Jurnalism cetatenesc

Astazi despre Nelson Mandela

Ziarul de Vrancea
11 iun 2018 736 vizualizări

1964: Nelson Mandela, militant al luptei împotriva apartheid-ului din Africa de Sud, a fost condamnat la închisoare pe viață

Nelson Mandela, simbolul libertăţii şi reconcilierii

Nelson

Mandela, spitalizat din nou joi, a fost rând pe rând un militant

antiapartheid înverşunat, deţinutul politic cel mai celebru din lume şi

primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, unde se bucură de un

imens cult al personalităţii pe care nu l-a dorit cu adevărat.

Share pe Facebook

1948 afişări

Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care

se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud, Mandela,

în vârstă de 94 de ani, a petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada

1964-1990. Din spatele gratiilor, el a devenit simbolul oprimării poporului său, în

timp ce lumea întreagă manifesta şi organiza concerte pentru a fi

eliberat.

Însă, chiar înainte să fie eliberat, el a învăţat să-şi

înţeleagă adversarii - cunoscându-le limba, afrikaans, şi poezia - să-i

ierte şi să lucreze cu ei. Aceasta îi va aduce Premiul Nobel pentru Pace

în 1993, împărţit cu ultimul preşedinte al regimului de apartheid,

Frederik De Klerk.Arhiepiscopul Desmond Tutu, o altă figură a luptei antiapartheid

distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace, l-a calificat drept "icoana

mondială a reconcilierii" care a reuşit să facă din ţara sa o democraţie

multirasială şi relativ stabilă.Sub culorile Congresului Naţional African (NAC), Mandela a fost

primul preşedinte al noii "naţiuni curcubeu", în perioada 1994-1999.Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în

Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa.Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform

spuselor sale, "anii cei mai fericiţi" - o copilărie liberă la ţară

probabil idealizată -, după care a primit o bună educaţie.În timp ce învăţătorul său l-a numit Nelson, tatăl său îl striga

Rolihlahla ("cel care creează probleme", în xhosa). Mandela s-a

manifestat foarte devreme ca un spirit rebel.

"Deţinutul 46664"

În timpul studenţiei, el a fost exmatriculat de la Universitatea Fort

Hare (sud) din cauza un conflict cu privire la alegerea reprezentanţilor

studenţilor. Înainte de exmatriculare, a fugit din familie, la vârsta

de 22 de ani, pentru a scăpa de o căsătorie aranjată.Sosit la Johannesburg, tânărul impetuos ia atitudine împotriva

segregaţiei faţă de persoanele de culoare. El se întâlneşte cu Walter

Sisulu, care îi devine mentor şi un prieten apropiat, şi intră prin

intermdiul său în ANC.

Mare iubitor de femei şi boxer în timpul liber, el îndeplineşte, pe atunci, munci diverse şi studiază pentru a deveni avocat.

Împreună cu Oliver Tambo şi alţi lupi tineri, Mandela fondează Liga de

Tineret a ANC şi preia rapid conducerea unui partid considerat prea slab

în faţa unui regim care a instituţionalizat apartheidul în 1948.După interzicerea ANC în 1960, Nelson Mandela, arestat în numeroase

rânduri, trece în clandestinitate, prezidând crearea unei aripe armate a

ANC.

Arestat din nou în 1962, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă doi ani mai târziu.

Regimul sever de detenţie la care a fost supus s-a relaxat în ultimii

ani, atunci când a stabilit contacte secrete cu regimul de apartheid din

ce în ce mai asediat.


În cele din urmă, "deţinutul 46664" a fost eliberat la 11

februarie 1990. Fotografia de la ieşirea din închisoare, alături de

soţia sa Winnie, muza rezistenţei faţă de regim, face înconjurul lumii.

Africa de Sud se apropie de un război civil, dar adversarii de ieri

reuşesc să se înţeleagă şi organizează alegeri democratice la 27 aprilie

1994. Ele sunt câştigate detaşat de ANC.Adulat de către persoanele de culoare, câştigând puţin câte puţin

afecţiunea albilor uimiţi de lipsa dorinţei de răzbunare, preşedintele a

devenit pentru o naţiune întreagă "Madiba", numele său de clan şi

apelativ afectuos.

În 1998, în ziua împlinirii vârstei de 80 de ani, el s-a

căsătorit pentru a treia oară cu Graça Machel, văduva fostului

preşedinte mozambican Samora Machel.

Mandela s-a retras din activitatea politică în 1999, urmând să-şi

împartă timpul între Johannesburg şi Qunu. De câteva ori a fost internat

la spital pentru a fi tratat, mai ales de o infecţie pulmonară, cauzată

probabil de tuberculoza contractată în închisoare.Mandela, care nu a mai apărut în public din 2010, a devenit un fel de

erou mitic, de neatins, invocat atât de putere, cât şi de opoziţie,

zâmbindu-le în fiecare zi tuturor compatrioţilor ... de pe bancnote.

Nelson Mandela a murit pe 5 decembrie 2013, la vârsta de 95 de ani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.