Astăzi despre...Alessandro Volta
1801: Alessandro Volta prezintă prima baterie electrică
Alessandro Volta (n.18 februarie 1745, Como, Ducatul Milanului, astăzi în Italia – d. 5 martie 1827, Camnago lângă Como, Lombardia-Veneția), fizician italian, a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat unității de tensiune electrică (volt). În anul 1801 Napoleon îl invită la Paris și îi acordă statutul de membru al Institut de France și îl numește conte, iar mai târziu senator al Lombardiei, în 1810. Cea mai mare onoare a primit-o din partea comunității oamenilor de știință, care, în cinstea lui, au numit unitatea de măsură pentru forța electromotoare și potențialul electric – “volt”. Contribuția sa în domeniul fizicii și al electricității în special a fost deosebit de importantă, fiind punctul de plecare pentru numeroase cercetări și descoperiri ulterioare. A făcut cercetări și în domeniile chimiei (în 1778 a fost primul savant care a izolat metanul, principalul constituent al gazului natural), meteorologiei (a inventat electrometrul, instrument de măsurare a electricității atmosferice). Electroforul (un instrument pentru acumularea de electricitate statică – care stă la baza condensatoarelor utilizate și astazi) (1774). Inventii: electroscopul (un instrument care permite evidențierea diferențelor de potențial) (1775), prima baterie electrică din istorie, așa-numita “pilă voltaică” – “strămoșul” bateriilor electrice, ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică. (1800)