Jurnalism cetatenesc

Astăzi despre...Războiul troian

Ziarul de Vrancea
10 iun 2018 1131 vizualizări

Războiul troian este un conflict militar celebru al Antichității, care i-a avut ca protagoniști pe eroii ahei și inamicii acestora, locuitorii orașului Troia din Asia Minor[1]. Conform mitologiei grecești, neînțelegerea ar fi izbucnit după ce Paris, prințul Troiei, ar fi răpit-o pe Elena, soția lui Menelau, regele Spartei. Deși neconfirmată istoric, legenda Războiului Troian este una din cele mai importante teme ale literaturii Greciei Antice, mai ales datorită celor două mari epopei, Iliada și Odiseea, atribuite lui Homer. Iliada relatează parțial ultimul an al asediului Troiei, iar Odiseea descrie drumul întortochiat al întoarcerii acasă a lui Ulise (Odiseu), regele Itacăi și unul din principalii lideri ai armatei aheilor. Alte segmente ale legendei sunt redate într-un ciclu de poeme eroice care nu a supraviețuit decât sub forma unor fragmente. Episoadele războiului au constituit material tematic și sursă de inspirație pentru tragedia greacă sau pentru poeții romani Virgiliu și Ovidiu.

Cauzele războiului troian sub aspect mitic sunt complexe, deoarece au antrenat chiar și zeitățile Olimpului. Se spune că în timpul nunții zeiței Thetys cu regele tesalian Peleus, tocmai când zeii dănțuiau, și-a făcut apariția Eris, personificarea discordiei, înciudată că nimeni nu s-a gândit să o invite, și a aruncat în mulțime un măr de aur[2] pe care stăteau scrise cuvintele „celei mai frumoase”. Văzând mărul, Hera, Atena și Afrodita s-au grăbit să-l revendice, susținând fiecare în parte că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Nereușind să ajungă la o înțelegere, cele trei zeițe au hotărât să ceară o opinie imparțială. De aceea l-au ales ca arbitru pe prințul troian Paris. Ademenit cu diferite daruri de învrăjbitele olimpiene, Paris i-a oferit în cele din urmă mărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis că Elena, cea mai frumoasă femeie pământeană, îi va deveni soție. Prin farmecele specifice, zeița a determinat-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris și să fugă cu el în Troia. Agamemnon, regele din Micene, a hotărât să răzbune onoarea fratelui său Menelaus printr-un război îndreptat împotriva cetății care a făcut posibilă rușinea. De altfel, relațiile dintre Troia și restul Greciei erau oricum foarte tensionate. Războiul dintre troieni și ahei a durat zece ani, timp în care mulți eroi au murit, și din tabăra Eladei (Ahile, Aiax, Patrocles, Antiloh etc.) și din cea a Troiei (Hector, Deifob, Paris etc.). Chiar și lumea zeilor s-a divizat în susținerea uneia sau alteia din cele două tabere: Poseidon, Hera, Atena, Hefaistos și Hermes erau de partea aheilor, iar Ares, Apollo, Afrodita, Artemis și chiar Zeus erau de partea troienilor. Într-un sfârșit, aheii reușesc să pătrundă în cetatea asediată, prin vicleșugul calului troian. Lipsiți de milă, ei îi masacrează fără discriminare pe locuitorii Troiei și profanează templele, gest ce va atrage mânia zeilor. Puțini dintre ahei au reușit să se întoarcă acasă după război: cei care nu au murit în luptă, au fost zdrobiți la întoarcere de apele înfuriate ale lui Poseidon. Câțiva ahei au întemeiat colonii pe țărmurile cele mai îndepărtate ale lumii, purtați fiind de forțele divine. Dintre troieni, un număr redus a reușit să supraviețuiască masacrului. Mult mai târziu, romanii aveau să pretindă că sunt descendeții prințului Enea, frate al lui Paris, care, după căderea cetății, s-a întreptat către Italia împreună cu alți troieni supraviețuitori. Legenda este istorisită de Vergilius în epopeea Eneida.

Grecii antici credeau că războiul troian chiar a existat, că a fost un eveniment istoric. Ei ziceau că a avut loc în secolul al XIII-lea i.Hr. sau al XII-lea i.Hr. și că Troia se afla în vecinătatea strâmtorii Dardanele, adică în nord-vestul Turciei actuale. Până în Epoca modernă s-a crezut că atât războiul cât și orașul erau doar niște mituri, și nu au existat. În 1870 însă, arheologul german Heinrich Schliemann a excavat un sit arheologic, și a estimat că ar putea fi chiar rămășițele Troiei, lucru confirmat și de alți câțiva cercetători[3]. Nu au rămas însă dovezi clare că Troia lui Homer chiar a existat, sau că oricare din evenimentele prezentate în poemele eroice a avut loc. Mulți savanți au căzut de acord că mitul războiului troian ar putea avea și un miez istoric, epopeile homerice fiind astfel o fuziune de relatări despre asedii și expediții ale grecilor din Epoca Bronzului sau perioada miceniană. Cei care cred că legenda războiului troian derivă dintr-un anumit conflict istoric, îl plasează de obicei între 1300 î.Hr. și 1200 î.Hr., preferând adesea datele oferite de Eratostene (1194 î.Hr. - 1184 î.Hr.) care corespund cu arderea Troiei a VII-a.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.