Colțul cititorului ZdV poet | Maricica Cîrnu Capan:Frunza
De loc, din Vrancea, Maricica Cîrnu Capan este absolventă a Liceului Pedagogic-Focșani. Iubește poezia într-un fel anume, citește și scrie vers, anul 2018, fiind un an marcat de primul sāu volum de poezie, "Fosnetul dorului", volum apărut sub egida Editurii Salonul Literar-Vrancea
Frunza
Despoaie o frunză de haină,
Culoarea, curând, o să-icurgă,
Durerea se naște din rană,
Iarfrunzava-ncepesăplângă...
Teuitā la frunzacāzutā,
Spremoarte... spreiadsauspre Rai,
Nu-s vorbe s-o-ntoarcă din ducă,
Va fi muribund-putregai...
De taināgolește o frunzā
Șivezicerămâne din ea,
O coajă, o formādifuzā,
O umbrāceverdetrecea...
Așază o frunzăuscată,
Înpomulceieri o iubea,
Cam recetiranulsărută,
Nimic din ce-a fost, nu maivrea...
Privește o frunzăcāzândă,
Ce lin se afundă-n tācere,
O altamaiverde-o săvină,
Sā-nvețece-i plumb șicādere...
Maricica Cîrnu Capan
Citiți și:Între o prefață creată de către poetul, Ion Apostu și o postfață concepută de domnul profesor, Culita Ioan Usurelu, mi-am așezat cele mai frumoase gânduri și trăiri, toate... adunate sub numele de... " Foșnetul dorului"...
Mulțumiri!!!
***
"Când spui debutant, te gândești la cineva care începe un lucru... neavând tocmai experiența care se cere, te gândești la un novice, la un începător. În contradicție cu acest fapt, autoarea, prin volumul de față, dovedește că socoteala poate fi, uneori, pripită. Da, debutează, dar numai din punctul de vedere al publicației, doar din punctul de vedere al aranjamentului creației sale între copertele unui volum.
Autoarea se deconspiră, dându-ne posibilitatea de a înțelege că,înainte de a crea, a cutreierat, în lung și în lat, tot tărâmul literar, dobândind o porție zdravănă din hrana spirituală oferită de făuritorii de frumos. În mod vădit, incontestabil, dovedește o calitate pe care și-a îmbunătățit-o de-a lungul anilor, acumulând un bagaj epico-liric considerabil, un bagaj pe care l-a depozitat în conștientul și subconștientul său, un bagaj pe care, în acest moment, îl desface, făcându-ne martori la conținutul acestuia: lectura! Ca să te cunoști pe tine, ca să-ți cunoști forța proprie, trebuie să cunoști forța altora.
Altfel... nu ai avea ce căuta într-un turnir inițiat și supravegheat de Regina Literatura, nu ai ști ce arme să folosești, te-ai împiedica de pragul porților, rupându-ți pana, înainte de orice confruntare!
FOȘNETUL DORULUI este un altar, un altar pe care Maricica Cirnu Capan își depune jertfa sufletească, trăirile sufletești, sentimentele și emoțiile, amintirile și romanțele adunate odată cu trecerea timpului.
FOȘNETUL DORULUI este altarul propriului templu, un templu construit în interiorul ființei sale, dar care rămâne deschis celor ce doresc a dezveli taina ușor accesibilă: Iubirea!
Autoarea are priceperea, harul necesar de a ne determina să-i urmărim strigătul versului, are talentul de a ne conduce către înțelegerea facturii sale umane, făçâdu-ne părtași la cele scrise. Ne regăsim în aceste versuri, găsim măcar o parte din ceea ce suntem noi. Alternează prin stări, uneori blândă și armonioasă, alteori vulcanică, împrumutând aspect de vijelie. O strategie probabil involuntară, dar cu un rost ce are rolul de a convinge. Așa este ea, ca o mare: uneori calmă, alteori dezlănțuită!
Volumul de față are un cuprins vast, autoarea abordând cam tot ceea ce ne inconjoară, cam tot ceea ce putem pricepe: dragoste, anotimpuri, cer, pământ, tradiție, copilărie, părinți, izbândă, regret, dor, mărturisiri, acceptări, iluzii, viață.
Începe cu poezia "Vom nemuri", o poezie închinată iubirii veșnice, în care dorința sa primordială este conformă cu titlul: "Și va rămâne pentru muritori, argila cu înscris, fără etate/ Vom nemuri, iubindu-ne în vers, nu șapte vieți, ci... o eternitate!"
În poezia, "Ai vină de sosiri", blamează cu candoare, reproșează cu căldură, învinovățește aproape copilărește, dând eleganță versului său, o eleganță ce neutralizează orice eventuală manifestare de reproș: "N-am nicio vină că vin toamne, de după veri, peste iubiri,/N-ai nicio vină de plecări... Dar, da... ai vină se sosiri!"
Cântă anotimpurile, trădează o sensibilitate aparte față de toamnă, o face într-un mod șugubăț, în poezia "Toamna": "Poartă un suman din frunze, încheiat puțin cam șui,/Nasturi și-a pus la culoare... șapte găici, șase gutui"
Dorul, acest sentiment inepuizabil, prezent în mod constant, denotă o fire loială, un crez individual bine înrădăcinat în solul propriei existențe, sol din care se regenerează același arbore exotic ale cărui frunze sunt dăruite acelui "cineva"-(Dor): "Tânjesc ochii după tine, nu văd cale-nspre departe,/ Deasă-i zarea, lung e drumul, gândul vrea să-ți scrie carte".Autoarea țintește spre perfecțiune, este familiarizată cu legea prozodiei.
Stăpânește ritmul, muzicalitatea, figurile de stil, rima. Fiece poezie merită toată atenția, toată considerația, pot spune că această carte este o paradigmă, un exemplu de voință și perspicacitate lirică o carte cu pretenții- justificate!
Înțelegerea, calificativul final, părerea pozitivă sau negativă, căderea în transă a cititorului... ca urmare a acceptării scopului acestui volum și efectul său, eventual starea de indiferență, rămâne la atitudinea fiecărui cititor.
Nu e vina autoarei dacă nu-și găsește, deocamdată, consumatorul cu experiență, dedicat, acest lucru nu se întâmplă instantaneu, timpul având un rol covârșitor."
Ion APOSTU
Text informații + foto:Maricica Cirnu Capan
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
