Jurnalism cetatenesc

Astăzi se împlinesc 513 ani de la moartea marelui Ştefan cel Mare

Ziarul de Vrancea
2 iul 2017 361 vizualizări

Astăzi se împlinesc 513 ani de la moartea marelui Ştefan cel Mare, a cărei domnie în fruntea Moldovei s-a întins pe aproape o jumătate de veac, între anii 1457 şi 1504.

Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor şi, pe parcursul

domniei, a luptat de numeroase ori împotriva Imperiului Otoman, motiv

pentru care a primit titlul de Athleta Christi de la Papa Sixt al

IV-lea.

În total, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii pe parcursul celor 47

de ani de domnie. El a câştigat 34 dintre ele, chiar dacă de multe ori

inamicii aveau o superioritate numerică zdrobitoare.

Una dintre marile bătălii la care a luat parte Ştefan cel Mare a fost

cea de la Podul Înalt, unde 120.000 de turci şi 17.000 de munteni au

intrat în Moldova. Domnitorul avea la dispoziţie doar 40.000 de ostaşi.

Cu toate acestea, pe 10 ianuarie 1475 a reuşit să îşi înfrângă inamicii.

Citeşte AICI mai multe despre bătălia de la Podul Înalt

Iată cum îl descria Grigore Ureche pe Ştefan cel Mare în cronica sa:

"Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa

sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea

era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde

nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era

nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru

aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea

nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai

apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de

lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă."

Voievodul Ştefan cel Mare a murit în vara anului 1504. Ştirea morţii

sale a făcut înconjurul Europei şi a fost prezentată în numeroase

cronici. Ceea ce rămâne învăluit în mister este adevărata cauză a morţii

sale. Medicii timpului, dar şi istoricii au elaborat mai multe ipoteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legătura puţin ştiută dintre Ştefan cel Mare şi Baba Vrâncioaia. Cum

a...

În ziua de marţi 2 iulie 1504, la orele 16.00, marele voievod al

Moldovei, Ştefan cel Mare, se stingea din viaţă la venerabila vârstă de

71 de ani, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a

familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră

să-i salveze viaţa. În urma sa rămânea o ţară consolidată şi amintirea

unei glorii fără precedent în istoria românilor. ”Vitejia şi succesul

lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine pentru experienţa în

chestiunile militare şi faptele celebre săvârşite contra turcilor,

tătarilor şi ungurilor”, preciza cronicarul polonez Wapowski.

Totodată, Bonfinus, cronicarul maghiar, spunea despre Ştefan că a fost

”un om foarte rafinat şi foarte fin în meşteşugul războiului”, în timp

ce veneţianul Mateo Muriano adăuga că ”este un om foarte înţelept şi

demn de mare laudă, foarte iubit de supuşi, căci e blând şi drept,

foarte vigilent şi darnic”. Tocmai datorită acestor calităţi, care l-au

făcut pe regele Sigismund al Poloniei să-l numească pe voievodul moldav

”Stephanus ille magnus”( Ştefan cel Mare), vestea morţii sale a făcut

înconjurul curţilor regale ale Europei şi a fost consemnată în cronicile

vremii.

”În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din

voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte,

bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El

alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi

lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă –

înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed,

care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste

hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin

care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din

ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo

de Volga şi pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care

biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de

toate darurile, câte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi

şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva

duşmanilor. Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă:

drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba

trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, scria cu durere

cronicarul polon Miechowski. Deşi este cunoscută cu precizie data morţii

sale, numele urmaşilor şi aproape toate împrejurările, Ştefan a plecat

în mormânt cu un mare mister. Şi anume cauza exactă a morţii lui.

O rană care l-a chinuit aproape jumătate de veac

Domnia lui Ştefan cel Mare a fost una glorioasă pe plan militar. A

purtat 44 de campanii militare, dintre care a pierdut doar două.

Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi

moartea marelui voievod. Mai precis, o rană care nu s-a vindecat complet

şi s-a redeschis către anii bătrâneţii. Rana ar fi căpătat-o după un

asediu nereuşit din anii tinereţii. Este vorba despre campania din vara

lui 1462 pentru cucerirea cetăţii Chilia, aflată în stăpânirea Ţării

Româneşti, pe tronul căreia se afla Vlad Ţepeş.

Cetatea Chiliei, o fortăreaţă strategică de maximă importanţă la

ţărmurile Mării Negre, a ajuns mărul discordiei între foştii voievozi

aliaţi, din cauza concesiunilor făcute pentru a obţine tronul de

înaintaşii lui Ştefan cel Mare. Cetatea aparţinuse Moldovei, dar a fost

dăruită de Petru al II lea, în 1448, guvernatorului Ungariei, Iancu de

Hunedoara, în schimbul sprijinului militar în luptele dinastice.

Proprietatea ungurilor asupra Chiliei a fost confirmată şi de tatăl lui

Ştefan cel Mare, răposatul de la Răuseni, Bogdan al II lea. Vlad Ţepeş

primeşte cetatea după prestarea jurământului de vasalitate faţă de

coroana maghiară.

Războinicul voievod a fost rănit la asediul Chiliei FOTO

secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul, în cartea sa ”Muşatinii”. Mai

mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a

redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în

Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu

piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste.

Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu

se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi

nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.

Ştefan ucis de podagră?

Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor

medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod

amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare. ”Arată bine la

trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar

sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi

dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano,

medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul

moldovean.

Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l

chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau

gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de

consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest

gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată

cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se

formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile

picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se

poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o

afecţiune ereditară.

Bogdan al III lea cel Chior moştenitorul lui Ştefan cel Mare FOTO

wikipedia.org

Este clar că voievodul nu a fost îngrijit cum trebuie, fără regim şi

tratament adecvat. Ceea ce a făcut ca în ultimul an de viaţă să nu-şi

mai poată mişca aproape deloc mâinile şi picioarele. ”Domnul Moldovei e

chinuit de o boală lungă şi a ajuns la grele bătrâneţe”, îi scria regele

Ungariei Vladislav, pe 9 noiembrie 1503, dogelui Veneţiei. Cu toate

acestea, deşi aproape imobilizat la pat, voievodul trăia şi era perfect

lucid. Iar podagra nu se dovedea o boală fatală. Nici combinaţia propusă

de unii specialişti dintre podagră şi o rană care se deschidea nu duce

la o cauză a morţii concludentă.

De ce chema Ştefan medici veneţieni

O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, cu toate că nu are

niciun fel de acoperire documentară. Insistenţa lui Ştefan cel Mare de a

solicita în permanenţă doar medici veneţieni ridică, însă, semne de

întrebare. Se presupune că Ştefan nu ar fi avut încredere în medicii

aduşi de boieri şi nici măcar de familie. Şi asta în condiţiile în care

gloriosul voievod ajunsese un bătrân foarte bolnav, imobilizat la pat şi

care vedea cum boierii s-au împărţit deja în tabere care susţineau un

moştenitor sau altul şi care, bineînţeles, le-ar fi servit cel mai bine

interesele.

Cât trăia bătrânul Ştefan, moştenitorul propus şi ataşat la domnie era

Bogdan al III lea cel Chior şi era susţinut de o tabără boierească. De

cealaltă parte, erau boierii care doreau ca voievod pe Ştefan, un

pretendent aflat la curtea sultanului, şi care aşteaptau să moară

gloriosul voievod pentru a-şi aduce pe tronul Moldovei favoritul. În

aceste condiţii, Ştefan solicita cu încăpăţânare medici veneţieni. ”În

1502, se constată că venise la Suceava un doctor veneţian, Matei

Muriano. Ştefan suferea acum şi de podagră sau gută.

Dogele Veneţiei Leonardo Loredano, cel care a trimis medici lui Ştefan

cel Mare după un tablou de Bellini FOTO wikipedia

La 9 decembrie 1502, pleca o scrisoare către dogele Leonardo Loredano

prin care acesta era rugat să permită veneţianului Dimitrie Purcivi a se

întoarce cât mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru

domn”, scria Giurăscu. Mateo Muriano se îmbolnăveşte şi moare subit în

Moldova, iar Ştefan cere un alt medic veneţian. Este trimis Ieronim de

Cesena. În timp ce Ştefan cerea cu insistenţă medici veneţieni, boierii

şi familia îi procuraseră alţi chirurgi, care erau şi bărbieri,

farmcişti şi dentişti în acelaşi timp.

Este vorba despre un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi

despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nurnberg. Aceşti doctori

mai mult îl chinuie pe voievod, arzându-i rana cu fierul roşu şi

propunând tratamente ineficiente. Alături de veneţian mai vine la

Suceava un medic italian Leonard de Massari. Ajung, însă, prea târziu,

iar voievodul moare la numai câteva luni de la sosirea acestora.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140

Războinicul voievod a

fost rănit la asediul Chiliei FOTO secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul, în cartea sa ”Muşatinii”. Mai

mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a

redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în

Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu

piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste.

Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu

se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi

nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.

Ştefan ucis de podagră?

Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor

medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod

amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare. ”Arată bine la

trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar

sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi

dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano,

medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul

moldovean.

Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l

chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau

gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de

consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest

gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată

cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se

formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile

picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se

poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o

afecţiune ereditară.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Războinicul voievod a

fost rănit la asediul Chiliei FOTO secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul, în cartea sa ”Muşatinii”. Mai

mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a

redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în

Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu

piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste.

Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu

se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi

nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Voievodul Ştefan cel

Mare a murit în vara anului 1504. Ştirea morţii sale a făcut înconjurul

Europei şi a fost prezentată în numeroase cronici. Ceea ce rămâne

învăluit în mister este adevărata cauză a morţii sale. Medicii timpului,

dar şi istoricii au elaborat mai multe ipoteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legătura puţin ştiută dintre Ştefan cel Mare şi Baba Vrâncioaia. Cum

a...

În ziua de marţi 2 iulie 1504, la orele 16.00, marele voievod al

Moldovei, Ştefan cel Mare, se stingea din viaţă la venerabila vârstă de

71 de ani, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a

familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră

să-i salveze viaţa. În urma sa rămânea o ţară consolidată şi amintirea

unei glorii fără precedent în istoria românilor. ”Vitejia şi succesul

lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine pentru experienţa în

chestiunile militare şi faptele celebre săvârşite contra turcilor,

tătarilor şi ungurilor”, preciza cronicarul polonez Wapowski.

Totodată, Bonfinus, cronicarul maghiar, spunea despre Ştefan că a fost

”un om foarte rafinat şi foarte fin în meşteşugul războiului”, în timp

ce veneţianul Mateo Muriano adăuga că ”este un om foarte înţelept şi

demn de mare laudă, foarte iubit de supuşi, căci e blând şi drept,

foarte vigilent şi darnic”. Tocmai datorită acestor calităţi, care l-au

făcut pe regele Sigismund al Poloniei să-l numească pe voievodul moldav

”Stephanus ille magnus”( Ştefan cel Mare), vestea morţii sale a făcut

înconjurul curţilor regale ale Europei şi a fost consemnată în cronicile

vremii.

”În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din

voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte,

bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El

alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi

lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă –

înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed,

care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste

hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin

care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din

ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo

de Volga şi pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care

biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de

toate darurile, câte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi

şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva

duşmanilor. Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă:

drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba

trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, scria cu durere

cronicarul polon Miechowski. Deşi este cunoscută cu precizie data morţii

sale, numele urmaşilor şi aproape toate împrejurările, Ştefan a plecat

în mormânt cu un mare mister. Şi anume cauza exactă a morţii lui.

O rană care l-a chinuit aproape jumătate de veac

Domnia lui Ştefan cel Mare a fost una glorioasă pe plan militar. A

purtat 44 de campanii militare, dintre care a pierdut doar două.

Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi

moartea marelui voievod. Mai precis, o rană care nu s-a vindecat complet

şi s-a redeschis către anii bătrâneţii. Rana ar fi căpătat-o după un

asediu nereuşit din anii tinereţii. Este vorba despre campania din vara

lui 1462 pentru cucerirea cetăţii Chilia, aflată în stăpânirea Ţării

Româneşti, pe tronul căreia se afla Vlad Ţepeş.

Cetatea Chiliei, o fortăreaţă strategică de maximă importanţă la

ţărmurile Mării Negre, a ajuns mărul discordiei între foştii voievozi

aliaţi, din cauza concesiunilor făcute pentru a obţine tronul de

înaintaşii lui Ştefan cel Mare. Cetatea aparţinuse Moldovei, dar a fost

dăruită de Petru al II lea, în 1448, guvernatorului Ungariei, Iancu de

Hunedoara, în schimbul sprijinului militar în luptele dinastice.

Proprietatea ungurilor asupra Chiliei a fost confirmată şi de tatăl lui

Ştefan cel Mare, răposatul de la Răuseni, Bogdan al II lea. Vlad Ţepeş

primeşte cetatea după prestarea jurământului de vasalitate faţă de

coroana maghiară.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Războinicul voievod a

fost rănit la asediul Chiliei FOTO secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul, în cartea sa ”Muşatinii”. Mai

mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a

redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în

Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu

piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste.

Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu

se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi

nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.

Ştefan ucis de podagră?

Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor

medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod

amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare. ”Arată bine la

trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar

sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi

dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano,

medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul

moldovean.

Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l

chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau

gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de

consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest

gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată

cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se

formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile

picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se

poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o

afecţiune ereditară.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Bogdan al III lea cel Chior moştenitorul lui Ştefan cel Mare FOTO

wikipedia.org

Este clar că voievodul nu a fost îngrijit cum trebuie, fără regim şi

tratament adecvat. Ceea ce a făcut ca în ultimul an de viaţă să nu-şi

mai poată mişca aproape deloc mâinile şi picioarele. ”Domnul Moldovei e

chinuit de o boală lungă şi a ajuns la grele bătrâneţe”, îi scria regele

Ungariei Vladislav, pe 9 noiembrie 1503, dogelui Veneţiei. Cu toate

acestea, deşi aproape imobilizat la pat, voievodul trăia şi era perfect

lucid. Iar podagra nu se dovedea o boală fatală. Nici combinaţia propusă

de unii specialişti dintre podagră şi o rană care se deschidea nu duce

la o cauză a morţii concludentă.

De ce chema Ştefan medici veneţieni

O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, cu toate că nu are

niciun fel de acoperire documentară. Insistenţa lui Ştefan cel Mare de a

solicita în permanenţă doar medici veneţieni ridică, însă, semne de

întrebare. Se presupune că Ştefan nu ar fi avut încredere în medicii

aduşi de boieri şi nici măcar de familie. Şi asta în condiţiile în care

gloriosul voievod ajunsese un bătrân foarte bolnav, imobilizat la pat şi

care vedea cum boierii s-au împărţit deja în tabere care susţineau un

moştenitor sau altul şi care, bineînţeles, le-ar fi servit cel mai bine

interesele.

Cât trăia bătrânul Ştefan, moştenitorul propus şi ataşat la domnie era

Bogdan al III lea cel Chior şi era susţinut de o tabără boierească. De

cealaltă parte, erau boierii care doreau ca voievod pe Ştefan, un

pretendent aflat la curtea sultanului, şi care aşteaptau să moară

gloriosul voievod pentru a-şi aduce pe tronul Moldovei favoritul. În

aceste condiţii, Ştefan solicita cu încăpăţânare medici veneţieni. ”În

1502, se constată că venise la Suceava un doctor veneţian, Matei

Muriano. Ştefan suferea acum şi de podagră sau gută.

Dogele Veneţiei Leonardo Loredano, cel care a trimis medici lui Ştefan

cel Mare după un tablou de Bellini FOTO wikipedia

La 9 decembrie 1502, pleca o scrisoare către dogele Leonardo Loredano

prin care acesta era rugat să permită veneţianului Dimitrie Purcivi a se

întoarce cât mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru

domn”, scria Giurăscu. Mateo Muriano se îmbolnăveşte şi moare subit în

Moldova, iar Ştefan cere un alt medic veneţian. Este trimis Ieronim de

Cesena. În timp ce Ştefan cerea cu insistenţă medici veneţieni, boierii

şi familia îi procuraseră alţi chirurgi, care erau şi bărbieri,

farmcişti şi dentişti în acelaşi timp.

Este vorba despre un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi

despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nurnberg. Aceşti doctori

mai mult îl chinuie pe voievod, arzându-i rana cu fierul roşu şi

propunând tratamente ineficiente. Alături de veneţian mai vine la

Suceava un medic italian Leonard de Massari. Ajung, însă, prea târziu,

iar voievodul moare la numai câteva luni de la sosirea acestora.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Războinicul voievod a fost rănit la asediul Chiliei FOTO

secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul, în cartea sa ”Muşatinii”. Mai

mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a

redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în

Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu

piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste.

Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu

se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi

nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.

Ştefan ucis de podagră?

Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor

medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod

amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare. ”Arată bine la

trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar

sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi

dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano,

medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul

moldovean.

Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l

chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau

gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de

consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest

gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată

cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se

formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile

picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se

poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o

afecţiune ereditară.

Bogdan al III lea cel Chior moştenitorul lui Ştefan cel Mare FOTO

wikipedia.org

Este clar că voievodul nu a fost îngrijit cum trebuie, fără regim şi

tratament adecvat. Ceea ce a făcut ca în ultimul an de viaţă să nu-şi

mai poată mişca aproape deloc mâinile şi picioarele. ”Domnul Moldovei e

chinuit de o boală lungă şi a ajuns la grele bătrâneţe”, îi scria regele

Ungariei Vladislav, pe 9 noiembrie 1503, dogelui Veneţiei. Cu toate

acestea, deşi aproape imobilizat la pat, voievodul trăia şi era perfect

lucid. Iar podagra nu se dovedea o boală fatală. Nici combinaţia propusă

de unii specialişti dintre podagră şi o rană care se deschidea nu duce

la o cauză a morţii concludentă.

De ce chema Ştefan medici veneţieni

O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, cu toate că nu are

niciun fel de acoperire documentară. Insistenţa lui Ştefan cel Mare de a

solicita în permanenţă doar medici veneţieni ridică, însă, semne de

întrebare. Se presupune că Ştefan nu ar fi avut încredere în medicii

aduşi de boieri şi nici măcar de familie. Şi asta în condiţiile în care

gloriosul voievod ajunsese un bătrân foarte bolnav, imobilizat la pat şi

care vedea cum boierii s-au împărţit deja în tabere care susţineau un

moştenitor sau altul şi care, bineînţeles, le-ar fi servit cel mai bine

interesele.

Cât trăia bătrânul Ştefan, moştenitorul propus şi ataşat la domnie era

Bogdan al III lea cel Chior şi era susţinut de o tabără boierească. De

cealaltă parte, erau boierii care doreau ca voievod pe Ştefan, un

pretendent aflat la curtea sultanului, şi care aşteaptau să moară

gloriosul voievod pentru a-şi aduce pe tronul Moldovei favoritul. În

aceste condiţii, Ştefan solicita cu încăpăţânare medici veneţieni. ”În

1502, se constată că venise la Suceava un doctor veneţian, Matei

Muriano. Ştefan suferea acum şi de podagră sau gută.

Dogele Veneţiei Leonardo Loredano, cel care a trimis medici lui Ştefan

cel Mare după un tablou de Bellini FOTO wikipedia

La 9 decembrie 1502, pleca o scrisoare către dogele Leonardo Loredano

prin care acesta era rugat să permită veneţianului Dimitrie Purcivi a se

întoarce cât mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru

domn”, scria Giurăscu. Mateo Muriano se îmbolnăveşte şi moare subit în

Moldova, iar Ştefan cere un alt medic veneţian. Este trimis Ieronim de

Cesena. În timp ce Ştefan cerea cu insistenţă medici veneţieni, boierii

şi familia îi procuraseră alţi chirurgi, care erau şi bărbieri,

farmcişti şi dentişti în acelaşi timp.

Este vorba despre un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi

despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nurnberg. Aceşti doctori

mai mult îl chinuie pe voievod, arzându-i rana cu fierul roşu şi

propunând tratamente ineficiente. Alături de veneţian mai vine la

Suceava un medic italian Leonard de Massari. Ajung, însă, prea târziu,

iar voievodul moare la numai câteva luni de la sosirea acestora.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Războinicul voievod a fost rănit la asediul Chiliei FOTO

secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul, în cartea sa ”Muşatinii”. Mai

mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a

redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în

Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu

piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste.

Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu

se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi

nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.

Ştefan ucis de podagră?

Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor

medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod

amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare. ”Arată bine la

trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar

sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi

dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano,

medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul

moldovean.

Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l

chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau

gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de

consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest

gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată

cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se

formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile

picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se

poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o

afecţiune ereditară.

Bogdan al III lea cel Chior moştenitorul lui Ştefan cel Mare FOTO

wikipedia.org

Este clar că voievodul nu a fost îngrijit cum trebuie, fără regim şi

tratament adecvat. Ceea ce a făcut ca în ultimul an de viaţă să nu-şi

mai poată mişca aproape deloc mâinile şi picioarele. ”Domnul Moldovei e

chinuit de o boală lungă şi a ajuns la grele bătrâneţe”, îi scria regele

Ungariei Vladislav, pe 9 noiembrie 1503, dogelui Veneţiei. Cu toate

acestea, deşi aproape imobilizat la pat, voievodul trăia şi era perfect

lucid. Iar podagra nu se dovedea o boală fatală. Nici combinaţia propusă

de unii specialişti dintre podagră şi o rană care se deschidea nu duce

la o cauză a morţii concludentă.

De ce chema Ştefan medici veneţieni

O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, cu toate că nu are

niciun fel de acoperire documentară. Insistenţa lui Ştefan cel Mare de a

solicita în permanenţă doar medici veneţieni ridică, însă, semne de

întrebare. Se presupune că Ştefan nu ar fi avut încredere în medicii

aduşi de boieri şi nici măcar de familie. Şi asta în condiţiile în care

gloriosul voievod ajunsese un bătrân foarte bolnav, imobilizat la pat şi

care vedea cum boierii s-au împărţit deja în tabere care susţineau un

moştenitor sau altul şi care, bineînţeles, le-ar fi servit cel mai bine

interesele.

Cât trăia bătrânul Ştefan, moştenitorul propus şi ataşat la domnie era

Bogdan al III lea cel Chior şi era susţinut de o tabără boierească. De

cealaltă parte, erau boierii care doreau ca voievod pe Ştefan, un

pretendent aflat la curtea sultanului, şi care aşteaptau să moară

gloriosul voievod pentru a-şi aduce pe tronul Moldovei favoritul. În

aceste condiţii, Ştefan solicita cu încăpăţânare medici veneţieni. ”În

1502, se constată că venise la Suceava un doctor veneţian, Matei

Muriano. Ştefan suferea acum şi de podagră sau gută.

Dogele Veneţiei Leonardo Loredano, cel care a trimis medici lui Ştefan

cel Mare după un tablou de Bellini FOTO wikipedia

La 9 decembrie 1502, pleca o scrisoare către dogele Leonardo Loredano

prin care acesta era rugat să permită veneţianului Dimitrie Purcivi a se

întoarce cât mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru

domn”, scria Giurăscu. Mateo Muriano se îmbolnăveşte şi moare subit în

Moldova, iar Ştefan cere un alt medic veneţian. Este trimis Ieronim de

Cesena. În timp ce Ştefan cerea cu insistenţă medici veneţieni, boierii

şi familia îi procuraseră alţi chirurgi, care erau şi bărbieri,

farmcişti şi dentişti în acelaşi timp.

Este vorba despre un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi

despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nurnberg. Aceşti doctori

mai mult îl chinuie pe voievod, arzându-i rana cu fierul roşu şi

propunând tratamente ineficiente. Alături de veneţian mai vine la

Suceava un medic italian Leonard de Massari. Ajung, însă, prea târziu,

iar voievodul moare la numai câteva luni de la sosirea acestora.


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Misterul morţii lui

Ştefan cel Mare, tragedia care a zguduit Europa. Ce l-a ucis, de fapt,

pe domnitor, de niciun medic al lumii nu a reuşit să-l vindece

Moartea lui Ştefan cel Mare rămâne încă un mister FOTO

ziarulstefancelmare.ro

Voievodul Ştefan cel Mare a murit în vara anului 1504. Ştirea morţii

sale a făcut înconjurul Europei şi a fost prezentată în numeroase

cronici. Ceea ce rămâne învăluit în mister este adevărata cauză a morţii

sale. Medicii timpului, dar şi istoricii au elaborat mai multe ipoteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legătura puţin ştiută dintre Ştefan cel Mare şi Baba Vrâncioaia. Cum

a...

În ziua de marţi 2 iulie 1504, la orele 16.00, marele voievod al

Moldovei, Ştefan cel Mare, se stingea din viaţă la venerabila vârstă de

71 de ani, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a

familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră

să-i salveze viaţa. În urma sa rămânea o ţară consolidată şi amintirea

unei glorii fără precedent în istoria românilor. ”Vitejia şi succesul

lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine pentru experienţa în

chestiunile militare şi faptele celebre săvârşite contra turcilor,

tătarilor şi ungurilor”, preciza cronicarul polonez Wapowski.

Totodată, Bonfinus, cronicarul maghiar, spunea despre Ştefan că a fost

”un om foarte rafinat şi foarte fin în meşteşugul războiului”, în timp

ce veneţianul Mateo Muriano adăuga că ”este un om foarte înţelept şi

demn de mare laudă, foarte iubit de supuşi, căci e blând şi drept,

foarte vigilent şi darnic”. Tocmai datorită acestor calităţi, care l-au

făcut pe regele Sigismund al Poloniei să-l numească pe voievodul moldav

”Stephanus ille magnus”( Ştefan cel Mare), vestea morţii sale a făcut

înconjurul curţilor regale ale Europei şi a fost consemnată în cronicile

vremii.

”În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din

voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte,

bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El

alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi

lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă –

înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed,

care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste

hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin

care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din

ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo

de Volga şi pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care

biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de

toate darurile, câte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi

şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva

duşmanilor. Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă:

drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba

trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, scria cu durere

cronicarul polon Miechowski. Deşi este cunoscută cu precizie data morţii

sale, numele urmaşilor şi aproape toate împrejurările, Ştefan a plecat

în mormânt cu un mare mister. Şi anume cauza exactă a morţii lui.

O rană care l-a chinuit aproape jumătate de veac

Domnia lui Ştefan cel Mare a fost una glorioasă pe plan militar. A

purtat 44 de campanii militare, dintre care a pierdut doar două.

Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi

moartea marelui voievod. Mai precis, o rană care nu s-a vindecat complet

şi s-a redeschis către anii bătrâneţii. Rana ar fi căpătat-o după un

asediu nereuşit din anii tinereţii. Este vorba despre campania din vara

lui 1462 pentru cucerirea cetăţii Chilia, aflată în stăpânirea Ţării

Româneşti, pe tronul căreia se afla Vlad Ţepeş.

Cetatea Chiliei, o fortăreaţă strategică de maximă importanţă la

ţărmurile Mării Negre, a ajuns mărul discordiei între foştii voievozi

aliaţi, din cauza concesiunilor făcute pentru a obţine tronul de

înaintaşii lui Ştefan cel Mare. Cetatea aparţinuse Moldovei, dar a fost

dăruită de Petru al II lea, în 1448, guvernatorului Ungariei, Iancu de

Hunedoara, în schimbul sprijinului militar în luptele dinastice.

Proprietatea ungurilor asupra Chiliei a fost confirmată şi de tatăl lui

Ştefan cel Mare, răposatul de la Răuseni, Bogdan al II lea. Vlad Ţepeş

primeşte cetatea după prestarea jurământului de vasalitate faţă de

coroana maghiară.

Războinicul voievod a fost rănit la asediul Chiliei FOTO

secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul, în cartea sa ”Muşatinii”. Mai

mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a

redeschis la bătrâneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în

Pocuţia, calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu

piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste.

Cum, de altfel, un mister rămâne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu

se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi

nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.

Ştefan ucis de podagră?

Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor

medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod

amintesc că era măcinat de o boală grea şi sâcâitoare. ”Arată bine la

trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar

sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cât pot să-mi

dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano,

medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul

moldovean.

Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l

chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau

gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de

consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest

gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată

cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se

formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile

picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se

poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o

afecţiune ereditară.

Bogdan al III lea cel Chior moştenitorul lui Ştefan cel Mare FOTO

wikipedia.org

Este clar că voievodul nu a fost îngrijit cum trebuie, fără regim şi

tratament adecvat. Ceea ce a făcut ca în ultimul an de viaţă să nu-şi

mai poată mişca aproape deloc mâinile şi picioarele. ”Domnul Moldovei e

chinuit de o boală lungă şi a ajuns la grele bătrâneţe”, îi scria regele

Ungariei Vladislav, pe 9 noiembrie 1503, dogelui Veneţiei. Cu toate

acestea, deşi aproape imobilizat la pat, voievodul trăia şi era perfect

lucid. Iar podagra nu se dovedea o boală fatală. Nici combinaţia propusă

de unii specialişti dintre podagră şi o rană care se deschidea nu duce

la o cauză a morţii concludentă.

De ce chema Ştefan medici veneţieni

O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, cu toate că nu are

niciun fel de acoperire documentară. Insistenţa lui Ştefan cel Mare de a

solicita în permanenţă doar medici veneţieni ridică, însă, semne de

întrebare. Se presupune că Ştefan nu ar fi avut încredere în medicii

aduşi de boieri şi nici măcar de familie. Şi asta în condiţiile în care

gloriosul voievod ajunsese un bătrân foarte bolnav, imobilizat la pat şi

care vedea cum boierii s-au împărţit deja în tabere care susţineau un

moştenitor sau altul şi care, bineînţeles, le-ar fi servit cel mai bine

interesele.

Cât trăia bătrânul Ştefan, moştenitorul propus şi ataşat la domnie era

Bogdan al III lea cel Chior şi era susţinut de o tabără boierească. De

cealaltă parte, erau boierii care doreau ca voievod pe Ştefan, un

pretendent aflat la curtea sultanului, şi care aşteaptau să moară

gloriosul voievod pentru a-şi aduce pe tronul Moldovei favoritul. În

aceste condiţii, Ştefan solicita cu încăpăţânare medici veneţieni. ”În

1502, se constată că venise la Suceava un doctor veneţian, Matei

Muriano. Ştefan suferea acum şi de podagră sau gută.

Dogele Veneţiei Leonardo Loredano, cel care a trimis medici lui Ştefan

cel Mare după un tablou de Bellini FOTO wikipedia

La 9 decembrie 1502, pleca o scrisoare către dogele Leonardo Loredano

prin care acesta era rugat să permită veneţianului Dimitrie Purcivi a se

întoarce cât mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru

domn”, scria Giurăscu. Mateo Muriano se îmbolnăveşte şi moare subit în

Moldova, iar Ştefan cere un alt medic veneţian. Este trimis Ieronim de

Cesena. În timp ce Ştefan cerea cu insistenţă medici veneţieni, boierii

şi familia îi procuraseră alţi chirurgi, care erau şi bărbieri,

farmcişti şi dentişti în acelaşi timp.

Este vorba despre un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi

despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nurnberg. Aceşti doctori

mai mult îl chinuie pe voievod, arzându-i rana cu fierul roşu şi

propunând tratamente ineficiente. Alături de veneţian mai vine la

Suceava un medic italian Leonard de Massari. Ajung, însă, prea târziu,

iar voievodul moare la numai câteva luni de la sosirea acestora


Citeste mai mult: adev.ro/nw140i

Misterul morţii lui

Ştefan cel Mare, tragedia care a zguduit Europa. Ce l-a ucis, de fapt,

pe domnitor, de niciun medic al lumii nu a reuşit să-l vindece

Moartea lui Ştefan cel Mare rămâne încă un mister FOTO

ziarulstefancelmare.ro

Voievodul Ştefan cel Mare a murit în vara anului 1504. Ştirea morţii

sale a făcut înconjurul Europei şi a fost prezentată în numeroase

cronici. Ceea ce rămâne învăluit în mister este adevărata cauză a morţii

sale. Medicii timpului, dar şi istoricii au elaborat mai multe ipoteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legătura puţin ştiută dintre Ştefan cel Mare şi Baba Vrâncioaia. Cum

a...

În ziua de marţi 2 iulie 1504, la orele 16.00, marele voievod al

Moldovei, Ştefan cel Mare, se stingea din viaţă la venerabila vârstă de

71 de ani, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a

familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră

să-i salveze viaţa. În urma sa rămânea o ţară consolidată şi amintirea

unei glorii fără precedent în istoria românilor. ”Vitejia şi succesul

lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine pentru experienţa în

chestiunile militare şi faptele celebre săvârşite contra turcilor,

tătarilor şi ungurilor”, preciza cronicarul polonez Wapowski.

Totodată, Bonfinus, cronicarul maghiar, spunea despre Ştefan că a fost

”un om foarte rafinat şi foarte fin în meşteşugul războiului”, în timp

ce veneţianul Mateo Muriano adăuga că ”este un om foarte înţelept şi

demn de mare laudă, foarte iubit de supuşi, căci e blând şi drept,

foarte vigilent şi darnic”. Tocmai datorită acestor calităţi, care l-au

făcut pe regele Sigismund al Poloniei să-l numească pe voievodul moldav

”Stephanus ille magnus”( Ştefan cel Mare), vestea morţii sale a făcut

înconjurul curţilor regale ale Europei şi a fost consemnată în cronicile

vremii.

”În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din

voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte,

bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El

alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi

lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă –

înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed,

care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste

hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin

care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din

ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo

de Volga şi pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care

biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de

toate darurile, câte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi

şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva

duşmanilor. Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă:

drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba

trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, scria cu durere

cronicarul polon Miechowski. Deşi este cunoscută cu precizie data morţii

sale, numele urmaşilor şi aproape toate împrejurările, Ştefan a plecat

în mormânt cu un mare mister. Şi anume cauza exactă a morţii lui.

O rană care l-a chinuit aproape jumătate de veac

Domnia lui Ştefan cel Mare a fost una glorioasă pe plan militar. A

purtat 44 de campanii militare, dintre care a pierdut doar două.

Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi

moartea marelui voievod. Mai precis, o rană care nu s-a vindecat complet

şi s-a redeschis către anii bătrâneţii. Rana ar fi căpătat-o după un

asediu nereuşit din anii tinereţii. Este vorba despre campania din vara

lui 1462 pentru cucerirea cetăţii Chilia, aflată în stăpânirea Ţării

Româneşti, pe tronul căreia se afla Vlad Ţepeş.

Cetatea Chiliei, o fortăreaţă strategică de maximă importanţă la

ţărmurile Mării Negre, a ajuns mărul discordiei între foştii voievozi

aliaţi, din cauza concesiunilor făcute pentru a obţine tronul de

înaintaşii lui Ştefan cel Mare. Cetatea aparţinuse Moldovei, dar a fost

dăruită de Petru al II lea, în 1448, guvernatorului Ungariei, Iancu de

Hunedoara, în schimbul sprijinului militar în luptele dinastice.

Proprietatea ungurilor asupra Chiliei a fost confirmată şi de tatăl lui

Ştefan cel Mare, răposatul de la Răuseni, Bogdan al II lea. Vlad Ţepeş

primeşte cetatea după prestarea jurământului de vasalitate faţă de

coroana maghiară.

Războinicul voievod a fost rănit la asediul Chiliei FOTO

secretelezeilor.files.wordpress.com.

Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu

Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a

cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în

primele rânduri. Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această

rană va contribui mai târziu la moartea voievodului. ”Rana pe care o

căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462

nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă

ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie,

ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C.

Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean,

specialist în epoca ştefaniană. ”O rană veche dobândită la primul asediu

al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din

Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din

urmă, în mormânt”, apreciază istoricul


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.