Astazi este 20 noiembrie - ziua în care Iașul a devenit capitala României
În timpul Primului Război Mondial, Iaşul a adăpostit familia regală şi şefii Guvernului și a devenit capitala României. Regina a stat două săptămâni în tren, tras pe o linie secundară la Bârnova, iar Parlamentul s-a mutat în Teatrul Național. „În câteva zile, Iaşii s-au umplut, încât nu-şi mai putea trage omul sufletul“, aşa cum nota omul politic Constantin Argetoianu, şi s-a transformat rapid, din oraş patriarhal, cu vreo 80.000 de locuitori, în capitală, cu vreo 400.000 de locuitori.
Pe 15 august 1916, România a intrat război, în Prima Mare Conflagraţie Mondială, alături de puterile Antantei (Franţa, Anglia şi Rusia). Motivaţia: un singur vis, acela de a uni toţi românii într-o singură ţară. Însă acel vis era mult mai departe decât părea.
Spre sfârşitul anului 1916 armatele germane ocupaseră partea de sud a ţării, inclusiv Capitala, armata României fiind sfâşiată, după ce mai mult de jumătate din militarii noştri îşi pierduseră viaţa. Iar populaţia fugea devastată din calea ocupaţiei nemţeşti. După cum relata şi I. G. Duca, ministrul culturii din acel moment: „Bărbaţi, femei, copii, bolnavi şi bătrâni umblau în ploaie, pe vânt, pe ninsoare. Unii nu mai puteau înainta şi cădeau sleiţi de puteri şi lihniţi de foame de-a lungul drumurilor. Alţii mureau în şanţuri şi trupurile lor descompuse erau lăsate pradă corbilor. În depărtare, se auzeau focurile inamicului, copiii ţipau, femeile plângeau, oamenii răcneau, ploaia nu mai înceta, gerul se înteţea, într-o parte un sat era bombardat, într-alta se vedeau flăcări de incendiu”.
Valuri de refugiaţi soseau la Iaşi de la jumătatea lunii octombrie. Veştile de pe front stârniseră panică şi mulţi afacerişti, industriaşi, bancheri, gazetari se puneau la adăpost la Iaşi. Porneau către Moldova, în lungi şiruri de căruţe şi sute de mii de oameni simpli din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Drumurile şi şoselele erau pline de convoaie nesfârşite de care şi căruţe, trăsuri, cupeuri şi docare. „De-a lungul şoselelor erau numai cai şi boi rămaşi în drum, care îşi dădeau sufletul într-o crudă agonie, sau hoiturile lor înţepenite. Vedeai adesea şi copii morţi de frig şi de foame, părăsiţi pe câmpiile îngheţate de mamele lor, care în goana nebună nu avuseseră nici timpul să-i îngroape. Mulţi copii şi tineri mai ales, evacuaţi în grabă de frică să nu fie prinşi de duşman, veneau pe jos tocmai din fundul Olteniei şi Munteniei cu hainele zdrenţuite, cu ghetele bucăţi în picioare, abia târându-se prin ploaie şi noroi. De multe ori cădeau pe străzi istoviţi, cu ochii stinşi, cu mintea pierdută şi-şi dădeau sufletul înainte de a li se putea da vreun ajutor“ (Elena Th. Emandi, „Refugiaţii – Din anii de durere“).
La rândul său, generalul Alexandru Averescu nota în jurnal: „Este o debandadă generală; a vedea puhoiul de fugari e şi dureros şi revoltător” (Notiţe zilnice din răsboiu, 27 XI 1916). scrie curierul-iasi.ro
Regele Ferdinand I şi Guvernul se refugiaseră la Iaşi, partea Moldovei fiind singura fărâmă a României Mari neatinsă încă de nemţi. Iaşul devenise capitala, loc de retragere, dar şi cel în care armata şi-a revenit – un adevărat „pământ al făgăduinţei”. Pentru lucrările Parlamentului, menirea de gazdă i-a revenit atât aulei vechi din Palatul Universităţii, cât şi cochetului local al Teatrului Naţional. În acest timp de aproximativ doi ani, deşi nu a fost atacat de vreun duşman sau nu i s-a dat foc, sau nu a suferit devastarea obuzelor, oraşul Iaşi a devenit o localitate în ruină.
În Iaşi, străzile erau numai gropi în urma trecerii numeroaselor camioane militare ori a tunurilor ruseşti. Clădirile publice, acele clădiri care au găzduit şedinţele Parlamentului erau devastate, aşa cum a fost cazul Teatrului Naţional, care era una dintre cele mai cochete clădiri din România înainte de Primul Război Mondial. Acesta era pe dinăuntru numai zdrenţe. Uzina electrică a lucrat intens, pentru a da tuturor lumină, iar după conflict, motoarele acesteia au rămas într-o stare deplorabilă, ieşenii riscând oricând să rămână fără curent, a scris 7est.ro
Aceste lucruri au avut loc din cauza suprapopulării din acea perioadă, Iaşul nefiind pregătit pentru găzduirea unui număr atât de mare de oameni. Însă chiar şi aşa, oraşul a rezistat, ieşenii s-au luptat cu greutăţile, iar situaţia s-a stabilizat chiar dacă lipsa mâncării şi a hainelor era o mare problemă.
Sursa Ziarul de Iasi
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
