ASTAZI ESTE
Ziua când a fost asasinat țarul Alexandru al II-lea al Rusiei (1 martie conform calendarului iulian folosit atunci în Rusia). Este succedat de fiul său cel mare, Alexandru al III-lea.
Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (rusă: Александр II Николаевич) (n. 29 aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Ţarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 şi până la asasinarea sa în 1881. De asemenea, a fost şi Mare Duce al Finlandei şi a revendicat titlul de rege al Poloniei.
Născut în 1818, Alexandru a fost fiul cel mare al Ţarului Nicolae I al Rusiei şi al Charlottei a Prusiei, fiica lui Frederick William al III-lea al Prusiei şi a Louisei de Mecklenburg-Strelitz. Până a urcat pe tronul Rusiei la vârsta de 37 de ani, Alexandru a dat puţine semne legate de potenţialul său de lider.
În perioada vieţii sale de moştenitor al tronului, atmosfera intelectuală din St. Petersburg era nefavorabilă oricărei schimbări, libertatea de gândire şi iniţativele particulare erau suprimate energic. Critica autorităţilor era considerată un delict grav. Totuşi, la 26 de ani după ce Alexandru a implementat schimbările pe care le-a dorit, a fost asasinat în public de o organizaţie teroristă, Narodnaya Volya.
Educaţia sa ca viitor Ţar a fost realizată sub supravegherea unui poet liberal romantic şi talentat translator, Vasili Zhukovsky[2]. Presupusa lui lipsă de interes în treburile militare detectate de istoricii de mai târziu ar putea fi doar reflecţia sa cu privire la rezultatele pe propria familie şi pe întreg spiritul ţării dat de războiul din Crimeea.
Neobişnuit pentru acele vremuri, tânărul Alexandru a făcut un tur al Rusiei de şase luni vizitând 20 de provincii ale ţării.[3] De asemenea, a vizitat multe ţări vest europene.[4] Ca ţarevici, Alexandru a devenit primul moştenitor Romanov care a vizitat Siberia.[5]
Domnia
Alexandru al II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său în 1855. Primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor războiului din Crimeea, a eşecului negocierilor de pace de la Sevastopol conduse de consilierul său de încredere prinţul Alexandru Gorchakov. Ţarul se gândea că Rusia era epuizată şi umilită de război. Încurajat de opinia publică a început o serie de reforme radicale.
Puterea autocrată era acum în mâinile cuiva care avea o gândire flexibilă, suficient de prudentă şi practică. Totuşi, creşterea mişcării revoluţionare "de stânga" a clasei educate a condus la un sfârşit abrupt pentru reformele lui Alexandru când a fost asasinat în 1881. Au existat mai multe tentative de asasinat a ţarului (1866, 1873, 1880).
Este cunoscut drept "Ţarul Eliberator", pentru decretele prin care i-a emancipat pe şerb. Arhitectul policii sale a fost Nicolai Alexeievici Miliutin
