua de

24 septembrie 1952, cu unanimitate de voturi. Constituţia prevedea rolul

conducător al Partidului Muncitoresc Român, dezvoltarea sectorului

socialist şi eliminarea treptată a elementelor exploatatoare.

În Constituţie se arăta că Republica Populară Română a luat naştere în urma „victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german”. Se prevedeau drepturi cetăţeneşti.

Acestei

Constituţii i s-au adus modificări în 1957 şi 1961, când prezidiul

Marii Adunari Naţionale a căpătat numele de Consiliul de Stat al

Republicii Populare Române. În plus, procurorul general a fost

subordonat numai MAN.

1965 – Constituţia ceauşistă

(w220) Constituţ

În

1965, Partidul Muncitoresc Român îşi schimbă titulatura în Partidul

Comunist Român. Pe 22 martie 1965, Plenara CC al PCR îl alege în

funcţia de prim-secretar pe Nicolae Ceauşescu şi la decizia sa este

elaborată o nouă Constituţie. Proiectul, dezbătut o luna şi jumătate, a

fost votat în unanimitate de MAN. Prin noua Constituţie, Republica

Populară Română devine Republica Socialistă România.

A treia

Constituţie comunistă înlătura teroarea poliţienească şi garanta o parte

din relaţia cetaţeanului cu justiţia. Constituţia a consfinţit şi o

nouă împărţire administrativ-teritorială a ţării. Pentru prima dată apare principiul folosirii doar a limbii române în justiţie, iar minorităţilor li se asigură translator.

Constituţiei

din 1965 i s-au adus modificări în 1968 - privind numărul de judeţe,

Consiliile populare şi rolul procuraturii, în 1969 – privind Consiliul

de Stat, în 1971 s-a lărgit componenţa Biroului Permanent al Consiliului

de Miniştri, iar în 1972 s-a modificat durata legislaturii Marii

Adunări Naţionale.

În 1974, prin Legea nr. 1, s-a creat instituţia Preşedintelui României, pe 28 martie 1974, Nicolae Ceauşescu devenind primul preşedinte al României.

Atribuțiile exercitate până atunci de Consiliul de Stat al României

i-au revenit preşedintelui. În 1974 au avut loc alte modificări,

definindu-se rolul Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste. În

1975, Comisia Constituţională şi Comisia Juridică au devenit una

singură, iar în 1979 s-a modificat alegerea delegaţilor Marii Adunări

Naţionale.

Constituţia a mai fost modificată în 29 octombrie 1986

- când au fost extinse atribuţiile puterii centrale (Preşedintia,

Consiliul de stat şi MAN) şi când a fost creat postul de

prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri (pentru Elena

Ceauşescu). Această Constituţie a rămas valabilă până în decembrie 1989.

Această ultimă Constituţie comunistă este cea din 1965,

modificată de 10 ori prin lege, între 1968 şi 1986. Constituţia a fost

modificată substanţial în 1990 şi a ieşit din vigoare în 1991.

1991 – Constituţia postdecembristă

(w220) ConstituţPotrivit Decretului-Lege 92/1990, Adunarea

Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru

adoptarea Constituţiei României. La 11 iunie 1990, a fost desemnată

Comisia Constituţională - formată din 23 de parlamentari şi cinci

experţi profesori universitari - condusă de profesorul Antonie

Iorgovan, pentru a redacta tezele proiectului de Constituţie.

Elaborarea,

dezbaterea şi adoptarea Constituţiei, inspirată din Constituţia

franceză din 1958, au durat aproape un an şi jumătate. Prevederile care

au provocat cele mai aprinse discuţii s-au referit la

caracterul naţional al statului român, la drepturile minorităţilor

naţionale, forma de guvernământ, lipsa garantării proprietăţii (fiind

preferată formula de "ocrotire" a acesteia), dreptul de proprietate

asupra terenurilor ca atribut exclusiv al cetăţeanului român sau la

separarea puterilor în stat.

Constituţia

a fost adoptată în Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi a

intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendum naţional. În 8

decembrie 1991 din cei 11 milioane de români care au participat la vot,

peste 77% au spus DA noii Constituţii. Începînd din 1995, ziua de 8 decembrie este proclamată Zi a Constituţiei României”.

Constituţia

stabileşte că România este stat naţional, suveran şi independent,

unitar şi indivizibil şi că forma de guvernământ a statului român este

republica. România este stat de drept, democratic şi social, în care

demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi

pluralismul politic reprezintă valori supreme, care sunt garantate. Noua

Constituţie consacră principiul separării celor trei puteri -

legislativă, executivă şi judecătorească - şi enunţă principiul

autonomiei şi al descentralizării în administraţia publică.

După intrarea în vigoare a Constituţiei, necesitatea revizuirii ei a revenit în mod constant.

În

2003, după dezbateri generale asupra propunerilor făcute de partide,

dezbateri pe articole, dezbateri generale şi medieri între cele două

Camere ale Parlamentului, a rezultat un nou text al Constituţiei. Mai

mult de jumătate dintre articole au suferit modificări.

După

o campanie puternică de promovare şi cu susţinerea tuturor partidelor

parlamentare, cu excepţia PRM, Constituția a fost revizuită.

La

referendumul naţional din 18 şi 19 octombrie 2003, s-au prezentat la

vot 55,7% dintre cei 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar 89,7%

dintre participanți au votat pentru modificarea Constituţiei. Noua

Constituţie a intrat în vigoare pe 29 octombrie 2003.

(w220) ConstituţPrincipalele

modificări aduse Constituţiei se referă la prelungirea mandatului

preşedintelui României, de la 4 la 5 ani, la garantarea proprietăţii

private, nu doar ocrotirea ei, la faptul că arestarea preventivă şi

percheziţia nu vor putea fi decise decât de judecător şi nu de procuror,

la competenţe diferite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Imunitatea parlamentară este limitată, minoritățile naționale au dreptul

de a folosi limba maternă în administrație și justiție şi nu se mai

stipulează caracterul obligatoriu al serviciului militar.

Tot din 2003, Constituţia mai prevede: cetăţenii

străini şi apatrizii au posibilitatea de a dobândi dreptul de

proprietate privată asupra terenurilor, dar numai în condiţiile

rezultate din aderarea României la UE; cetățenii țărilor membre ale UE

vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local, dacă

sunt rezidenți ai localității respective.

08 Decembrie 2015, 09:34

(actualizat 08 Decembrie 2015, 09:35)

| de Liliana Teică

|

Articol preluat

de pe site-ul stiri.tvr.ro/de-ziua-constitutiei-in-8-decembrie-o-istorie-a-constitutiilor-romaniei_536..


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.