Jurnalism cetatenesc

Cele mai bune tratamente pentru îndesirea părului

Dana Lepădatu
30 mai 2017 17208 vizualizări

Părul des, strălucitor și foarte curat reprezintă frumusețea feminină pe scurt. Îngrijirea părului este absolut necesară pentru respectul față de noi înșine, în primul rând, și de cei care ne admiră, în al doilea rând.

 

Părul des, strălucitor și foarte curat reprezintă frumusețea feminină pe scurt. Îngrijirea părului este absolut necesară pentru respectul față de noi înșine, în primul rând, și de cei care ne admiră, în al doilea rând. Bogăția și strălucirea părului ține de mulți factori externi, dar mai ales interni. Astfel că, pentru a obține o podoabă capilară deosebită, trebuie să începem prin schimbarea stilului de viață. Alimentația cât mai sănătoasă și mișcarea sunt două lucruri pe care le putem echilibra pentru un păr frumos, dar și pentru o viață mai lungă. Ceea ce ține de ce putem face pentru părul nostru ca acesta să strălucească, iată cele mai bune tratamente pentru îndesirea părului.

Masarea părului este foarte importantă pentru stimularea creșterii firului de păr

Pe lângă tratamentele de păr pentru îndesire, recomandăm cu încredere masajul pielii capului pentru un păr superb. Masajul se poate face cu ulei de susan, ulei ce vă va garanta un somn liniștit, o stare de bine și o podoabă capilară specială zi de zi. Uleiul de nucă de cocos este la fel de indicat, acesta stimulând circulația sangvină și fortificând rădăcina firului de păr. Masajul stimulează, de asemenea, și creșterea firelor noi, deci îndesirea părului. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce bunicile noastre aveau un păr bogat, curat și frumos, aflați că acestea foloseau foarte rar șampon și cel mai des tratamente naturale pentru păr. Înainte vreme bunicile și străbunicele se spălau pe cap doar cu apă de ploaie, pentru creștere, îndesire și păr curat. Așadar, dacă ai posibilitatea de a strânge apă de ploaie, nu ezita să o faci, rezultatele te vor uimi.

Oțetul de mere, gălbenușul de ou și uleiul de măsline

Oțetul de mere are diverse întrebuințări, de la ajutor pentru slăbit la stimularea creșterii părului și curățarea sa în profunzime. După spălarea normală a părului, combină o parte de oțet de mere de calitate cu o parte de apă și clătește delicat părul. Iar ca tratamentul să fie complet, prepară o mască naturală din un ou organic, o lingură de ulei de măsline, 1 linguriță de miere și zeama de la o lămâie. Amestecă bine ingredientele, apoi întinde cu grijă pe păr, mai ales la bază și lasă să acționeze timp de 15-20 de minute. Clătește părul din nou cu apă rece. Usturoiul și piperul sunt alte două ingrediente foarte folosite pentru stimularea creșterii părului. Usturoiul va trata și mătreața sau alte probleme capilare, deci se poate aplica cu încredere. Se fierb câțiva căței de usturoi în ulei de măsline sau de nucă de cocos, se zdrobesc apoi să se facă pastă și se aplică cu atenție la rădăcina părului. Se lasă să acționeze toată noapte, iar a doua zi se clătește. Masca cu piper se prepară din piper negru proaspăt măcinat, care se amestecă cu câteva picături de lămâie pentru formarea unei paste. Se aplică la rădăcina părului, se masează și se lasă să acționeze jumătate de ceas. Se clătește, iar tratamentul se face de trei ori pe săptămână. Dacă alternezi tratamentele este excelent, aceste tratamente naturale nu pot dăuna, iar acționând împreună pot fi mai eficiente.

Uleiuri de păr și tratament ayurvedic împotriva calviției

Anumite uleiuri sunt cunoscute pentru efectele lor benefice asupra scalpului, și anume uleiul de rozmarin, de lavandă, de cimbru și jojoba. Se poate adăuga și ulei de ricin sau ulei de măsline. Un amestec din aceste uleiuri înainte de spălarea capului este un tratament excelent pentru îndesirea și strălucirea părului. Se aplică înainte de spălare și se lasă să acționeze timp de o oră, părul fiind înfășurat într-un prosop. Se clătește și se spală bine cu șampon la final. Un tratament ayurvedic, care a dat rezultate excelente în cazurile de cădere în masă a părului, este tratamentul cu produse pe bază de extracte de Eclipta alba. Uleiul de Bhringraj, făcut din această plantă medicinală este folosit de mii de ani în India împotriva calviției, dar și pentru proprietățile sale anticancerigene, antivirale, antibacteriene și hipotensive. Acest ulei stimulează puternic foliculii pentru producerea firelor noi, chiar și acolo unde firele au dispărut complet. Este, așadar, un remediu foarte eficient și pentru bărbați. Pe lângă ajutorul îndesirii părului, uleiul de bhringraj ajută și la fortificarea și îngroșarea părului. Uleiul se aplică pe păr înainte de spălare cu cel puțin o oră. Cu cât se lasă mai mult să acționeze, cu atât este mai eficient. Se clătește și se folosește de mai multe ori pe săptămână timp de câteva luni pentru rezultate cât mai bune.

Sursa: clicksanatate.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.