Astăzi despre...
Marin Preda
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.
Marin Preda
Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un scriitor
român postbelic și directorul editurii "Cartea Românească". Marin Preda
a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci
confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să
introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid” în anii
'70. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”,
este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva
săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și
librăriile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980,
scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a
scriitorilor din Palatul Mogoșoaia.
| Literatura română | ||
|
|
||
| Istoria literaturii române | ||
|
|
||
| Curente în literatura română | ||
|
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
|
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
|
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| v • d • m | ||
La 5 august 1922,în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman,
se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar",
și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu
încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi
pensie în continuare ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din
prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și
Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i
murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia
celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).[4]
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă
care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire”
– nu este lipsită de griji.
În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin
Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la
vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris
în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie
de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul
vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze
adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii
cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată
în Moromeții).
Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din
viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește
de malarie.
Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar
și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să
împrumute în comunele vecine: „Cum adică - exclamase odată tatăl
surprins - să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte,
domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât
asta, ar fi ieșit gălăgie mare...”. Cu rugăminți repetate și
insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl
său să-l dea la „școala de învățători”.
Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învățător pe
Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul își va reaminti la
bătrânețe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se
descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzațională”.
Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obținerea
certificatului de absolvire a șapte clase îl susține la Școala de centru
din Ciolănești (o comună la zece kilometri distanță de
Siliștea-Gumești). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de
absolvire a șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.
Plecarea din satul natal
În 1937,
evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului
fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la
Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală
din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau
preferați la examene cei din județul respectiv.) Tatăl intenționează
acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul
Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura
cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud,
unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de
normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu
colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg
din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din
Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a
manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar
matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de
profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare
scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O
compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi
publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu
mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani
de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai
iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.
În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu.
Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii
lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei
decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”.
La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul
directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă din cauza
greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.
În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e
imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse,
toată toamna și toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură,
nefirești... N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și
umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată
ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.
În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu
include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar
manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin
intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la
ziarul „Timpul”, în 1941.
Activitatea literară
În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.[4]
În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt
timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La
recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.
În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani.[5] Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”.
Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții, considerat ca fiind capodopera scriitorului.
Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing.
În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste
trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a
recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la
începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii:
Nicolae și Alexandru.
În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.
Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.
În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.
Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut.[necesită citare]
Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte.[6][7].
Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost
violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor
respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile
unei come etilice”[8]. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.
În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.
| Marin Preda | |
| Activitatea literară | |
|---|---|
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
