Jurnalism cetatenesc

Astăzi despre Emil Botta, vrânceanul născut în urmă cu 108 ani la Adjud

Ziarul de Vrancea
14 sep 2019 3164 vizualizări

Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud, România – d. 24 iulie 1977,] București, RS România) a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București (1932).

Biografie

Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigație.

A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur”: cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită ca un ouvrier cvasianonim la o construcție poetică de primă mărime.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”[3] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[4] A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).

Despre operele sale

Asumându-și, ca și fratele său Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alături de marile nuanțe tragice ale culturii poetice universale, el a reușit pe acest fond să desfășoare un mare joc poetic, rol în care își avea propria damnațiune. Poetul a venit cu o întreagă recuzită din marile teatre spirituale ale lumii, invocând Himera și Fantazarea luptând și lucrând pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desăvârșire făcută în numele Artei.

Știința acestei poezii este „Știința ciocârliei/ care trece vămile pustiei”. Cântecul lui este în apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului” este invocat „decemvre”, la Botta „bate novembre pădurile moarte”. El este altfel și eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuară a singurătății: „Și singur e codru acuma și-n veci”. Pare un poet al legendelor acest poet în tulburătorul său discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ și vânzării dat singurel sub lună?/ O, frățâie, de-am fi împreună/ pe muntele Daciei, în lumina de sus!”

„Dor” și „Neliniște” nu sunt doar două tragice dar fermecătoare stări poetice, caracteristice marilor filosofi și artiști, mai mult: două mari personificări, vecini ai noștri de totdeauna, ei sunt „doi români”. Sub razele lor se desfășoară întreaga ceremonie poetică a lui Emil Botta. Poetul își așează glasul după farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele rămân românești, aproape de invocațiile haiducești din doinele și baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tăcere,/ pământe, pământe, vere,/ fă-te cristalin și morții tăi/ vedea-i-aș ca florile-n văi”. Prozele din volumul „Trântorul” fac parte din aceeași zonă a gândirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnării” motiv incurabil al întregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repaușează estetic, abandonându-se febril unei neînfrânte trăiri în ficțiune” (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este învățat, probabil de la Franz Kafka, tradus la noi, în epocă, de către Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poeții mari ai liricii noastre, fiind între clasicii interbelici și generația războiului (grupările Albatros și Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decât de primii, el aparține, paradoxal, mai cu seamă întâilor. Între poezia lui Ion Vinea, de pildă, și a lui Emil Botta, șansa istoriei literare șade de partea „Întunecatului april” decât de aceea a „Orei fântânilor”. Pentru că Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poeții români, nu atât la nivel lexical, cât mai cu seamă la acela al viziunilor. Emil Botta a fost însăși efigia poetului. Opera sa poetică și-a păstrat semeția singurătății pe care o avea poetul în viață.

În selecția de Poeme din 1974, excepționale sunt cele treisprezece poeme, publicate pentru prima oară în volum. Avem de-a face cu niște legende simbolice ori cu niște parabole despre destinul artistului, rătăcit într-un „vis rău” , în care a murit de mii de ori, fără a fi apucat să dea de veste din acele „moarte pustii”, echivalente cu Gomora, sau „canonit” ca Ion Vodă Armanul, „trunchiatul cumplit”, prefăcut în pasăre, „sălbăticiune de aer”.[5]

A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul procurorului Paveliu.

Familie

A fost căsătorit o perioadă de timp cu actrița Maria Mimi Botta.[6]

    Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea)

    Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar)

    Poezii, 1966

    Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971

    Poeme, 1974

    Un dor fără sațiu, 1976

Proză

    Trântorul, 1938 (ediția a II-a, 1967)

Premii

    Premiul Fundațiilor Regale (1937)

    Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1967)

Filmografie

    Se aprind făcliile (1939)

    Viața nu iartă (1957)

    Bijuterii de familie (1957)

    Când primăvara e fierbinte (1960)

    Poveste sentimentală (1961)

    S-a furat o bombă (1961)

    Pași spre lună (1964)

    De-aș fi... Harap Alb (1965)

    Șah la rege (1965)

    Răscoala (1965)

    Pădurea spânzuraților (1965)

    Faust XX (1966)

    Subteranul (1967)

    Lettre a Carla (1967)

    Dacii (1967)

    Reconstituirea (1968)

    Columna (1968)

    Realitatea ilustrată (serial TV, 1969)

    Dincolo de nisipuri (1974)

    Mastodontul (1975)

    Premiera (1976)

Note

    ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

    ^ a b c d Emil Botta, Filmportal.de, accesat în 9 octombrie 2017

    ^ Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 3 din 26 ianuarie 1953.

    ^ Decretul nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial nr. 96 din 7 noiembrie 1967.

    ^ Al. Piru, Poezia românească contemporană. 1950-1975. Vol. 1. Editura Eminescu, București, 1975, pp. 186-191

    ^ Arcanele lucidității (II) - Revista 22 - săptămânal independent de analiză politică și actualitate culturală

Bibliografie

    Arion, George, Interviuri, Editura Eminescu, București, 1979.

    Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația..., București, 1941.

    Cândroveanu, Hristu, Poeți și poezie, Editura Cartea Românească, București, 1980.

    Ciopraga, Const., Între Ulysse și Don Quijote, Editura Junimea, Iași, 1978.

    Cioculescu, Șerban, Itinerar critic, Editura Eminescu, bucurești, 1973.

    Comarnescu, Petru, Moarte și transfigurare în poezia d-lui Emil Botta, în Timpul, an VIII, nr. 2395, ian. 1944.

    Constantinescu, Pompiliu, Emil Botta: „Întunecatul April”, în Vremea, nr. 509, an X, 17 oct. 1937.

    Constantinescu, Pompiliu, Emil Botta: „Pe-o gură de rai”, în Vremea, an XVI, nr. 735, 6 febr. 1944.

    Cristea, Radu Călin, Emil Botta – despre frontierele inocenței, Editura Albatros, București, 1984.

    Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. II, Editura Minerva, București, 1974.

    Crohmălniceanu, Ov. S., Mierla, muza poetului Emil Botta, în România literară, 14 febr. 1980.

    Dima, Al., Viziunea cosmică în poezia românească, Editura Junimea, Iași, 1982.

    Doinaș, Ștefan Aug., Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974.

    Doinaș, Ștefan Aug., Poezie și modă poetică, Editura Eminescu, București, 1972.

    Fântâneru, Constantin, „Întunecatul April”, în Universul literar, an XLVIII, 14 oct. 1939.

    Felea, Victor, Emil botta, în Tribuna, nr. 32 (1077), 11 aug. 1977.

    Flămând, Dinu, „Un dor fără sațiu”, în Amfiteatru, nr. 12, dec. 1976.

    Ionescu, Eugen, Trei poeți, în Vremea, nr. 508, 10 oct. 1937.

    Iorgulescu, Mircea, Moment Emil Botta, în România literară, nr. 15, 12 apr. 1984 .

    Iorgulescu, Mircea, Rondul de noapte, Editura Cartea Românescă, București, 1974.

    Ivașcu, George, Confruntări literare, vol. III, Editura Eminescu, bucurești, 1988.

    Grigurcu, Gheorghe, De la Eminescu la Nicolae Labiș, Editura Minerva, București, 1989.

    Grigurcu, Gheorghe, Poeți români de azi, Editura Cartea Românească, București, 1979.

    Grigurcu, Gheorghe, Poezia lui Emil Botta, în Viața românească, nr. 3, 1977.

    Livescu, Cristian, Poezia dorului fără sațiu, în Tribuna, an XXI, nr. 26 (10719, 30 iunie 1977.

    Manolescu, Nicolae,, Metamorfozele poeziei, Editura pentru Literatură, București, 1968.

    Manolescu, Nicoale, Un mare poet, în România literară, nr. 48, 1976.

    Manu, Emil, „Un dor fără sațiu”, în Săptămâna, nr. 306, 15 oct. 1976.

    Micu, Dumitru, Poezia „Dorului fără sațiu”, în Contemporanul, nr. 1 (1574), 7 ian. 1977.

    Mihăilescu, Dan C., Întrebările poeziei, Editura Cartea Românească, București, 1988.

    Mioc, Simion, Structuri literare, Editura Facla, Timișoara, 1981.

    Moraru, Cristian, Ceremonia textului, Editura Eminescu, București, 1985.

    Papu, Edgar, Emil Botta „Întunecatul April”, în Gând românesc, an VI, nr. 1-2, ian.-febr., 1938.

    Perpessicius, Opere, vol. 10, Editura Minerva, București, 1979.

    Piru, Al., Istoria literaturii române de la început până azi, Ed. Univers, București, 1981.

    Pop, Ion, Lecturi fragmentare, Editura Eminescu, București, 1983.

    Pop, Ion, Transcrieri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976.

    Sebastian, Mihail, Emil Botta: „Întunecatul April”, în Reporter, 11 iulie 1937, an V, nr. 21.

    Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. I, Editura Cartea Românească, București, 1978. 454

    Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. II, Editura David-Litera, București-Chișinău, 1998.

    Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, vol. I, Editura pentru Literatură, București, 1968.

    Streinu, Vladimir, Semne noi de lirism, în Revista Fundațiilor Regale, an IV, 1 sept. 1937, nr.9.

    Uricariu, Doina - Prefața la Emil Botta Le chevalier a l’escargot d’or /Cavalerul cu melc de aur, Editura Minerva, 1985

    Uricariu, Doina - Prefață, note, tabel bio-bibliografic și bibliografie selectivă la Emil Botta – interpretat de... Editura Eminescu, 1986.

    Uricariu, Doina - Ecorșeuri: Structuri și valori ale poeziei românești moderne, Editura Cartea Românească, 1990. Eseuri și studii despre literatura română interbelică, privită în contextul creației și mentalității europene.

    Uricariu, Doina - Apocrife despre Emil Botta, Editura Universalia, București, 2001, ISBN 973-99880-0-1

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.