Jurnalism cetatenesc

,,Care e visul tău?” sau despre vise purtate în inima de fiecare dintre noi

Iuliana Negoiţă
13 oct 2017 2282 vizualizări

Despre vise ce ne fac să mergem mai departe

În fiecare seară în timp ce televizor îmi anunță știrile zilei, am prostul obicei să urmăresc pe telefon ce se mai postează pe facebook.Într-una dintre seri în timp ce-mi desfășuram ,,activitățile” obișnuite sub priviri îmi apare o postare ce-mi oprește respirația.

O fotografie conținea următorul mesaj ,,Care e visul tău?” iar tânăra care o postase scrisese ,,să merg”.

Timp de câteva minute n-am putut să-mi dezlipesc privirea de pe acea postare. N-o cunoșteam pe autoarea postării. Nu știam de ce suferă sau ce vârstă are. Postarea ei însă m-a smuls violent din prezent și m-a aruncat în urmă cu mulți ani.

Dacă cineva m-ar fi întrebat în urmă 10 sau chiar 20 de ani care e visul meu, aș fi zis ,,să merg”. Timp de 10 ani și visul meu a fost ,,să merg”. Iar acum de multe ori, captivă grijilor cotidiene, uit că Dumnezeu m-a ajutat să-mi împlinesc acest vis, atât de scump.

Între timp am aflat că tânăra a cărei postare m-a emoționat atât de mult are 26 de ani. Nu știu ce diagnostic are dar îi doresc din suflet ca Bunul Dumnezeu să-i împlinească și ei visul.

Un vis atât de banal pentru majoritatea oamenilor ce se deplasează cu ușurință îi orice clipă dar atât de scump pentru o minoritate.

SĂ MERGI, atât de banal și totuși atât de sublim!

,,Să merg”, ,,să mă vindec”, ,,să-mi găsesc jumătatea”, ,,copilul meu să fie sănătos”, vise purtate în inimă de mulîi dintre noi.

Atât de puțin pentru unii și totul pentru alții…

Vise născute în adâncul inimii și purtate pe aripile rugăciunii spre Cel ce are puterea să le împlinească…

 

Articol preluat de pe blogul Viața Altfel iuliananegoita.dizabil.eu al Iulianei Negoiță  Prunilă -colaborator al Ziarului de Vrancea

 

Colaborator al Ziarului de Vrancea ,Iuliana Prunilă-Negoiţă  este autoarea unui blog în care scrie despre problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi persoanele cu dizabilităţi,   http://iuli-ana.blogspot.ro, dar face parte şi din echipa unui site destinat, de asemenea, persoanelor cu dizabilităţi: www.dizabil.eu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.