Jurnalism cetatenesc

Astăzi despre...

Ziarul de Vrancea
15 mai 2018 547 vizualizări

Marin Preda

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.

Marin Preda

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un scriitor

român postbelic și directorul editurii "Cartea Românească". Marin Preda

a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci

confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să

introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid” în anii

'70. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”,

este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva

săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și

librăriile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980,

scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a

scriitorilor din Palatul Mogoșoaia.

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu

Secolul 16 - Secolul 17

Secolul 18 - Secolul 19

Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism

Romantism - Realism

Parnasianism - Simbolism

Naturalism - Modernism

Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism

Suprarealism - Proletcultism

Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română

Scriitori după genuri abordate

Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)

Poeți - Eseiști

Nuveliști - Proză scurtă

Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

La 5 august 1922,în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman,

se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar",

și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu

încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi

pensie în continuare ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din

prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și

Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i

murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia

celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).[4]

Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă

care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire”

– nu este lipsită de griji.

În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin

Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la

vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris

în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie

de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul

vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze

adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii

cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată

în Moromeții).

Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din

viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește

de malarie.

Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar

și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să

împrumute în comunele vecine: „Cum adică - exclamase odată tatăl

surprins - să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte,

domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât

asta, ar fi ieșit gălăgie mare...”. Cu rugăminți repetate și

insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl

său să-l dea la „școala de învățători”.

Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învățător pe

Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul își va reaminti la

bătrânețe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se

descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzațională”.

Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obținerea

certificatului de absolvire a șapte clase îl susține la Școala de centru

din Ciolănești (o comună la zece kilometri distanță de

Siliștea-Gumești). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de

absolvire a șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.

Plecarea din satul natal

În 1937,

evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului

fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la

Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală

din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau

preferați la examene cei din județul respectiv.) Tatăl intenționează

acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul

Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura

cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud,

unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de

normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu

colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg

din Abrud.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din

Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a

manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar

matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de

profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare

scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O

compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi

publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu

mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani

de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai

iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.

În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu.

Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii

lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei

decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”.

La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul

directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă din cauza

greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.

În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e

imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse,

toată toamna și toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură,

nefirești... N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și

umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată

ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.

În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu

include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar

manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin

intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la

ziarul „Timpul”, în 1941.

Activitatea literară

În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.[4]

În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt

timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La

recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.

În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani.[5] Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”.

Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții, considerat ca fiind capodopera scriitorului.

Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing.

În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste

trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a

recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la

începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii:

Nicolae și Alexandru.

În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.

Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut.[necesită citare]

Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte.[6][7].

Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost

violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor

respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile

unei come etilice”[8]. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Marin Preda
 
 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
Activitatea literară
   
   
   
   
 
 
 
   
 
 
 
 
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.