Jurnalism cetatenesc

Cum au marcat polițiștii vrânceni ”Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități”

Ziarul de Vrancea
4 dec 2017 841 vizualizări

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități  este marcată la nivel mondial de 25 ani, pe data de 3 decembrie, potrivit Proclamației Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Ziua de 3 Decembrie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități are ca principal obiectiv promovarea înțelegerii problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, precum și menținerea demnității și a tuturor drepturilor acestora.

Acestă zi a fost marcată și de către polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea care au vizitat copiii din cadrul Centrului Școlar Pentru Educație Incluzivă "Elena Doamna" din municipiul Focșani, în cadrul proiectului ”Siguranța acasă și pe stradă”.

 

Astfel, polițiștii vrânceni au împărtășit celor peste 50 de copii prezenți la întâlnire sfaturi utile privind siguranța rutieră dar și recomandări pentru ”Siguranță de nota 10”, la școală sau acasă.

 

La final, polițiștii le-au vorbit celor mici și despre modalitatea de accesare a serviciului de urgență 113, special creat pentru persoanele cu dizabilități, serviciu funcțional la nivel național.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.