Colțul cititorului ZdV poet:Țara Vrancei
De-aveți cu voi în suflet,
O clipă de răgaz,
Veniți cu mine-n Vrancea
În țara din grumaz,
Acolo unde apele
Faimoase se-ntâlnesc
Și despre frumoasele legende
Ale Vrancei șușotesc.
În paradis, la poarta țărnii,
Pe unde Putna trece,
Cu Zăbala cea frumoasă
În valuri se-ntrece.
Când urci pe Valea Sării
Și treci prin Negrilești
S-ajungi la TULNICI,
Orașul din povești,
Turme de mioare
Și oameni întâlnești.
Sau de Năruja, Paltin,
Comune cu renume,
Nu ai nimic să spui
Decât că-s o minune
Orașe ale muntelui,
Așa le socotești.
De intri aici în Vrancea,
Nu-ți vine să mai pleci
Când vezi țărani urcând,
Cu carele cu boi pline cu fâneață
Frunzișuri și trifoi
Cu coasa-n spate, în brațe cu topor,
Venind de prin păduri
Sau de prin ogor.
Adevărați țăranii, cu rusticele straie
Cu ițari și brâu, și cu căciuli de oaie
Să vezi bătrâne-ncărunțite
Cu catrința întoarsă în șold
Prinse cu betuțe sau agățate în bold
Cu furca-nbrâu cu fusul răsucește
Frumoasele costume
Din lumea de poveste.
Fecioarele frumoase
Cu ie strămoșească
Cu durmeluțe pe cap
Cusute cu mătase
O, Doamne nu-ți vine
Să te întorci acasă!
De aceea, fiii Vrancei
Cu sânge l-au scăldat
A știut Ștefan cel Mare
Pentru ce a luptat.
Mă chinuiesc în minte
Si gânduri mă dobor,
De ce au plecat țăranii
De pe pământul lor,
Din curtea cu verdeață
Și casa cu pridvor!
(Gina MUSCĂ)