Colţul poetului: Dintre toate-ntârziate
De-aş fi pictor, te-aş picta... în culori apetisante,
Te-aş picta... în mii de feluri, în ținute elegante.
C-un penel... te-aş face Eva... înainte de păcat,
Te-aş picta, şi păcătoasă, pe lângă mărul muşcat.
Aş picta, pe-o pânză albă, macul nudului curbat.
De-aş fi sculptor, te-aş sculpta dintr-o rocă de vulcan,
Să nu te tocească ploaia, vremea sau vreun uragan.
Te-aş sculpta... cu dălți de aur şi ciocane de argint,
Şi ți-aş boteza sculptura... cu thujone din absint.
De-oi lovi prea tare, piatra... să-nțelegi că-i un alint.
De-aş fi menestrel... cânta-te-aş, cu o voce fără seamăn,
Ți-aş cânta în zorii zilei, noaptea ți-aş cânta de leagăn.
Să adormi, să te trezeşti... numa-n cântec de iubire,
Să-mi auzi cântul... o viață, să-l auzi spre nemurire.
Doamne, mult aş mai cânta-o... clipe, ani şi în neştire!
Dar... nu-s menestrel, nici pictor, dalta nu ştiu mânui,
La-ndemână... mi-s cuvinte... mă-ncumet a versui.
Închid ochii, mi te-nchipui... şi te-aştern în poezie,
Farmecu-ți... mi-nvie pana - ce delir, ce frenezie!
Dintre toate-ntârziate... numai tu nu-mi eşti târzie!
