Jurnalism cetatenesc

Astăzi despre Ștefan cel Mare

Ziarul de Vrancea
1 iul 2018 598 vizualizări

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.[15]

Lui Ștefan cel Mare românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles în pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine le-au făcut; el îți va răspunde: Ștefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său. Orice bunătate, orice așezământ a căruia rămășițe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire ominească, orice puneri la cale înțălepte Ștefan vodă le-au urzit, îți va zice el, și iar Ștefan vodă.

În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile și instituțiile făcute în cinci veacuri, de atâția stăpânitori.

_______ Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel Mare[16]:p. 195

Accederea la tron

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos. [10]:p. 13[17]:p. 59

Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost din nou înfânt și silit să ia calea exilului, în Polonia.[7]:p. 54

„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457, în luna lui aprilie, în săptămâna mare dinaintea Paștilor, veni Stefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste. Și veniră asupra lor Aron Vodă la un părău sau apă cu numele Hreasca, la Doljești. Așa, goni Ștefan Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.”[17]:p. 59

_____ Cronica lui Ștefan cel Mare

Despre locul exact al luptei au existat mai multe variante vehiculate de-a lungul vremii. Majoritatea istoricilor (Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ilie Minea Minea ș.a.) au propus ca loc al bătăliei localitatea Doljești, de lângă Roman, pornind de la relatările cronicilor moldovenești. A. D. Xenopol, pornind de la o versiune a letopisețului lui Grigore Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani.[10]:p. 13 Cea mai plauzibilă pare a fi cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană - Dolschecht, dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită cu Șendrea, viitorul portar al Sucevei.[18]

După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului.

„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.”[1]:p. 35

_____ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Politica internă

Consolidarea bazei politico-sociale

Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.[10]:pp. 16-17

În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat o preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și slujitorii) și a țărănimii libere. Marea proprietate, acordată boierilor, era din punct de vedere juridic „feudă”, fiind grevată de obligația titularului de a efectua serviciul militar cu oamenii săii în schimbul garantării de către domn a posesiuni pământului. În schimb, mica proprietate, deși nu se se bucura de vreo garanție din partea domnului, era lipsită și de constrângeri militare, fiind una de tip alodial.[10]:p. 48

Din acest motiv, până la urcarea pe tron a lui Ștefan, țăranii liberi nu erau obligați să presteze serviciul militar, deoarece pământul pe care îl stăpâneau nu era primit de la domn. Ștefan avea să facă o reformă radicală în sistemul realțiilor feudale, prin obligarea țărănimii libere la prestarea serviciului militar, conferind astfel acestei clase o funcție politică importantă în viața statului. Utilizarea răzeșimii în armată a reprezenta o lovitură importantă la situația privilegiată a marii boierimi, singura care avea monopolul obligațiilor militare. În momentul în care Ștefan a implicat în chestiunile de apărare a țării și alte elemente sociale, care executau serviciul militar fără a primi în schimb imunități și privilegii, ponderea marii boierimi mari ca bază socială a țării, s-a diminuat în in mod esențial.[10]:pp. 112-114

Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea» lui, în această oaste de țară, am putea zice în oameni de arme sădiți de el pe tot întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic mai însemnat, care lămurește puterea și politica marelui domn. El a fost un mare colonizator de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară. [12]:p. 16

_____ P. P. Panaitescu, Ștefan cel Mare. O încercare de caracterizare

Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță. [19][10]:p. 36

Relația cu marea boierime

Relația sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu. [6]:p. 74

Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând imediat sub domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare raspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn al importanței pe care o aveau, pârcălabii erau situați întotdeauna inaintea dregătorilor de curte, cu exceptia marelui vornic.[7]:p. 109

În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a marilor dregători, mulți rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani, cum ar fi: marele spătar Câlnău – optsprezece ani, marele vistiernic Iuga – douăzeci și unu de ani sau marele logofăt Tăutu – mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării.[7]:p. 109

Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat doar două conspirații boierești în cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea din 1471 - când au fost decapitați trei mari boieri în frunte cu cumnatul său, marele vornic Isaia și cea organizată în 1504 - cu două zile înainte de moartea sa, care viza îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron, terminată identic cu omorârea capilor conspirației.[6]:p. 129, 267

Infrastructura de transport a Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare era slb dezvoltată, neexistând drumuri construite sau întreținute de autorități.

„Drumurile erau niște simple urme de șleauri, de-a lungul anumitor văi sau pe anume direcții, pe care experiența le arătase ca mai prielnice pentru comunicarea între două ținuturi sau localități. Starea lor, ca pretutindeni de altmintrelea în acele vremuri, era foarte rea, căci ele erau fie acoperite de un strat gros de praf, fie adevărate mocirle cu gropi adânci.”[20]:p. 154

Trecerile peste râuri se făcea, de regulă, prin vaduri, iar dacă acestea erau prea adânci, pe poduri umblătoare. Podurile fixe erau de lemn, peste râurile mai mari sau de piatră, peste pârâuri. Principalele puncte de trecere prin vad a marilor râuri erau la Verișcani și Reuseni, pe Siret, Țuțora și Cernăuți, pe Prut, Vadul Jorii, pe Nistru și Bătinești pe Putna. Poduri umblătoare erau la Târgul Siret, pe Siret, Cernăuți, pe Prut și Roman, pe Moldova.[20]:p. 155

Principalele surse de venit ale domniei erau reprezentate de veniturile încasate din monopoluri și taxe vamale. Domnul avea monopolul exploatării și comercializării sării și argintului, precum și monopolul comerțului cu pește, ceară și blănuri prețioase. Vămile erau așezate pe principalele artere comerciale. Sistemul vamal cuprinde vămile externe, dispuse pe frontieră și vămi interne. Vama de import se plătea doar la Suceava iar vama de export la vămile externe de la Cernăuți (pentru Regatul Poloniei), Chilia (pentru Imperiul Otoman), Cetatea Albă (pentru Regatul Crimeii), Adjud (pentru Regatul Ungariei) și Putna (Țara Românească). În plus mai existatu vămi interne unde se plătea o taxă de tranzit, la Lăpușna, Roman, Bacău, Vaslui, Bârlad și Tecuci. [7]:p. 88[10]:p. 72

Ca surse secundare de venit o reprezentatu arenzile încasate de la proprietarii de case si atelierele meștesugărești din orașe, amenzile și taxele de judecată (tretina - a treia parte din lucrul judecat) și veniturile satelor și ocoaleleor domnești. Domnul devenea de asemenea proprietar de drept al moșiilor rămase fără moștenitor precum și a celor confiscate de la boierii condamnați pentru „hiclenie” (trădare). [10]:pp. 71-72

Ștefan cel Mare a fost unul dintre puținii domni ai Moldovei care au bătut o monedă proprie - gros moldovenesc, fapt ce reprezenta inclusiv o modalitate de a afirmare a suveranității. Monedele erau confecționate din argint, cu un diametru de 13 milimetri, având ștanțate stema țării și inscripțiile MONETAMOLDAVIE pe avers și STEFANVSVOIEVODA pe revers. Valorile erau de un gros și o jumătate de gros. [7][21]:p. 297

Cantitatea de masă monetară a fost însă una mică, baterea monedelor fiind determinată în primul rând de scopuri politice - plata serviciilor militare prestate de boierime sau a mercenarilor și mai puțin pentru facilitarea schimburilor comerciale, care se bazau în continuare pe monedele emise de mai puternicele state vecine. [21]:p. 353

Politica externă

În politica externă a lui Ștefan cel Mare pot fi identificate trei mari perioade, fiecare cu obiective specifice. [10]:p. 7 La urcarea pe tron a lui Ștefan, contextul geopolitic făcea ca Moldova să fie obiectul încercărilor de hegemonie ai celor doi mari vecini, regatele Poloniei și Ungariei. În urma perioadei de instabilitate generată de luptele pentru domnie dintre urmașii lui Alexandru cel Bun, poziția ei față de cei doi vecini rivali se degradase considerabil, de unde necesitatea pentru tânărul domn de a duce o politică externă realistă și echilibrată.[22]:p. 516

„Ștefan urmări încă din tinerețea lui un principiu, care îi fu prea folositor în lunga și viforoasa lui carieră. Niciodată doi dușmani, ci totdeauna împăcarea cu unul, cât era în ceartă cu celălalt.” [13]:p. 408

_______A.D.Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană

Pentru transpunerea în practică a politicii externe, Ștefan va acorda o atenție dezvoltării deosebită instituției însărcinate cu acest domeniu, logofeția. Marele logofăt avea să devină cel mai important dregător al țării. Ștefan și-a ales cu grijă colaboratorii din acest domeniu, în lunga sa domnie demnitatea de logofăt a fost îndeplinită doar de trei boieri: Ioan Dobru (8 septembrie 1457-5 februarie 1468), Toma (28 iulie 1468-26 august 1474) și Ioan Tăutu (14 apr.1475 - 7 oct. 1503). [23]:p. 38. Cei mai cunoscuți diplomați moldoveni din această perioadă, menționați pentru modul cum au condus soliile încredințate de domn au fost logofătul Ioan Tăutu și Ioan Țamblac.[24]:p. 10[25]

Diplomația se judecă după rezultate, și rezultatele diplomației lui Ștefan sunt minunate. La 1462-1465 se luptă cu muntenii și e în pace cu turcii, ungurii și polonii; la 1467 se luptă cu ungurii, e bine cu turcii și polonii intervin în favoarea lui, protestând la Buda; la 1469-1479 e în luptă cu muntenii - ungurii și turcii nu intervin; la 1475-1476 luptă cu turcii - polonii și ungurii îi trimit mici ajutoare; la 1477-1480 luptă cu muntenii, ajutat de unguri; la 1481-1487 luptă cu turcii, fără intervenție polonă și ungurească; la 1497-1499 luptă cu polonii - ungurii, turcii și rușii intervin în favoarea lui Ștefan. Chiar cu tătarii lui Mengli Ghirei a avut mult timp relații bune.[12]:p. 27

_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare

1457-1469

Prima perioadă, între 1457-1469, este caracterizată de acțiunile politice și militare pentru recunoașterea externă și consolidarea domniei. În acest sens erau vizate întărirea poziției Moldovei pe scena regională și recâștigarea libertății de acțiune a țării, simțitor îngrădită în deceniile anterioare. Imediat după înscăunare au loc ciocnirile cu polonii care-l adăposteau pe Petru Aron și cu care avea să încheie pace în 1459. Urmează încercările de cucerire a Chiliei, luptele de la Baia cu Matei Corvin, de la Lipnic cu tătarii și atacul Țării Românești și arderea Brăilei. Tot în această perioadă a reînnoit privilegiile comerciale pentru negustorii din Brașov și Lvov și a inițiat contactele cu mănăstirile de la Muntele Athos.[26]:pp. 8-9.[22]:p. 516

1470-1486

Cea de-a doua perioadă, între 1470-1486, a fost cea mai complicată și dificilă din timpul domniei sale, fiind perioada de apogeu a conflictului cu Imperiul Otoman. O primă constantă a politicii externe a lui Ștefan în această perioadă a fost atragerea Țării Românești în coaliția antiotomană. Primul episod l-a reprezentat conflictul cu Radu cel Frumos, concretizat în patru campanii militare desfășurate între 1469-1473, încheiat cu victoria lui Ștefan. [22]:p. 522-524 În același context, Ștefan a intervenit și a numit patru domni în Țara Românească: Laiotă Basarab, Vlad Țepeș, Basarab cel Tânăr Țepeluș și Vlad Călugărul, împotriva unora dintre aceștia fiind nevoit să ducă campanii militare pentru a-i scoate din domnie, pentru că i-au trădat încrederea.[26]:pp. 9-10

O a doua linie majoră a politicii externe a perioadei a fost de a avea liniște și eventual sprijin în lupta antiotomană din partea vecinilor mari, în acest scop încheind „pace trainică și veșnică” cu Matei Corvin, în 1475 și depunând jurământ de vasalitate și credință lui Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, la Colomeea, în 1485. În aceeași direcție se înscrie scrisorile și soliile trimise Papei de la Roma și conducătorilor Veneției, cea mai cunoscută fiind solia lui Ioan Țamblac din 1477.[26]:pp. 10-12[27]:p. 89

Obiectivul principal al politicii externe în această perioadă avea să fie însă încercarea de a asigura integritatea teritorială a Moldovei și independența față de Imperiul Otoman. [6]:pp. 151-216

„S-a întâmplat ca atunci când toți principii supuși stăpânului (Mehmet al II-lea - n.n.) au aflat că Zucha-Zan (Uzun Hasan, hanul turcmenilor – n.n) intrase în luptă împotriva lui, ei s-au veselit cu toții, zicând: «Acum, Mehmet va fi nimicit. Ceea ce el ne-a făcut nouă, îi va face lui acum Dumnezeu... ». Și s-au răsculat împotriva turcilor... Între ei se afla și domnul Valahiei Mici (Moldova – n.n)... Dat fiind că țara sa e mică și locuitorii ei sunt puțin numeroși, dar cu toții viteji, care se adăpostesc în munți și văi, cine ar avea îndrăzneala să se apropie de ei? Așadar, când a aflat că Zucha-Zan a pornit la luptă împotriva stăpânului său, sultanul Mehmet al II-lea, Ștefan a început să urzească fel de fel de planuri. Pe ascuns, a pus capăt supunerii sale și și-a scuturat umerii de povară...” [22]:p. 525

______Elia ben Elkana Capsali - Istoria Otomană

În aces sens Ștefan a renunțat la plata tributului către Poartă în 1473, a condus două campanii majore antiotomane – cele din 1475 și 1476, precum și alte patru campanii minore – cele pentru apărarea Chiliei și Cetății Albe din 1475 și 1484, precum și luptele împotriva oștilor turcești conduse de Ali Hadâmbul, beilerbey-ul Rumelie și Malcoci, pașa de Silistra, din în 1485-1486. [26]:pp. 11-13

La începutul anilor 1480, contextul regional începea să se schimbe. Polonia înclina tot mai mult să coopereze cu turcii, Ungaria acorda prioritate Europei Centrale, Țara Românească fusese readusă sub controlul Porții iar Hanatul Crimeii redevenise vasal acesteia. [22]:p. 539 După cucerirea de către turci a Chiliei și Cetății Albe și în noul context extern european, Ștefan decide în 1487 să încheie pace cu Imperiul Otoman, acceptând reluarea plății tributului în schimbul garantării de către aceștia a statalității și independenței Moldovei.

„Anul 892 (1487). În zilele când Davud-pașa a plecat în expediție în Arabia, a venit un sol din Moldova cu haraci pe doi ani și a plecat primind răspunsul de pace”. [28]:p. 329

_______Cronica turcească

1487-1504

După încheierea păcii cu Imperiul Otoman și securizarea frontierei sudice, în ultima parte a domniei, Ștefan își va focaliza politica externă pentru rezolvarea chestiunilor în dispută de la frontiera nordică. În acest sens a dezvoltat un sistem de alianțe cu Cnezatul Moscovei (1491), Hanatul Crimeii și Marele Ducat al Lituaniei (1499), în scopul îngrădirii influenței polone. După victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului din 1497 și expediția militară în Galiția din 1498, a încheiat pace cu Regatul Poloniei. Ultima sa mare acțiune diplomatică au fost negocierile cu polonezii, din 1502-1503, pentru restituirea Pocuției, negocieri rămase fără succes. [10]:p. 8[22]:p. 545-554

La moartea sa, Ștefan lăsa țara într-o situație politică favorabilă, având tratate de pace încheiate cu toți vecinii săi. Ultimul sfat de politică externă dat fiului său Bogdan al III-lea înainte de a muri a fost de a menține pacea cu Imperiul Otoman, „socotindu din toții mai puternicu pre turcu și mai înțeleptu”.[1]:p. 66

„Nimic nu tulbura de la moartea lui Matiaș legăturile bune cu ungurii. Turcii din cetățile de la Dunărea-de-jos se stâmpărase; Mengli-Ghirai, Hanul Crâmului, socrul lui Selim, fiul cel mai mare al Sultanului, care stătea la Caffa, uitase drumul Moldovei. Numele «Moldoveanului» era cunoscut cu cinste în lumea întreagă, și polonii înșiși, dușmanii bătrânețelor sale, recunosteau fățis ce putere cuminte pleacă din sufletul acestui om cum nu se găsește ușor un altul.” [6]:p. 266

_______Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare

Puterea armată

 

Oșteni moldoveni

Particularitățile strategiei și artei militare în perioada domniei lui lui Ștefan derivă din obiectivul politic pe termen lung al domnului Moldovei, acela de „apărare a ființării statului moldovenesc.”[20]:p. 222 Caracteristica esențială a acțiunilor militare duse de Ștefan a fost astfel că acestea au urmărit nimicirea armatelor inamice și nu realizarea de cuceriri teritoriale.[29].”

Ca forme principale a acțiunilor militare la nivel strategic, Ștefan a utilizat atât defensiva strategică, cât și ofensiva strategică, în funcție de obiectivul politic urmărit. Defensiva strategică avea, de regulă, ca etape principale apărarea pe frontieră, hărțuirea, bătălia decisivă și urmărirea, fiind adoptată de Ștefan în marile campanii din 1475, 1476, 1497, când a avut de înfruntat inamici cu mult superiori din punct de vedere al numărului și înzestrării. Ofensiva strategică avea, de regulă, ca etape principale mobilizarea si concentrarea în secret a forțelor, respingerea trupelor de acoperire adverse, bătălia decisivă și urmărirea. Ea a fost adoptată de Ștefan în campaniile din 1473 și 1481 care au avut ca obiectiv schimbarea domnilor pro-otomani din Țara Românească. [29][20]:pp. 154-190[30]:pp. 101-160

Bătălia decisivă – dusă individual sau în cadrul unei campanii – avea ca obiectiv nimicirea grupării principale de forțe a inamicului, și determinarea acestuia să renunțe la continuarea acțiunilor militare. În aceste bătălii Ștefan a utilizat cu precădere manevra de forțe, adaptată la condițiile de teren, anotimp și starea vremii, pentru a anihila avantajul numeric al inamicilor, cum a fost cazul în bătăliile de la Baia și Codrii Cosminului. Când condițiile erau favorabile, a fost utilizată inducerea in eroare a inamicului, prin acțiuni de înșelare, cum a fost la Baia, când orașul a fost incendiat în mai multe locuri, simultan, sau la Vaslui, când o mare parte a armatei otomane a fost atrasă și imobilizată într-o zonă mlăștinoasă. [29][20]:pp. 154-190[30]:pp. 101-160

„Nu e puțin lucru ca același stăpânitor al unei țări mici să învingă pe rând pe toți vecinii lui: munteni, unguri, poloni, tătari, turci. Și nu e vorba de cine știe ce oști provinciale: Matei Corvin, Ioan Albert, Mahomet II au năvălit în Moldova cu toate oștile marilor lor ținuturi și toți s-au întors rușinați.” [12]:p. 28

_______P.P. Panaitescu, Ștefan cel Mare

Organizarea armatei

Armata Moldovei era una nepermanentă, fiind mobilizată doar în caz de conflict armat. Forțele armate erau constitute din „oastea cea mică” și „oastea cea mare”. [30]:p. 174[31] Marea majoritate a acțiunilor militare ale lui Ștefan au fost duse de „oastea cea mică”, formată din cetele boierești și curteni. [32]:p. 292

Conform dreptului feudal, numai proprietarii de pământ erau obligați să presteze serviciul militar și să meargă la război, de fiecare dată când erau chemați de domn.[7]:p. 503Boierii cu cetele lor, reprezentau nucleul armatei. Ei constituiau elementul cel mai numeros și cel mai puternic. Din rândul acestora, un corp separat era reprezentat de „curteni” sau „slujitori”, adică boierii care îndeplineau dregătorii locale sau naționale în sistemul administrativ. Numărul curtenilor și slujitorilor era de câteva mii. Curtenii faceau serviciul prin rotație la curte, asigurând paza domnului și îndeplinind diferite slujbe sau servicii. [7]:pp. 503-507[32]:pp. 290-308 Ceilalți proprietari de pământ, se adunau, în caz de razboi, grupați pe ținuturi, sub comanda pârcălabului de ținut, după care se deplasau la locul de adunare a oștirii stabilit de domn, denumit „vileag” sau „beleag”. [7]:p. 507[10]:p. 110

„Oastea cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. [7]:p. 511[33]:p. 44

Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag, dacă nu călări și întrarmați ca vitejii, măcar cum ii ajutau împrejurările, pregătiți pentru a lupta pedestru. [30]:p. 178 Orășenii aveau obligația ca, în caz de război, să înarmeze un număr de oameni pe cheltuiala lor și să-i pună la dispoziția domnului. O categorie militară distinctă era reprezentată de „străjeri” și „călărași”, locuitori ai satelor de graniță care asigurau paza frontierei Carpaților, respectiv a Nistrului. [7]:pp.504-510

Armamentul

Oastea lui Ștefan cel Mare utiliza toate categoriile principale de armament disponibile pe plan european în a doua jumătate a secolului al XV-lea. [34]:p. 45

Armamentul folosit poate fi categorisit în două mari categorii: armament defensiv și armament ofensiv. Armamentul defensiv, destinat protecției luptătorului era format din scut, cămașă de zale, platoșă și mai rar, armură. Țăranii chemați la oaste purtau pentru protecție haine de in matlasate, groase de 3-5 centimetri, cu cusături dese sau cojoace din piele.[7]:p. 512[20]:p. 139

Armamentul ofensiv era formad din arme albe și arme de foc. Armele albe erau reprezentate de arme de tăiere și împungere (spade, săbii, pumnale, cuțite de luptă), arme de aruncare și împungere (lănci și sulițe), arme de lovire și tăiere (securi și topoare de luptă, halebarde), arme de lovire și izbire (ghioage, măciuci, buzdugane) și arme de aruncare la distanță (arcuri și arbalete). [34]:p. 46

Armele de foc erau portative, de calibru mai mic și cu țeavă lungă (sânețe, archehuze) și grele, de calibru mare, cu țeava scurtă, duse pe care sau tractate (bombarde și tunuri).[20]:p. 144 Referitor la numărul armelor de foc s-au păstrat doar o serie de mențiuni vagi: «in buona copia bombarde» (în 1475), «quantita d'artegliaria», «foarte multe tunuri mai mici și mai mari», «il y avoit de bonnes batteris». Singura cifră exactă, se referă la bătălia de la Podul Înalt, unde sunt menționate 20 tunuri și de a se trage șapte lovituri de fiecare piesă.[20]:p. 152

Armamentul din înzestrarea oastei moldovene era potrivit în principal pentru lupta corp la corp. Armele destinate pentru lupta la distanță permiteau executarea doar a câteva lovituri izolate, până la circa 9oo metri (cu arme de foc și arbalete), precum și o bătaie eficace dar pe termen scurt, cu gloanțe si săgeți, pe o distanță de circa 200 metri, inaintea si pe flancurile dispozitivului de luptă. [20]:p. 154

Armamentul alb se fabrica în cea mai mare parte pe plan local, în țară, având în vedere necesitatea ca inclusiv oastea cea mare să fie înarmată corespunzător. [20]:p. 155 După cum arăta Jan Duglosz, Ștefan dacă prindea pe vre-un țăran fără săgeți, arc și sabie, ori că n-a venit la oaste cu pinteni, fără milă-l osândea la pierderea capului. [30]:pp. 179

Armele albe mai sofisticate precum și armele de foc erau procurate din import. Armamentul vecinilor, cu excepția tătarilor, era in genere mai puternic (cel defensiv - la unguri și polonezi, artileria - la turci, polonezi și unguri) și mai numeros în arbalete și arme de foc, comparativ cu cel al moldovenilor.[20]:p. 155

Sistemul de fortificații

Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită realizării unui sistem de fortificații permanente ca element central în strategia sa de apărare a țării. În acea epocă, cetățile jucau un rol politic și militar major, asigurând celui ce le stăpânea controlul teritoriilor adiacente, dar și având de multe ori un rol decisiv în câștigarea campaniilor și bătăliilor. Rezistența cetăților Neamțului, Sucevii și Hotinului a determinat retragerea lui Mahomed al II-lea, în 1476, iar rezistenșa cetății Sucevii, la 1497, a determinat retragerea regelui polon Ioan Albert. [12]:p. 28

Ștefan a conceput sistemul de cetăți urmărind trei mari obiective: apărarea granițelor - în special la vadurile Nistrului, supravegherea locurilor de trecere din interior și apărarea capitalei, Suceava. La urcarea pe tron în Moldova existau trei cetăți de zid - cele ale Sucevei, Neamțului și Hotinului și o cetate de pământ și lemn - cea a Romanului. [7]:pp. 509-521 În timpul domniei, Ștefan a cucerit cetățile de zid de la Chilia și Cetatea Albă (1462) și cetatea de pământ și lemn de la Crăciuna (1482). Totodată, a construit cetățile noi de zid de la Chilia (1479) și Roman (1483), precum și cetățile de pământ și lemn de la Orhei (1470) și Soroca (1499). [7]:pp. 521-524[30]:pp. 63-70[26]:pp. 9-17

Cetățile erau așezate, de regulă, pe poziții dominante, cu posibilități bune de observare și supraveghere. Datorită configuratiei terenului, asediul lor era adeseori dificil și garnizoana, chiar foarte redusă, putea rezista multa vreme. Ca semn al importanței lor militare și politice, portarul Sucevei îndeplinea și funcția de hatman (conducător al armatei) iar pârcălabii cetăților mari ocupau primele poziții în Sfatul Domnesc. [7]:p. 520[20]:pp. 128-130

Războaie și bătălii

Cea mai răspândită și acceptată variantă referitoare la numărul conflictelor armate („bătăliilor”) la care a participat Ștefan cel Mare este de 36. Cifra este bazată chiar pe mărturisirea domnului moldovean făcută în 1502 medicului venețian Matteo Muriano: „eu sunt înconjurat de dușmani din toate părțile și am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut 2”. [35] Într-o analiză detaliată, istoricul Alexandru Boldur mai identifică suplimentar alte patru incursiuni armate la care Ștefan nu a participat, acestea fiind conduse de alți comandanți, numiți de domn. [10]:p. 326

O clasificare sintetică a tipurilor de conflicte armate, la care a participat oastea moldoveană sub conducerea lui Ștefan cel Mare, este prezentată în tabelul alăturat. [10]:p. 327[26]:pp. 7-19

Cele patru acțiuni militare care nu au fost conduse de Ștefan personal au fost: incursiunea din Transilvania, sub comanda lui Pop (1469), lupta de la Lențești împotriva mazovienilor veniți în ajutorul polonezilor, sub conducerea lui Boldur (1497), lupta de la Cernăuți (1497) și atacul vornicului Boldur asupra Chiliei și Cetății Albe (1500). [10]:p. 326

Marile bătălii

Bătălia de la Baia

Bătălia de la Baia a avut loc în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, la aproape o lună de la invadarea Moldovei de către armata Regatului Ungar condusă de regele Matia Corvin. Campania regelui ungar venea după o serie de incidente care tensionaseră foarte mult relațiile dintre cele două state, cum ar fi dezvoltara legăturilor cu Regatul Poloniei, incursiunea în secuime din 1461, cucerirea Chiliei în 1465 și găzduirea de către regele ungar a unor pretendenți la tron, ca Petru Aron sau Berindei. Cauza imediată a constituit-o sprijinul direct pe care Ștefan îl acordase răscoalei ardelenilor impotriva regelui ungar, din 1467. [7]:p. 57[36]:p. 119

Campania a început la 19 noiembrie 1467, odată cu trecerea oastei ungare, numărând circa 40.000 de oșteni, prin pasul Oituz, urmată de asedierea și distrugerea orașelor Târgu Trotuș, Bacău, Roman și Târgu Neamț. La 7 decembrie armata ungară a ajuns la Baia. [36]:p. 120

Având în vedere pericolul iminent ca inamicul să atace capitala țării, Suceava, Ștefan decide să execute o lovitură decisivă, prin surprindere, asupra trupelor ungare cantonate la Baia. Forțele moldovene, de circa 12.000 de oameni au atacat orașul în noapte de 14/ 15 decembrie 1467, din trei direcții, după ce în prealabil au dat foc întăriturilor de lemn care îl protejau. După lupte îndârjite desfășurate toată noaptea, armata ungară a fost nevoită să abandoneze orașul și să se retragă spre Transilvania, regele Matia însuși fiind rănit în luptă. Retragerea a fost favorizată și de inacțiunea unuia dintre corpurile de armată moldovene, condus de vornicul Crasnăș, care ulterior va fi judecat pentru trădare, condamnat la moarte și executat.[7]:p. 57[36]:p. 120[6]:pp. 114-116

Deși din punct de vedere militar bătălia s-a terminat indecis, ambele tabere clamând victoria, Bătălia de la Baia reprezintă o mare victorie politică pentru Ștefan, care și-a consolidat domnia, punând capăt, prin măsuri dure, opoziției unei părți a marii boierimi, totodată crescând semnificativ prestigiul său în plan extern. [37]:p. 100[36]:p. 121

„Obiectivele acesteia - înlocuirea lui Ștefan de pe tron, instalarea unui nou domn la Suceava,

Arta, cultura și religia

Mănăstirea Putna

Perioada domniei lui Ștefan cel Mare a constituit și în planul realizărilor de ordin cultural și spiritual momentul de apogeu al creației artistice din epoca medievală a Moldovei. Elementele de artă și civilizație păstrate din această perioadă reflectă posibilitățile tehnico-materiale existente, viziunea despre lume a omului medieval, precum și diferitele influențe externe, manifestate în special în domeniul arhitecturii. [38]:p. 699 Din creațiile artisitice care s-au păstrat, Ștefan se prezintă atât ca un tradiționalist, continuator al moștenirii bizantine, dar și ca un principe renascentist, animat de un puternic spirit înnoitor. [39]:p. 255

„Ștefan moștenește de la înaintașii săi în primul rând respectul și admirația față de tot ceea ce reprezenta tradiția concepției bizantine în ideea domniei de drept divin, fastul și ceremonialul de curte, de la ungerea ca domn până la înmormântare, concepția religioasă și organizarea Bisericii, legislația, cultura și arta.” [39]

______ Corina Nicolescu, ''Arta epocii lui Ștefan cel Mare

Arhitectura

Articol principal: Arhitectura în Moldova.

Din epoca lui Ștefan cel Mare s-au păstrat doar elemente de arhitectură eclesiastică (biserici și mănăstiri) și militară (cetăți). Deși tradiția orală, preluată de multe surse scrise, îi atribuie lui Ștefan construcția câte unei biserici după fiecare din luptele purtate, din pisaniile păstrate din epoca sa, el este atestat drept ctitor cert al unui număr de 21 de biserici, din care la două nu se cunoaște anul construcției. Acestea sunt: Putna (1469), Milișăuți-Bădeuți (1487),


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.